CAZURI NOI DE IMBOLNAVIRE DECLARATE DE MEDICUL DE FAMILIE –Sursa CNSISP


	total	sub 1 an	1-14 ani	15-64 ani	65 ani +

2007	234393	0	232	141746	92415
2008	229352	0	260	140529	88563
2009	245060	0	322	144080	100658

INCIDENTA PRIN HIPERTENSIUNE ARTERIALA
	(indici la 100000 locuitori)

	total	sub 1 an			1-14 ani	15-64 ani	65 ani +

2007	1088,30	0,00			7,54	941,87	2888,22
2008	1066,53	0,00			8,53	934,32	2769,14
2009	1141,41	0,00			10,64	959,26	3141,41
BOLNAVI RAMASI IN EVIDENTA MEDICULUI DE FAMILIE


				total

2007				1759580
2008				1856118
2009				1944833
PREVALENTA PRIN HIPERTENSIUNE ARTERIALA
			indici la 100000 locuitori

			total

2007			8169,82
2008			8631,32
2009			9058,39

DECESE PRIN HIPERTENSIUNE ARTERIALA


gr.virsta	2007	2008	2009
total	11573	12577	13291
0_4	0	0	0
5_9	0	0	0
10_14	0	0	0
15-19	0	0	0
20-24	2	2	2
25-29	4	3	3
30-34	10	7	10
35-39	18	23	21
40-44	33	44	45
45-49	105	102	99
50-54	227	267	221
55-59	357	392	448
60-64	537	554	616
65-69	1030	1019	988
70-74	1816	1863	1983
75-79	2572	2689	2762
80-84	2729	2999	3163
85 +	2133	2613	2930

MORTALITATEA PRIN HIPERTENSIUNE ARTERIALA


gr.virsta	2007	2008	2009
total	53,73	58,49	61,91
0_4	0,00	0,00	0,00
5_9	0,00	0,00	0,00
10_14	0,00	0,00	0,00
15-19	0,00	0,00	0,00
20-24	0,12	0,12	0,12
25-29	0,23	0,18	0,18
30-34	0,58	0,40	0,56
35-39	0,93	1,32	1,25
40-44	2,75	3,02	2,79
45-49	7,54	7,75	7,87
50-54	14,70	17,28	14,37
55-59	26,24	27,67	31,74
60-64	54,55	55,04	57,55
65-69	102,58	106,33	106,94
70-74	197,78	201,76	213,41
75-79	372,34	384,49	391,78
80-84	676,43	718,99	738,02
85 +	1163,86	1306,36	1346,53

II. Rezultate relevante din studii

Ø În ţările în care s-au implementat programe naţionale pentru reducerea factorilor de risc cardiovascular, nivelul HTA a scăzut foarte mult prin creşterea gradului de conştientizare a populaţiei privind importanţa controlului periodic al PA, cum ar fi o creştere cu 66% în Regatul Unit şi 76% în SUA, atestând succesul unor politici conjuncte de depistare a presiunii arteriale ridicate (International Journal of Hypertension, vol. 2010).

Ø Detecţia precoce, tratamentul şi controlul periodic reduc complicaţiile în mod particular la persoanele cu risc crescut („Hypertension” Journal of the American Heart Association, 2009;53;480-486).

Ø În Europa conştientizarea controlului în vederea depistării HTA variază între 46% în Portugalia, 60% în Grecia şi 70% în Republica Cehă.

Ø Rezultatele studiului BP-CARE derulat în Ţările Ruropei Centrale şi de Est, printre care şi România au relevat faptul că doar în proporţie de 27,1% s-a reuşit controlul PA la persoanele hipertensive tratate (International Journal of Hypertension, vol. 2010).

Ø Studiul derulat în Anglia între anii 2003 şi 2006 a arătat că în intervalul dat gradul de conştientizare a populaţiei tratamentul şi controlul HTA au crescut („Hypertension” Journal of the American Heart Association, 2009;53;480-486).

Ø Conform studiului Global burden of cardiovascular diseases (Yusuf S, Reddy S, Ounpuus S, Anad S) se apreciazã cã din totalul de 55 milioane de decese înregistrate anual pe întreg globul, aproximativ 30% sunt decese de cauzã cardiovascularã.

Ø Conform informaţiilor Registrului European de Boli Cardiovasculare (Cardiovascular Diseases in Europe 2004 - Results from the Euro Heart Survey programme and national registries -www.escardio.org) în anul 2001 România se situa printre ţãrile cu mortalitatea cardiovascularã cea mai ridicatã din Europa (depãşind 8/1000 locuitori).

Ø Tendinţa evolutivã a curbei mortalitãţii prin aceastã patologie a înregistrat în ultimele decenii o divergenţã între ţãrile Europei Centrale şi de Est - unde a atins rate foarte înalte - şi ţãrile din nordul şi vestul Europei – unde se aflã într-o continuã scãdere (European Cardiovascular Disease Statistics. British Heart Foundation: London; 2000). Important este însã faptul cã bolile cardiovasculare ar putea fi prevenite prin strategii adaptate fiecãrei ţãri şi care se bazeazã în special pe modificarea factorilor de risc legaţi de stilul de viaþã (fumat, dietã, sedentarism) şi a consecinţelor acestora (hipertensiune, hiperglicemie, dislipidemie).

Ø Conform studiului SEPHAR 2005 (primul studiu naţional privind epidemiologia HTA) prevalenţa hipertensiunii arteriale la nivel naţional a fost de 40,1%, procent comparabil cu prevalenţa hipertensiunii arteriale în Europa. În 2005 patru din zece adulţi sufereau de hipertensiune arterială şi foarte important mai mult de jumatate dintre ei nu se ştiau hipertensivi.

O proporţie importantă dintre pacienţii nou diagnosticaţi cu hipertensiune în 2005 au fost tineri sub 40 de ani. Studiul de atunci a mai evidenţiat că 39% dintre pacienţii hipertensivi se tratau şi un procent foarte mic 7,8% erau bine controlaţi cu valori ale tensiunii de 14 cu 9.

În România perioada 15 octombrie 2011-15 martie 2012 se repetă studiul SEPHAR

III. Ghiduri, recomandări

A. Internaţionale

Ø Guidelines for the Management of Arterial Hypertension-2007

- elaborat de Societatea Europeană de Cardiologie şi Societatea Europeană de Hipertensiune.

B. Naţionale (conform Ordinului MS 1059/ 02.09.2009)

Ø Ghid de management al hipertansiunii arteriale

Ø Ghid de management al infarctului miocardic

Ø Ghid de management al anginei pectorale

Ø Ghid de diagnostic şi tratament al sindroamelor coronariene acute.

Ø Prevenţia, Diagnosticul şi tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adult. Ghid de practică pentru medicul de familie http://www.ghidurimedicale.ro/download/ghid_hta.pdf

Ø Ghidul pacientului cu hipertensiune arterială esenţială http://www.ghidurimedicale.ro/images/hta/hta_pac_a.jpg

Ø Ghidul Societăţii Europene de Hipertensiune- Societăţii Europene de Cardiologie privind evaluarea şi tratamentul hipertensiunii arteriale

http://www.cardiologie.asm.md/uploades/File/2011/Ghiduri_practice/European%20Heart%20JournalESC%20and%20ESH%20Guidelines.pdf

Ø Ghid Sănătate BZI. Ce trebuie să ştie pacienţii cu HTA

http://sanatate.bzi.ro/ce-trebuie-să-ştie-pacienţii-cu-hta-4957

IV. Lista de acte normative

Ø Ordinului MS 1059/ 02.09.2009 pentru aprobarea ghidurilor de practică medicală.

Ø Ordinul MS Nr. 1281/13.10.2009 privind aprobarea normelor metodologice pentru realizarea şi raportarea activităţilor specifice din cadrul Subprogramului de screening pentru identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovascular.

- Cunoaşterea ponderii în rândul populaţiei a factorilor determinanţi pentru BCV, diagnosticarea precoce şi monitorizarea acestora, pentru evitarea deceselor premature.

Ø Ordinul MS. 1591 din 30.12.2010 şi ordinul 1110 din 30.12.2010, pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012

- Program naţional de boli cardiovasculare

· Subprogramul de tratament al pacienţilor cu afecţiuni CV.

· Subprogramul de tratament invaziv al infarctului miocardic.

ORDIN Nr. 416/428 din 31 martie 2009

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009

Recomandări:

Controale periodice - epicriză de etapă pentru afecţiunile care necesită dispensarizare

conform prevederilor legale în vigoare:

- HTA cu AVC controale la 3 luni

V. Strategii, programe de acţiune:

A. Internaţionale

Ø “European Heart Health Charter EHHC” elaborată de Comisia Europeană OMS şi EHN – European Heart Network, Societatea Europeană de cardiologie şi semnată de către acestea la Bruxel în iunie 2007.

ü România a aderat şi semnat EHHC la 15.09.2007 obiectivele EHHC reducerea incidenţei BCV şi a recurenţelor acestora, a AVC.

ü În strategiile de prevenţie şi promovare se delimitează două căi distincte: strategia „populaţională” aplicată global şi “a riscului înalt” adresat pacienţilor cunoscuţi cu BCV.

ü Prevederi ale strategiei populaţionale: reducerea fumatului, optimizarea dietei, combaterea sedentarismului, informare şi educare continuă

ü Prevederi ale strategiei riscului înalt: identificarea pacienţilor cu risc crescut pe baza SCORE („Sistematic Coronary Risk Evaluation”)

B. Naţionale

Ø Subprogramul de screening pentru identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovascular.

VI. Analiza grupurilor populaţionale

Ø Prevalenţa HTA din România în raport cu sexul şi mediul de provenienţă.

- urban - bărbaţi 46,6%, femei 38%

- rural - bărbaţi 54,9%, femei 45,42%

Ø Prevalenţa HTA pe grupe de vârstă.

- 18-24 ani 8,75%

- 25-34 ani 15%

-35-44 ani 28,12%

- 45-54 ani 51,4%

- 55-64 ani 65,54%

- ≥65 ani 75,06% ani

(Conform, International Journal of Hypertension, vol. 2010)

Grupe de risc ale pacienţilor cu HTA

(Conform Ghidului de diagnostic şi tratament Hipertensiunea Arterială, elaborat de Comisia de Cardiologie)

Ø Grupa cu risc scăzut

- bărbaţi < 55 ani şi femei <65 ani cu HTA de gradul I

- fără factori de risc

- riscul de eveniment CV major în următorii 10 ani este de 15%

Ø Grupa de risc mediu

- pacienţi cu HTA de niveluri diferite

- prezenţa mai multor factori de risc

- riscul de eveniment CV major în următorii 10 ani este de 15%- 20%

Ø Grupa de risc înalt

- include: pacienţi cu HTA de gradul 1 şi 2 care au 3 sau mai mulţi factori de risc asociaţi, diabet sau afescarea organelor ţintă

- pacienţi cu HTA severă fără factori de risc asociaţi

- risc de eveniment CV major la 10 ani este de 20-30%

Ø Grupa de risc foarte înalt

- include: pacienţi cu HTA gradul 3 şi unul sau mai mulţi factori de risc asociaţi

- toţi pacienţii cu BCV clinic manifestă sau boală renală

- Risc de evenimente CV majore de circa ≥30% în 10 ani.

VII. Situaţia Campaniilor IEC la nivel naţional

Ø CRSP Cluj- 17. 05. 2010 – 17.06.2010 . Campania cu tema – “Greutate normală, tensiune arterială normală”

Pentru a afla şi alte amănunte pribind Ziua mondială de luptă împotriva hipertensiunii

arteriale vă rugăm să accesaţi acest LINK

Chestionarul Cadru de Autoevaluare a Igienei Mâinii, OMS 2010

Traducerea şi adaptarea chestionarului: Radu Negoescu, Cristian Bălan, Mirela Banăţeanu, Doina Niţulescu,

după ”Hand Hygiene Self-Assessment Framework” 2010

Sursa: http://www.who.int/gpsc/country_work/hhsa_framework_October_2010.pdf

Utilizarea Chestionarului Cadru de Autoevaluare a Igienei Mâinii (CCAIM).

CCAIM este un instrument sistematic care poate aprecia nivelul bunelor practici de igienă a mâinii în cadrul unei unităţi sanitare.

Scopul CCAIM

Oferind o oportunitate de reflexie asupra resurselor şi realizărilor existente, CCAIM acţionează ca un instrument de diagnosticare şi identificare a problemelor-cheie care necesită atenţie, îmbunătăţire şi ajută la formularea planurilor de viitor. Utilizarea periodică a CCAIM va permite, de asemenea, monitorizarea

progreselor în timp. Acest instrument trebuie să reprezinte catalizatorul pentru punerea în aplicare susţinută a unui program cuprinzător privind igiena mâinii într-o unitate sanitară.

Cui îi este adresat CCAIM?
Acest instrument trebuie utilizat de către profesioniştii responsabili de punerea în aplicare a unei strategii privind îmbunătăţirea igienei mâinii într-o unitate sanitară. Dacă nici o strategie nu este încă implementată, instrumentul poate fi încă folosit de personalul responsabil de controlul infecţiilor nozocomiale sau de managerii instituţiilor. În sfârşit, CCAIM poate fi utilizat în general de unităţile sanitare, indiferent de nivelul la care se găsesc în privinţa igienei mâinii.

Cum este structurat?

CCAIM este împărţit în cinci componente şi 27 de indicatori. Cele cinci componente reflectă cele cinci elemente ale Strategiei multimodale OMS privind îmbunătăţirea Igienei mâinii disponibilă pe http://www.who.int/gpsc/5may/tools/en/index.html, iar indicatorii au fost selectaţi pentru a reprezenta

elementele-cheie ale fiecarei componente. Selecţia se bazează pe consensul experţilor în domeniu; întrebările comportă răspunsuri definite ("Da / Nu" sau cu mai multe opţiuni) pentru a uşura autoevaluarea.
Pe baza punctajului obţinut pentru cele cinci componente, unităţii sanitare îi este atribuit unul din urmatoarele patru niveluri privind igiena mâinii: inadecvat, elementar, intermediar şi avansat.
Nivelul inadecvat: reflectă practici deficitare: se impune o îmbunătăţire semnificativă a acestora.
Nivelul elementar: deşi unele măsuri sunt în vigoare, ele nu se ridică la un nivel mulţumitor. Este

necesară continuarea îmbunătăţirii lor .
            Nivelul intermediar: reflectă o preocupare corespunzătoare şi practici îmbunătăţite privind igiena mâinii; planurile pe termen lung trebuie să asigure menţinerea lor şi continuarea progresului.
            Nivelul avansat: practicile de igiena mâinii sunt optime şi susţinute, reflectand o cultură institutională consolidată.
            Au fost identificate de asemenea criterii manageriale de vârf pentru a recunoaşte unităţile considerate centre de referinţă capabile să contribuie la promovarea igienei mâinii prin cercetare, inovare şi diseminare de informaţie. Evaluarea, conform acestor criterii, trebuie asumată numai de către unităţile care au atins nivelul avansat.

Cum se utilizeaza?
La completarea CCAIM, la fiecare întrebare trebuie încercuit răspunsul corespunzator unităţii dvs. Fiecare răspuns este asociat cu un punctaj. După parcurgerea unei componente, se adună punctajele pentru a obţine un subtotal. Apoi aceste subtotaluri se adună pentru a calcula scorul general care determină nivelul de igienă a mâinii atribuit unităţii medicale respective.

Chestionarul poate fi completat în cel mult de 30 minute, cu condiţia ca informaţiile cerute să fie uşor disponibile.

În CCAIM se găseşte o coloană numită "Instrumente de implementare OMS” (aparţinând “WHO First Global Patient Safety Challenge”), concepute să faciliteze aplicarea Strategiei multimodale OMS privind îmbunătăţirea igienei mâinii (vedeti http://www.who.int/gpsc/5may/tools/en/index.html). Aceste instrumente sunt listate în raport cu indicatorii relevanţi incluşi în CCAIM şi pot fi utile pentru elaborarea unui plan de acţiune adresând domeniile identificate ca având nevoie de îmbunătăţiri. Foarte des este evocat “Ghidul de aplicare” reprezentând o prescurtare pentru “A Guide to the Implementation of the WHO Multimodal Hand Hygiene Improvement Strategy” disponibil pe: http://whqlibdoc.who.int/hq/2009/WHO_IER_PSP_2009.02_eng.pdf . Când acest Ghid este menţionat la începutul sau la sfârşitul unei secţiuni de coloană se înţelege că instrumentele evocate în susul/josul coloanei pot fi regăsite în secţiunile acestui Ghid, menţionate punctual. Însfârşit, menţiunea CYH 2011 arată că instrumentul respectiv a făcut deja parte din pachetul grafic suport al campaniei româneşti CYH 2011.

Este CCAIM potrivit pentru inter-comparaţia unităţilor sanitare?
Unităţile sanitare sau organismele naţionale pot lua în considerare adoptarea acestui instrument pentru o comparaţie cu alte instituţii din ţară sau străinătate, deşi acest lucru nu a reprezentat un obiectiv principal pe durata elaborării CCAIM. În particular, dorim să atragem atenţia asupra riscurilor şi limitărilor inerente în folosirea unui instrument de auto-evaluare pentru compararea/etichetarea unor unităţi de diferite dimensiuni şi grade de complexitate aparţinând unor culturi socio-economice diferite.

1. Schimbari în sistem
Întrebare	Răspuns	Scor	Instrumente OMS
	Nu este disponibil.	0	– Perspectiva generală asupra infrastructurii spitalului -Protocolul de evaluare a tolerabilităţii şi acceptabilităţii dezinfectantelor bazate pe alcool, în uz actual sau de perspectivă - Metoda 1 - Ghidul de aplicare-II.1 Vedeţi pentru cele de mai sus : A Guide to the Implementation of the WHO Multimodal Hand Hygiene Improvement Strategy” disponibil pe: http://whqlibdoc.who.int/hq/2009/WHO_IER_PSP_2009.02_eng.pdf, numit mai sus şi în continuare “Ghid de aplicare”.
1.1 Este disponibil un dezinfectant pentru maini pe baza de alcool în unitatea Dvs sanitară?	Disponibil, dar eficacitatea şi tolerabilitatea nu au fost probate.	0
Alege un răspuns.	Disponibil doar în anumite secţii, cu aprovizionare discontinuă (eficacitate şi tolerabilitate probate)	5
	Disponibil în toată unitatea şi cu aprovizionare continuă (eficacitate şi tolerabilitate probate)	10
	Disponibil în toată unitatea, cu aprovizionare continuă şi în sălile de tratament din majoritatea secţiilor (eficacitate şi tolerabilitate probate)	30
	Disponibil în toată unitatea, cu aprovizionare continuă şi în toate sălile de tratament (eficacitate şi tolerabilitate probate)	50
1.2 Care este raportul numeric chiuvete/paturi? Alege un răspuns.	Mai mic de 1:10	0	- Perspectiva generală asupra infrastructurii spitalului - Ghid de aplicare-II.1
	Cel puţin 1:10 în majoritatea secţiilor	5
	Cel puţin 1:10 la nivelul întregii instituţii şi 1:1 în rezervele de izolare şi in unităţile de terapie intensivă (UTI)	10
1.3 Există alimentare continuă cu apă potabilă?	Nu	0	- Perspectiva generală asupra infrastructurii spitalului - Ghid de aplicare-II.1
1.3 Există alimentare continuă cu apă potabilă?	Da	10
1.4 Există săpun la fiecare chiuvetă?	Nu	0	- Perspectiva generală asupra infrastructurii spitalului - Ghid de aplicare-II.1
	Da	10
1.5 Existî prosoape de unică folosinţă la fiecare chiuvetă?	Nu	0	- Perspectiva generală asupra infrastructurii spitalului - Ghid de aplicare-II.1
1.5 Existî prosoape de unică folosinţă la fiecare chiuvetă?	Da	10
1.6 Există un buget disponibil pentru achiziţionarea produselor pentru igiena	Nu	0	- Ghid de aplicare-II.1
mâinii (ex.dezinfectanţi pe bază de alcool)?	Da	10	- Ghid de aplicare-II.1

Întrebare suplimentară: Plan de acţiune

Răspundeţi la această întrebare

DOAR dacă scorul dvs. a fost mai mic de 100 la întrebările 1.1-1.6

DOAR

-Instrumentul pentru planificarea achiziţiilor şi costurilor privind dezinfectantele pe bază de alcool

- Ghid pentru producţia locală: formulări recomandate de OMS pentru dezinfectante bazate pe alcool

- Ghid de aplicare-II.1

Există un plan realist de îmbunătăţire a infrastructurii în unitatea Dvs sanitară?

Subtotalul pentru Schimbări în sistem

/100

2. Instruire şi educaţie

Întrebare

Răspuns

Scor

Instrumente OMS

2.1 Cu privire la instruirea personalului medical din unitatea Dvs.

2.1a

Cât de frecvent se face instruirea personalului în privinta igienei mâinilor în unitatea Dvs. sanitară?

Alege un răspuns.

Niciodată

-Diapozitive pentru sesiunile de instruire adresate personalului medical, instructorilor şi personalului responsabil cu igiena mâinii.

- Filme de instruire privind igiena mâinii

- Diapozitive complementare filmelor de instruire

- Diapozitive adresate responsabilului cu igiena mâinii

- Manual tehnic OMS privind igiena mâinii

- Broşura OMS: „ Igiena mâinii - de ce, cum şi când?”

- Ghid de aplicare-II.1

O dată

Instruire regulată a personalului medical sau a tuturor categoriilor profesionale (cel puţin o dată pe an)

Instruire obligatorie pentru toate categoriile profesionale la angajare, apoi reinstruire periodică (cel puţin o dată/an)

2.1b

Există o evidenţă pentru a verifica că tot personalul din unitatea Dvs. a finalizat această instruire?

2.2 Documentaţia OMS următoare, disponibilă pe www.who.int/gpsc/5may/tools (sau adaptări locale), se află la dispoziţia întregului personal?

- Ghid de aplicare-II.2

2.2a

Ghidul OMS privind igiena mâinii în instituţiile de sănătate: Sumar

-Ghidul OMS privind igiena mâinii: Sumar

2.2b

Manual Tehnic OMS privind igiena mâinii

- Manual Tehnic OMS privind igiena mâini

2.2c

Broşura OMS: „ Iigiena mâinii - de ce, cum şi când?”

- Broşura OMS: „ Igiena mâinii - de ce, cum şi când?”

2.2d

Pliantul OMS „Informaţii privind mânuşile de unică folosinţă”

-Pliantul OMS: „Informaţii privind mânuşile de unică folosinţă”

2.3 Există în cadrul unităţii sanitare un profesionist cu rol de instructor privind igiena mâinii?

- Ghidul OMS privind igiena mâinilor in sanatate

- Manual tehnic OMS privind igiena mâinii

- Filme de instruire privind igiena mâinii

- Diapozitive complementare filmelor de instruire

- Ghid de aplicare-II.2

2.4 Există un sistem de instruire şi certificare a personalului de supraveghere privind igiena mâinii?

2.5 Există un buget disponibil pentru instruire privind igiena mâinii?

-Scrisoare-model către managerul instituţiei, pentru susţinerea măsurilor de igiena mâinii

- Scrisoare-model către managerul instituţiei, pentru comunicarea iniţiativelor privind igiena mâinii

- Model pentru planul de acţiune

- Ghid de aplicare II.2 si III.1 (pg. 33)

Subtotalul pentru Instruire şi educaţie

/100

3. Evaluare şi feedback

Întrebare

Răspuns

Scor

Instrumente OMS

3.1 Există bilanţuri (cel puţin anuale) la nivelul secţiilor, care să evalueze existenţa dezinfectanţilor, săpunului, prosoapelor de unică folosinţă şi a altor resurse pentru igiena mâinii?

-Perspectiva generală asupra infrastructurii spitalului

- Ghid de aplicare II.3

3.2 Sunt evaluate cel puţin anual (de ex. după sesiunile de instruire) cunoştinţele personalului privind următoarele subiecte?

3.2a.

Recomandările privind igiena mâinii în unităţile de sănătate

-Chestionarul de verificare a cunoştinţelor personalului în privinţa igienei mâinii

- Ghid de aplicare II.3

3.2b.

Tehnica corectă privind igiena mâinii

3.3 Monitorizarea indirectă a respectării igienei mâinii

3.3a

Este monitorizat regulat consumul de dezinfectanţi pe bază de alcool (cel puţin o dată la 3 luni)?

-Sondaj privind consumul de săpun şi dezinfectant

-Ghid de aplicare II.3

3.3b

Este monitorizat regulat consumul de săpun (cel puţin o dată la 3 luni)?

3.3c

Consumul de dezinfectant pe bază de alcool se ridică la cel puţin 20 de litri/1000 de pacienţi-zi?

Nu (sau nu se măsoară)

3.4 Complectaţi secţiunea 3.4 numai dacă personalul responsabil cu respectarea igienei mâinii a fost instruit, certificat şi foloseşte metodologia OMS: „Cele 5 Momente privind Igiena Mâinii” (sau alta echivalentă).

3.4a

Cât de frecvent se face monitorizarea directă privind respectarea igienei mâinii cu ajutorul instrumentului “ WHO Hand Hygiene Observation” (sau altor tehnici similare)?

Alege un răspuns.

Niciodată

-Formularul OMS de observare a igienei mâinii

- Manual Tehnic OMS privind igiena mâini

- Ghid de aplicare II.3

Neregulat

Anual

La fiecare 3 luni sau mai des

3.4b

Care este procentul global de respectare a igienei mâinii conform instrumentului „WHO Hand Hygiene Observation” (sau unui instrument similar)?

Alege un răspuns.

≤ 30%

- Ghid de aplicare II.3

-Formular de observare

-Instrumentul de analiză a datelor recoltate

-Instrucţiuni privind analiza datelor recoltate folosind Epi Info

-Modelul de sinteză a rezultatelor

31 – 40%

41 – 50%

51 – 60%

61 – 70%

71 – 80%

≥ 81%

3.5 Feedback

3.5a Feedback-ul imediat

Se ofera personalului feedback imediat la sfârşitul fiecarei sesiuni de observare a respectării igienei mâinii?

-Ghid de aplicare II.3

- Formulare de observare şi de calcul a procentului de respectare a igienei mâinii.

3.5b Feedback-ul sistematic

Se practică regulat (cel puţin la 6 luni) feedback-ul privind indicatorii de igienă a mâinii, însoţit de ilustrarea tendinţelor în timp, adresat următoarelor categorii?

- Modelul de sinteză a rezultatelor

- Ghid de aplicare II.3

3.5b.i Personalul medical?

7.5

3.5b.ii Conducerea unităţii?

7.5

Subtotal pentru Evaluare şi feedback

/100

4. Afişaj la locul de muncă

Întrebări

Răspunsuri

Scor

Instrumente OMS

4.1 Sunt afişate următoarele postere (sau altele cu conţinut similar)?

- Ghid de implementare II.4

4.1a

Poster cu recomandările privind igiena mâinii

Alegeţi un răspuns.

Nu există postere.

- „Cele 5 Momente privind Igiena Mâinii” (Poster CYH 2011)

Posterele se găsesc în anumite secţii/săli de tratament.

Posterele se găsesc în majoritatea secţiilor/săli de tratament.

Posterele se găsesc în toate secţiile/săli de tratament

4.1b

Poster care explică dezinfectarea corectă a mâinilor

Alegeţi un răspuns

Nu există postere.

- „Cum dezinfectăm mâinile?” (Poster CYH 2011)

Posterele se găsesc în anumite secţii/săli de tratament.

Posterele se găsesc în majoritatea secţiilor/sălilor de tratament.

Posterele se găsesc în toate secţiile/săli de tratament.

4.1c

Poster care explică tehnica corectă de spălare a mâinilor

Alegeţi un răspuns

Nu există postere.

-„Cum spălăm mâinile?” (Poster CYH 2011)

Posterele se găsesc în anumite secţii/săli de tratament.

Posterele se găsesc în majoritatea secţiilor-sălilor de tratament.

7.5

Posterele se găsesc la fiecare chiuvetă în toate secţiile/săli de tratament.

4.2 Cât de frecvent se face o inspecţie sistematică a tuturor afişelor pentru a verifica starea lor, eventual nevoia înlocuirii?

Alegeţi un răspuns

Niciodată.

- Ghid de aplicare II.4

Anual.

La fiecare 2-3 luni.

4.3 Se face promovarea igienei mâinii şi prin alte afişe decât cele menţionate mai sus ?

- Ghid de aplicare II.4

4.4 Există pliante privind igiena mâinii disponibile în secţii?

- Broşura OMS: „ Iigiena mâinii - de ce, cum şi când?”

- Ghid de aplicare II.4

4.5 Există în unitate şi alte mijloace de promovare a igienei mâinii (de ex. screensavere la calculatoare, ecusoane, abţibilduri, etc).

-Screensaver-ul CYH: „Igiena mâinii = SĂNĂTATE ŞI VIAŢĂ “

- Ghid de aplicare II.4

Subtotal pentru Afişaj la locul de muncă

/100

5. Atitudinea instituţională privind igiena mâinilor

Întrebare

Răspuns

Scor

Instrumente OMS

5.1 Referitor la echipa cu atribuţiuni privind igiena mâinii:

- Ghid de aplicare II.5

5.1a Există o astfel de echipă?

5.1b Se întruneşte această echipă periodic (cel puţin lunar) ?

5.1c Are această echipă un timp special rezervat pentru promovarea igienei mâinii?

5.2 Există angajament ferm al factorilor de decizie în privinţa igienei mâinii?

- Scrisoare-model către managerul instituţiei, pentru susţinerea măsurilor de igiena mâinii

- Scrisoare-model catre managerul instituţiei, pentru comunicarea iniţiativelor privind igiena mâinii

- Ghid de aplicare II.5

5.2a Manager (Director executiv)

5.2b Director medical

5.2c Director de îngrijiri

5.3 A fost stabilit un plan coerent de promovare a igienei mâinii în unitatea Dvs. pentru celebrarea CYH la data de 5 mai?

- Imbunătăţire continuă- activităţi adiţionale de luat în considerare

- Ghid de aplicare II.5

5.4 Sunt stabilite metode de identificare a unor responsabili cu igiena mâinii (pot aparţine oricărei discipline medicale)?

5.4a

O metodă de desemnare a unui lider în domeniul igienei mâinii.

5.4b

O metodă de recunoaştere şi utilizare a rol-modelelor în materie de igienă a mâinii.

5.5 Cu privire la implicarea pacienţilor în promovarea igienei mâinii:

- Ghidare privind implicarea pacienţilor şi a organizaţiilor acestora în iniţiativele de igienă a mâinii

- Ghid de aplicare II.5

5.5a

Sunt pacienţii informaţi în ceea ce priveşte importanţa igienei mâinii (eventual folosind un pliant)?

5.5b

A fost iniţiat un program formal de implicare a pacienţilor?

5.6 Există iniţiative în sprijinul îmbunătăţirii continue a igienei mâinii, de exemplu:

- Imbunătăţire continuă- activităţi adiţionale de luat în considerare

- Ghid de aplicare II.5

5.6a

Instrumente E-learning privind igiena mâinii.

5.6b

Un obiectiv instituţional privind igiena mâinii, care trebuie atins în fiecare an.

5.6c

O metodă pentru diseminarea intra-instituţională a inovaţiilor locale probate ca eficiente.

5.6d

Comunicări regulate despre problematica igienei mâinii cu ocazia sesiunilor ştiinţifice locale, prin buletine informative, etc.

5.6e

O metodă de responsabilizare individuală.

5.6f

O metodă de îndrumare specifică (de către un mentor) pentru noii angajaţi.

Subtotalul Atitudinea instituţională [...]

/100

Interpretarea rezultatelor: un proces în patru paşi

Criterii manageriale de vârf		Încercuiţi un răspuns
Schimbari în sistem
S-a efectuat o analiză cost-beneficiu a schimbărilor de infrastructură necesare pentru igiena optimală a mâinii în punctele de tratament ?		Da	Nu
Dezinfectarea bazată pe alcool reprezintă cel puţin 80% din procedurile privind igiena mâinii?		Da	Nu
Instruire şi Educaţie
Echipa Dvs. de igienă a mâinii a efectuat instruiri în beneficiul altor unităţi ?		Da	Nu
Au fost incluse principii privind igiena mâinii în cursurile de educaţie continuă a medicilor şi asistenţilor din unitatea Dvs. ?		Da	Nu
Evaluare şi feedback
Sunt monitorizate infecţiile nozocomiale (IN) (de. ex. Staphylococcus aureus, bacilli gram-negativi, infecţii asociate dispozitivelor invazive)?		Da	Nu
Există un sistem pentru monitorizarea IN în situaţiile cu risc crescut? (ex. în unităţile de terapie intensivă şi in secţiile de nou-născuţi).		Da	Nu
Există un studiu de prevalenţă a IN în unitatea Dvs realizat pe o bază (cel puţin) anuală ?		Da	Nu
Sunt prezentate datele privind IN conducerii instituţiei şi cadrelor medicale în legătură cu respectarea igienei mâinii?		Da	Nu
Există o evaluare structurată pentru a înţelege obstacolele în calea igienei optimale a mâinii şi cauzele IN la nivel local, ale cărei rezultate să fie raportate conducerii unităţii?		Da	Nu
Afişaj la locul de muncă
Există un sistem pentru conceperea de noi postere de către personalul medical local?		Da	Nu
Posterele create în unitatea Dvs. sunt utilizate şi în alte unităţi medicale?		Da	Nu
Au fost dezvoltate şi testate în unitatea Dvs. tipuri inovatoare de afişaj privind igiena mâinii?		Da	Nu
Atitudinea instituţională
Există o agendă de cercetare în unitatea Dvs. adresând subiecte identificate de Ghidurile OMS ca necesitând investigaţii suplimentare?		Da	Nu
A participat activ unitatea Dvs. prin publicaţii sau prezentări la conferinţe (comunicări sau postere) la manifestări ştiinţifice referitoare la igiena mâinii?		Da	Nu
Pacienţii sunt încurajaţi să reamintească personalului medical unele aspecte privind igiena mâinii?		Da	Nu
Pacienţii şi vizitatorii sunt instruiţi să acorde atenţia cuvenită igienei mâinii?		Da	Nu
Unitatea Dvs.poate contribui şi sprijini campania naţională privind igiena mâinii?		Da	Nu
Impactul campaniei privind igiena mâinii este inclus în planificarea programului de control al IN în unitatea Dvs ?		Da	Nu
Unitatea Dvs. a stabilit un obiectiv anual pentru îmbunătăţirea igienei mâinii în toate compartimentele?		Da	Nu
Dacă instituţia Dvs. are un astfel de obiectiv, a fost îndeplinit anul trecut?		Da	Nu
	Total	/20

Hand washing CRSP Bucureşti

Igiena mâinilor: sănătate şi viaţă, 5 mai 2012

Analiza de situaţie

Sumar:

2.1 Preambul

2.2 Infecţiile nozocomiale (IN) la nivel mondial şi european

2.2.1 Perspectiva globală

2.2.2 IN în ţările dezvoltate

2.2.3 IN în ţările în curs de dezvoltare

2.2.4 IN în Europa

2.2.5 Factori generici de risc şi soluţii posibile la problema IN

2.3. Situaţia din România

2.4. Programul OMS privind siguranţa pacientului: o replică globală pentru infecţiile nozocomiale

2.5. Concluzii

2.6. Bibliografie

2.7. Anexe:

2.7.1 Formularul de înscriere RMCEIM

2.7.2 Versiuneaîn limba română a Chestionarului Cadru de Autoevaluare a Igienei Mâinilor (CCAIM) – fişier ataşat separat

2.1. Preambul

În octombrie 2004 Adunarea Generală OMS a adoptat Programul privind Siguranţa Pacientului (WHO Patient Safety) a cărui primă iniţiativă - “Să eliminăm infecţiile cauzate de igiena defectuoasă a mâinilor!”, – a fost lansată în 2005. “Îngrijiri de sănătate în condiţii de curăţenie înseamnă asistenţă medicală mai sigură” (Clean Care is Safer Care - CCSC) pune accentul pe igiena asociată actului medical ca element esenţial pentru controlul infecţiilor nozocomiale, de care depinde major siguranţa pacienţilor din spitale.

Prin iniţiativa CCSC OMS a invitat statele membre să facă declaraţii oficiale privind angajamentul lor de a pune în aplicare acţiuni pentru reducerea infecţiilor nozocomiale (IN) şi a instituit începând cu 5 mai 2009 evenimentul anual “Igiena mâinilor: SĂNĂTATE ŞI VIAŢĂ” [1].

Campania promovează îmbunătăţirea practicilor privind igiena mâinii în rândul personalului medical. Campania s-a desfăşurat pentru prima dată în România în anul 2011.

Tema „Planificare pentru îmbunătăţirea igienei mâinilor” şi sloganul “ Să eliminăm infecţiile cauzate de igiena deficitară a mâinilor!”, prefaţează scopul campaniei din 2012 anume diseminarea de informaţii, cunoştinţe şi instrumente de lucru pentru facilitatarea înscrierii în reţeaua mondială a centrelor de excelenţă OMS privind igiena mâinii (RMCEIM).

Astfel, campania 2012 are ca obiectiv angajarea uneia sau mai multor unităţi sanitare din fiecare judeţ în parcurgerea primelor etape recomandate de OMS pentru înregistrarea în RMCEIM. Lista completă a etapelor de parcurs pentru înregistrarea în RMCEIM este prezentată în 1. Contextul celebrării campaniei 2012.

2.2 Infecţiile nozocomiale la nivel mondial şi european

Infecţiile nozocomiale sunt cele mai frecvente evenimente adverse înregistrate la nivel mondial în instituţiile de sănătate şi sunt cauzate într-o proporţie notabilă de deficienţele privind igiena mâinilor.

2.2.1 Perspectiva globală [2].

Global, sute de milioane de pacienţi sunt afectaţi anual de IN care duc la decese şi

pierderi financiare semnificative pentru sistemele de sănătate. Actualmente, la fiecare 100 de pacienţi spitalizaţi la un moment dat, 7 în ţările dezvoltate şi 10 în ţările în curs de dezvoltare vor dobândi cel puţin o IN.

În timp ce infecţiile tractului urinar sunt mai fecvente în ţările dezvoltate, infecţiile

chirurgicale sunt de 9 ori mai numeroase în ţările în curs de dezvoltare afectând aproape 2/3 dintre pacienţii operaţi. În unităţile de terapie intensivă (UTI), aproape 1/3 dintre pacienţi sunt afectaţi de cel puţin o IN în ţările cu venituri mari, în timp ce frecvenţa IN poate fi de cel puţin 2 ori mai mare în ţările cu venituri mici sau mijlocii.

Nou-născuţii sunt expuşi unui risc IN de 3 – 20 ori mai mare în ţările în curs de dezvoltare faţă de ţările dezvoltate.

2.2.2 Prevalenţa IN în ţările dezvoltate [2].

Prevalenţa IN în ţările dezvoltate, variază între 3,5% şi 12%.

Incidenţa estimată în Statele Unite ale Americii (SUA) a fost de 4,5% în 2002, revenind la 9,3 infecţii/1 000 de pacienţi-zi şi 1,7 milioane de pacienţi afectaţi.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) raportează o prevalenţă

medie de 7,1% în ţările europene şi estimează că 4 131 000 de pacienţi sunt afectaţi anual de

aproximativ 4 544 100 de episoade IN. Potrivit unui euro-studiu multicentric recent, proporţia de pacienţi infectaţi în UTI s-ar putea ridica la 51%, cele mai multe IN. Aproximativ 30% dintre pacienţii UTI sunt afectaţi de cel puţin o IN, riscul crescând odată cu timpul petrecut în UTI. În medie, incidenţa cumulativă a infecţiei la pacienţii adulţi cu risc crescut este de 17,0 episoade/1000 pacienţi-zi. Frecvenţa ridicată a IN este asociată cu utilizarea dispozitivelor invazive, în special cu cateterele de perfuzie, cateterele urinare şi tubulatura de

ventilare.

2.2.3 Prevalenţa IN în ţările în curs de dezvoltare [2].

Prevalenţa IN în ţările cu venituri mici sau mijlocii variază între 5,7% şi 19,1%.

În UTI ponderea pacienţilor cu IN variază de la 4,4% la 88,9%, cu o frecvenţă globală a infecţiilor care se ridică la 42,7 episoade/1000 pacienţi-zi, de aproape trei ori mai mare decât în ţările cu venituri mari.

Frecvenţa IN asociate cu utilizarea dispozitivelor invazive poate fi de până la 19 ori mai mare decât datele raportate de Germania şi SUA.

În ţările în curs de dezvoltare 4% până la 56% dintre decese printre copiii născuţi în spital sunt cauzate de IN în perioada neonatală; în ţările mai puţin dezvoltate din Asia de Sud-Est şi Africa Sub-Sahariană acest procent se ridică la 75%.

2.2.4 Prevalenţa IN în Europa

În fiecare an IN cauzează 16 milioane extra-zile de spitalizare, 37 000 de decese precum şi costuri de aproximativ 7 miliarde euro/an [1].

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) raportează o prevalenţă medie de 7,1% în ţările europene şi estimează că 4 131 000 de pacienţi sunt afectaţi anual de aproximativ 4 544 100 de episoade IN.

Potrivit unui euro-studiu multicentric recent, proporţia de pacienţi infectaţi în UTI

s-ar putea ridica la 51%, cele mai multe IN. Aproximativ 30% dintre pacienţii UTI sunt afectaţi de cel puţin o IN, riscul crescând odată cu timpul petrecut în UTI.

În medie, incidenţa cumulativă a infecţiei la pacienţii adulţi cu risc crescut este de 17,0 episoade/1000 pacienţi-zi [2].

2.2.5 Factori generici de risc şi soluţii posibile la problema IN [2].

Factori ce pot cauza IN indiferent de resursele disponibile:

- utilizarea prelungită şi improprie a dispozitivelor invazive şi a antibioticelor;

- procedurile chirurgicale complexe, cu risc ridicat;

- imuno-supresia şi alte afectări severe ale pacientului;

- aplicarea improprie a măsurilor standard de prevenţie şi izolare.

Factori specifici instituţiilor sanitare cu resurse limitate:

- condiţii inadecvate de igienă şi gestionare a deşeurilor;

- infrastructură slabă;

- echipamente insuficiente;

- lipsa de personal;

- suprapopularea spitalelor;

- slaba cunoaştere şi aplicare a măsurilor de bază privind controlul infecţiilor;

- lipsa de cunoştinţe privind siguranţa transfuziilor şi a injecţiilor;

- absenţa unor politici şi ghiduri specifice pe plan local şi naţional;

Soluţii posibile la problema IN.

Multe dintre măsurile de prevenire şi control ale IN, inclusiv cele privind igiena

mâinilor, sunt simple, necostisitoare şi eficiente, dar responsabilitatea şi atitudinea pozitivă a personalului sunt indispensabile.

Soluţiile recomandate de CCSC/OMS sunt:

- Aplicarea măsurilor de precauţie standard, în special a celor mai bune practici privind igiena mâinii.

- Identificarea principalilor factorilor locali de risc pentru IN.

- Îmbunătăţirea sistemelor de raportare şi supraveghere la nivel naţional.

- Asigurarea resurselor minimale pentru igienă în unităţile sanitare şi alocare de resurse pentru supravegherea IN la nivel instituţional, inclusiv capacitarea laboratoarelor de microbiologie.

- Asigurarea mecanismelor de bază privind supravegherea şi controlul IN la nivel

naţional.

- Îmbunătăţirea educaţiei şi creşterea responsabilităţii personalului.

- Efectuarea de cercetări pentru a adapta şi valida protocoale internaţionale de supraveghere la realitatea ţărilor în curs de dezvoltare.

- Efectuarea de cercetări privind implicarea potenţială a pacienţilor şi a

aparţinătorilor în raportatea şi controlul IN.

2.3. Situaţia în România

În România anului 2008 erau raportate 9677 de cazuri de infecţii nozocomiale distribuite pe judeţe de la câteva cazuri (Bistriţa Năsăud 2, Dâmboviţa 3, Constanţa 10) până la peste 1500 înregistrate în Cluj (1509), Iaşi (1550) şi Bucureşti (1582). Detalii privind situaţia din 2008 sunt prezentate în Analiza de situaţie 2011 [3].

Cadrul legislativ a fost trecut în revistă în Analiza de situaţie aferentă 2011 [3]. Pilonul central al reglementărilor departamentale este Ordinul MS nr. 916 din 27/07/2006, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 759 din 06/09/2006, privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare [4].

În privinţa igienei personale la populaţia generală care influenţează şi subpopulaţia pacienţilor şi prin aceasta prevalenţa IN în spitalele româneşti, românii se află din păcate pe poziţii defavorizate în Europa în privinţa consumului de săpun, detergenţi şi pastă de dinţi [5].

În privinţa igienei mâinii, specialiştii apreciază că spălarea corectă cu apă şi săpun rămâne una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenire şi control în privinţa răspândirii IN [6].

2.4. Programul OMS privind siguranţa pacientului: [7].

Iniţiativa CCSC îndreptată împotriva IN prin măsuri legate esenţial de igiena mâinii reprezintă instrumentul principal al programului OMS privind siguranţa pacientului.

Principalele realizări CCSC:

- Angajarea oficială a peste două treimi dintre statele membre OMS în privinţa măsurilor pentru reducerea IN, cu accent special pe îmbunătăţirea igienei mâinii.

- Elaborarea primului Ghid OMS privind igiena mâinii în instituţiile de sănătate;

- Materialul OMS - "Cele cinci momente privind igiena mâinii "- o modalitate inovatoare de înţelegere, monitorizare şi acţiune privind igiena mâinii.

- Realizarea proiectului Chestionarului-Cadru OMS de Autoevaluare privind Igiena Mâinilor (CCAIM) pentru evaluarea situaţiei şi monitorizarea progreselor privind igiena mâinii.

- Realizare a peste 60 de publicaţii ştiinţifice.

Perspective CCSC:

- Coordonarea CleanHandsNet; CleanHandsNet este o reţea informală a coordonatorilor campaniilor cu scopul schimbului de experienţă. În momentul de faţă reţeaua cuprinde 43 de participanţi şi este în continuare deschisă celor doritori să-şi îmbogăţească arsenalul ştiinţific şi metodologic prin http://www.who.int/gpsc/national_campaigns/en/ .

- Actualizarea Ghidului OMS privind igiena mâinii în instituţiile de sănătate pe baza noilor informaţii diseminate periodic pe paginile web.

- Estimarea endemiei globale a infecţiilor nozocomiale (IN), în special cu privire la regiunile cu resurse limitate, unde datele disponibile sunt rare în timp ce IN sunt semnificativ mai frecvente decât în ţările dezvoltate.

- Identificarea de strategii viabile pentru controlul infecţiilor, adaptate ţărilor cu resurse limitate.

- Identificarea lacunelor în evidenţele privind controlul infecţiilor şi a noilor ameninţări.

Ca structură globală de colaborare, CCSC a lansat în 2009 reţeaua mondială a centrelor de excelenţă privind igiena mâinii (RMCEIM); înscrierea în reţea are ca punct de pornire autoevaluarea efectuată cu ajutorul Chestionarului-Cadru de Autoevaluare a Igienei Mâinilor (CCAIM) şi a generat interes major în instituţiile de sănătate din toată lumea.

CCAIM conţine întrebări grupate în componente referitoare la: Schimbări în sistem, Instruire şi educaţie, Evaluare şi feedback, Afişare la locul de muncă, Atitudinea Instituţională privind Igiena Mâinilor, Criteriile manageriale de varf; răspunsurile permit desprinderea punctelor tari şi slabe în practicile locale de igiena mâinii. O secţiune sintetică furnizează un scor care clasifică instituţia pe unul dintre nivelurile: inadecvat, elementar, intermediar, avansat. Punctele în care se înregistrează deficienţele majore pot constitui ţinta unor măsuri de primă urgenţă, de asumat până la următoarea celebrare [8].

La 1 februarie 2012, un total de 14.825 de spitale şi alte unităţi medicale din 149 de ţări erau înregistrate în REMCEIM, asumandu-şi intenţia de a marca noi progrese prin implicarea activă în campania internaţională Igiena mâinilor: sănătate şi viaţă – 5 mai 2012.

Înrolarea globală RMCEIM era următoarea: Regiunea OMS-America - 4358 spitale, Regiunea OMS-Pacificul de Vest - 2815 spitale, Regiunea OMS Asia de Sud-Est - 1046 spitale, Regiunea OMS Est-Mediteraneană - 1045 spitale, Regiunea OMS-Africa - 496 spitale.

Regiunea EURO-OMS număra 5065 spitale RMCEIM. România avea înregistrate 3 unităţi sanitare [9].

Parcursul recomandat de OMS pentru înregistrarea în RMCEIM este următorul [10]:

- Etapa I- Aplicarea instrumentului CCAIM pentru a stabili stadiul în care se găseşte instituţia sanitară în privinţa igienei mâinilor.

- Etapa II – Interpretarea rezultatelor şi identificarea uneia sau a câtorva măsuri de primă urgenţă pentru îmbunătăţirea igienei mâinii.

- Etapa III - Înscrierea instituţiei în RMCEIM prin transmiterea formularului de înscriere [11] (vedeţi anexa 2. Analiza de situaţie) la adresa de e-mail doina.nitulescu@insp.gov.ro si in copie la cnepss@insp.gov.ro, o dată cu planul specific de acţiune, pentru a fi utilizat în cadrul celebrării globale -2012.

- Etapa IV- Participarea instituţiei la celebrarea campaniei 2012: rezultate preliminare.

- Etapa V – Continuarea eforturilor de îmbunătăţire a igienei mâinilor prin măsuri complementare celor de primă urgenţă, dupa 5 mai 2012.

2.5 Concluzii

Obiectivul specific României în cadrul campaniei 2012 se referă la angajarea uneia sau mai multor unităţi sanitare din judeţul dvs. în parcurgerea primelor etape recomandate de OMS pentru înregistrarea în RMCEIM.

În acest scop pachetul suport 2012 oferă informaţie, cunoştinţe şi instrumente de lucru. Instrumentul principal al acestui pachet este Chestionarul-Cadru de Autoevaluare a Igienei Mâinilor (CCAIM) în versiunea din limba română ca anexă - fişier separat la prezenta Analiză de situaţie.

2.6 Bibliografie

[1] Site CYH-OMS 2011: http://www.who.int/gpsc/country_work/burden_IN/en/index.html

[2] Site CYH-OMS 2012 : http://www.who.int/gpsc/country_work/gpsc_ccisc_fact_sheet_en.pdf

[3] Negoescu R, Bălan C. Niţulescu D, Analiza de situaţie CYH 2011

[4] ***Ordinul MS nr. 916 din 27/07/2006, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 759 din 06/09/2006, privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare: http://ifacforl.ro/images/legi/Ordin_nr916_din_2006.pdf)

[5] ***Date prezentate de Institutul de Sănătate Publică Bucureşti cu ocazia lansării Campaniei naţionale de promovare a normelor de igienă personală şi a mediului înconjurător 2008

[6] Serban Roxana, INSP-CRSPB-Epidemiol. BT, Comunicare personală 2012

[7] http://www.who.int/gpsc/background/en/index.html]

[8] ***Hand Hygiene Self-Assessment Framework , WHO Geneva 2010: http://www.who.int/gpsc/country_work/hhsa_framework_October_2010.pdf

[9] http://www.who.int/gpsc/5may/registration_update/en/index.html

[10] http://www.who.int/gpsc/5may/EN_PSP_GPSC1_5May_2012/en/index.html

[11] http://www.who.int/gpsc/5may/register/en/index.html

2.7 Anexe:

2.7.1Formularul de înscriere RMCEIM

*Required fields

Name of your health-care facility *

Town/city *

Please take care to enter the town/city name accurately

Country or area *

Total number of staff in your facility

Total number of inpatient beds in your facility

Year when your facility was first built or established

Name of main contact person *

Position of main contact person

Telephone *

Fax

E-mail address *

The email format is "xxxx@yyyy.zzz"

How did you hear about the SAVE LIVES: Clean Your Hands initiative?

Word of mouth

WHO website

Email

WHO SAVE LIVES newsletter

Publication

Other

If "Other" please specify

Full postal address

Address line 1 *

Address line 2

Town/city *

Region *

Postal code *

2.7.2 Versiunea românească a Chestionarului Cadru de Autoevaluare a Igienei Mâinii (CCAIM) : se anexează ca fişier separat în pachetul CYH 2012.

Pentru amănunte privind contextul celebrării evenimentului, vă rugăm să accesaţi acest LINK.

19.04.2012 - INŢEPĂTURILE DE CĂPUŞE

In anotimpul cald de primăvara până toamna târziu, fiecare dintre noi cauta locuri cât mai răcoroase, parcuri cu multă verdeaţă, păduri sau ieşiri la munte. Trebuie să ştim însa că ne expunem pericolului înţepăturilor de insecte, în special căpuşe care pot transmite variate boli ( bacteriene, virale) unele dintre ele chiar cu evoluţie letală.

Căpuşa face parte din categoria arahnoidelor şi poate fi un vector al unor boli variate, bacteriene ( borelioza = boala Lyme, babesioza), virale, parazitare care pot evolua timp îndelungat. Doar un procent redus de capuse între 10-20%( Ixodes ricinum, Ixodes dafni) este infectat cu Borrelia burgdorferi, bacteria raspunzatoare de aparitia bolii Lyme ( borelioza)

Căpuşele sunt vizibile cu ochiul liber, înţepătura lor nu doare şi de aceea periodic pielea trebuie examinată, ideal seara la baie cu atat mai mult cu cât pot afecta zonele mai ascunse ( pielea păroasă a capului, zona subraţului, ombilic, zona din spate,etc) de care ramân ataşate până când sunt îndepărtate; ele nu zboară şi nu sar trecând direct pe tegument şi se întâlnesc cu predilecţie în iarba înaltă, zonele umede( paduri, tufişuri, poieniţe) dar pot exista şi în grădina casei, terenul de joacă sau chiar pe animale (câini, pisici);

Dacă la inspecţia tegumentului găsiţi căpuşe, este foarte important să nu încercaţi să le scoateţi, deoarece de foarte multe ori rămân părţi din corpul acestora mult mai dificil de extras. Trebuie să vă prezentaţi de urgenţă la medic sau la serviciul de gardă, acolo unde se va îndeparta căpuşa, se va dezinfecta zona şi se va recomanda tratamentul profilactic.

Boala Lyme este o boala infecţioasă determinată de Borrelia ce presupune o afectare multisistemică cu evoluţie insidioasă, frustă, înşelătoare. Foarte important este şi faptul că nu se transmite de la om la om nefiind boala contagioasă.

In funcţie de momentul infectării se disting 3 stadii evolutive,

a) stadiul I : ( perioada de incubaţie cu durată variabilă între 3 zile şi 3 -4 săptămâni) se caracterizează prin:

- ECM = eritem cronic migrator - o leziune circulară, de obicei mică ( 3-5 cm, ce poate creste până la 10 cm, şi uneori 40-50 cm), de culoare roşie pe margini cu centrul deschis la culoare, cu diferite localizari ( cel mai frecvent coapse, fese, zona axilara)

- subfebrilităţi/febră, transpiraţii

- dureri musculare, oboseală musculară, dureri articulare

- astenie/adinamie/tulburări de somn

- cefalee ( durere de cap), tulburări de vedere ( vedere în ceaţă), ameţeli

b) stadiul II – infecţie diseminată :

- apare la cel puţin 4 săptămâni de la momentul infecţiei şi de datorează diseminării Borreliei în diferite ţesuturi şi organe;

- caracteristice sunt simptomele neurologice ,cardiace ( miocardita, pericardita) , precum şi afectarea articulară;

- debutul poate fi brusc sub forma unei meningite seroase(greţuri, vărsături, dureri intense de cap, fotofobie, etc) a unei encefalite sau a unei afectări neurologice progresive cu pareze faciale, parestezii

(amorţeli, furnicături la nivelul membrelor), oboseală musculară, dureri articulare(afectează articulaţiile mari şi schimba periodic sediul)

- tulburări de vedere, îngustarea câmpului vizual, senzaţie de “nisip in ochi”

- mai rar poate exista şi afectare cardiacă de tipul miocarditei, pericarditei

c) stadiul III – infecţie cronică, persistentă

- debutul este la câteva luni, uneori chiar ani de la momentul infecţieicând boala poate fi deja la stadiul de cronicizare; simptomatologia este ţsa de nespecifica incat se impune diagnostic diferential cu o multitudine de alte boli

- afectarea articulară se asociază celei neurologice, cel mai frecvent implicate fiind articulatiile mari

( genunchi, şold,etc); durerile pot fi foarte intense cu durata de zile, săptamâni, urmând un interval liber urmat intotdeuna de reaparitia lor; la o parte din pacienţi, mai ales la adult se pot dezvolta leziuni de tip eroziv, frecvent ale articulatiei şoldului;

- afectarea cutanată se manifestă sub forma acrodermatitei cronice atrofice, cu sediul la nivelul membrelor inferioare şi a pseudolimfoamelor cutanate.

- apar tulburari emoţionale, depresie, anxietate, diferite fobii, obsesii care de multe ori orientează diagnosticul spre o afectare de tip psihiatric ( tulburari bipolare)

Diagnosticul este sugerat de antecedentele muşcăturii de căpuăa asociate cu manifestările descrise mai sus şi confirmat de dozarea anticorpilor ( test Elisa,test Western Blot), de Reacţia polimerica în lanţ (PCR )sau prin Microscopie cu imunofluorescenţă a sângelui sau a lichidului cefalorahidian

Prognosticul depinde de momentul diagnosticării şi poate fi considerat bun atunci cand diagnosticul se stabileşte la distanţă mica de momentul înţepăturiii şi mai rezervat ăn cazurile tardive când datorită afectării multisistemice există posibilitatea ramânerii unor sechele, în special neurologice.

Tratamentul trebuie prescris doar de medic,fiind adaptat stadiului bolii.

Prevenire

Ø -folosirea de spray-uri aplicate pe piele care conţin substanţe ce înlatură insectele.

Ø -îmbrăcăminte deschisa la culoare, ideal pantaloni lungi sau macăr sosete 3/4;

Ø -evitaţi să vă aşezati direct pe iarbă;

Ø -inspectaţi tegumentele la câteva ore după expunere şi în special seara la duş; atenţie şi la pielea păroasă a capului şi la zonele “ascunse” ( spatele urechilor, axile, regiunea din spatele genunchiului);

Ø -atenţie sporită la animalele de companie, care pot transmite capuşele; informaţi-vă de la medicul veterinar de produsele existente pentru protecţia animalelor;

Ø -solicitaţi ajutor medical atunci când aţi fost înţepat de căpuşe, doar personalul medical fiind în măsură să înlature corect căpuşa şi să vă recomande sau nu, tratament profilactic.

Consilier,

Dr.Popescu Ştefan

CRSP Bucuresti-promovarea sanatatii

Săptămâna Europeană a Vaccinării – SEV

21 – 27 aprilie, 2012

Analiza de situaţie

Sumar:

Preambul

Situaţia pe plan global

Situaţia în regiunea EURO-OMS

Date privind România

Legislaţie: baze şi actualităţi

Actualităţi privind profilul imunizării

Grupuri defavorizate

Apelul EURO-OMS cu ocazia SEV 2012

Concluzii privind campania românească SEV 2012

Bibliografie

Anexa 1. Extras pe ultimii 3 ani din Profilul Imunologic România 2010, adăugit cu date 2011

Anexa 2. Repartiţia numărului de cazuri şi a incidenţei rujeolei pe judeţe în 2011

Preambul

Săptămâna Europeana a Vaccinării (SEV) a început în 2004, consecinţă a eforturilor de a contracara stagnarea programelor de vaccinare în contextul epidemiilor sporadice dar importante de rujeolă în mai multe ţări din Regiunea europeană OMS (EURO-OMS). Rezultatele campaniilor pilot din 2005 au condus la instituirea SEV ca un eveniment anual celebrat în toate ţările regiunii EURO-OMS începând cu 2006. SEV 2012 reprezintă a şaptea ediţie.

Sub sloganul generic „Să prevenim, să protejăm, să vaccinăm ”, campania SEV are ca scop conştientizarea privind importanţa imunizării şi a creşterii acoperirii vaccinale a copiilor din grupurile defavorizate. Mesajul central subliniază că imunizarea fiecărui copil este vitală pentru prevenirea bolilor infecţioase şi salvarea de vieţi [1].

Date recente privind situaţia imunizărilor în regiunea EURO-OMS au arătat că, în ciuda progreselor substanţiale, există încă afecţiuni, grupuri şi subregiuni pentru care vaccinarea nu atinge acoperirea necesară.

Situaţia pe plan global

Conform estimărilor OMS - 2009, imunizarea salvează anual mai mult de 3 milioane de vieţi în întreaga lume şi protejează multe alte milioane de persoane de suferinţa generată de boli şi dizabilităţi pe parcursul vieţii. Beneficiile substanţiale în domeniul sănătăţii înregistrate în ultimele decenii sunt repartizate inegal. De exemplu, mortalitatea infantilă este de 17,68 decese la 1000 de născuţi vii în republicile din Asia Centrală, în comparaţie cu 3,79

în UE ( European Health for All Database 2010 cf. [2]).

Scăderea recentă a acoperirii vaccinale - cauzată paradoxal de progresele imunizării şi ştergerea din memoria colectivă a flagelului reprezentat altădată de bolile infecţioase - a fost urmată de reapariția rujeolei, varicelei, tusei convulsive, difteriei și a rubeolei. Astfel, rujeola are ponderea cea mai ridicată, urmată de Haemophilus influenzae tip b (Hib), tusea convulsivă, tetanosul neonatal, tetanusul non-neonatal s.a. (polio, difteria, febra galbenă) [2].

Situaţia în regiunea EURO-OMS

În regiunea Euro-OMS, gradul de acoperire vaccinală pentru rujeolă este de 94%, iar pentru3 doze de DTP şi 3 doze de vaccin polio depăşeşte 90%. Dar rata de acoperire variază foarte mult, între şi în interiorul ţărilor.

Date privind ţările EURO-OMS arată astfel inechităţi între mediul urban şi cel rural privind acoperirea vaccinală. (Demographic Health Survey cf. [2]). De exemplu, în 2008 în Turcia, 80% din copiii din mediul urban au fost vaccinaţi împotriva a şapte boli (TB, difterie, tuse convulsivă, tetanos, poliomielită, hepatita B şi rujeola), comparativ cu doar 67% din cei aflaţi în mediul rural. În Azerbaidjan - 2006, 55% din copiii

care trăiesc în zonele urbane au primit BCG, 3 doze de DTP, 3 doze de vaccin polio, MMR şi vaccin hepatitic B2, comparativ cu numai 29% din copiii care trăiesc în zonele rurale.

În Armenia - 2005, doar 51% din copiii din mediul urban au primit BCG, 3 doze de DTP, 3 doze de vaccin polio, MMR şi vaccin hepatitic B, în comparaţie cu 62% din copiii aflaţi în mediul rural. În privinţa gradului de acoperire cu vaccin împotriva rujeolei la copiii de 1 an, în unele zone rurale din anumite ţări, imunizarea se desfăşoară în mod neaşteptat mai bine decât în zonele urbane. În mod frecvent, mulţi dintre cei noi veniţi în marile centre urbane dens populate, nu au acces la serviciile de imunizare din lipsa unui statut legal corespunzător [2].

Cu toate acestea, în ciuda nivelului ridicat de acoperire vaccinală înregistrat în zone rurale din anumite ţări, există încă mulţi copii nevaccina’i, susceptibili la boli ce pot fi prevenite. Nivelul scăzut de educaţie, veniturile mici precum şi locaţiile defavorizate şi izolate în care trăiesc se pot opune accesului la servicii medicale.

În fiecare ţară EURO-OMS, există populaţii neimunizate şi expuse riscului de îmbolnăvire. De exemplu, focarele de rujeolă semnalate în 2008-2009 în Austria, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Spania, au apărut în majoritatea

cazurilor în rândul persoanelor nevaccinate din motive etice şi/sau religioase, precum şi în rândul grupurilor etnice de romi. Alte populaţii cu acces limitat la vaccinare sunt cele marginalizate din punct de vedere socio-economic sau care se află la distanţă mare de centrele medicale.

Inegalităţi privind accesul la imunizare există şi ca urmare a diferenţelor socio-economice între ţări, care din păcate se accentuează. Vaccinurile de calitate utilizate în mod curent în ţările industrializate sunt inaccesibile altora. De exemplu, vaccinul pneumococic conjugat este folosit numai în 15 state din regiune, iar vaccinarea HPV a adolescentelor a fost introdusă în doar 17 ţări. Majoritatea acestor state au economii cu venituri mari. Totuşi, puţine ţări est-europene, dintre care niciuna aparţinând CSI, au introdus aceste vaccinuri ca parte a Programului Naţional de Imunizare.

Totuşi, inegalităţile nu sunt legate doar de statutul socio-economic. O analiză efectuată în 21 de ţări avansate economic, a arătat că majoritatea acestora au avut şi puncte slabe în ceea ce priveşte sănătatea şi siguranţa copiilor (UNICEF 2007 cf. [ 2]). Astfel unele ţări cu investiţii mari în domeniul sănătăţii, au înregistrat, din diverse motive, focare importante de boli transmisibile şi au prezentat incidenţă mai mare în privinţa bolilor ce pot fi prevenite prin vaccin decât ţări cu PNB mai mic. Astfel, în 2009, 95% dintre cazurile de rujeolă raportate au fost înregistrate în statele UE, dintre care 65% din Europa de vest.

Date privind România

Legislaţie: baze şi actualităţi

O noutate normativă importantă a fost instituirea Registrului Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), aprobat prin Ordin al Ministrului Sănătății, nr.1234 din 3 august 2011 privind instituirea metodologiei de raportare online în Registrul Unic de vaccinări [4]. RENV este un instrument de lucru standardizat, care va oferi o imagine clară, în timp şi spaţiu, a vaccinărilor efectuate tuturor copiilor. De asemenea RENV-ul va face posibilă identificarea cât mai urgentă a restanţierilor şi evaluarea corectă a acoperirii vaccinale la nivel judeţean şi naţional, oferind informaţii privind copiii neînscrişi pe listele medicilor de familie.

În momentul de faţă s-a instituit procedura de raportare online a situaţiei vaccinărilor de la medicii de familie către DSP-uri, urmând ca în perioada următoare să înceapă centralizarea datelor la nivel judeţean [5].

Actualităţi privind profilul imunizării

Cele de mai jos se bazează pe datele recente pentru anul 2010 publicate de OMS/UNICEF în 3 octombrie 2011 [6].

Pentru România acoperirea vaccinală raportată în 2010 după cum urmează: MCV - 95 % (96% în 2009), Pol 3 -96% (96%), DTP 3 - 97% (97%), HepB3 98% (95%) şi BCG şi DTP1- 99% (99%). Faţă de 2009 acoperirea s-a ameliorat pentru HepB3, schiţează o tendinţă de scădere pentru MCV, iar în rest este staţionară; detalii sunt prezentate în Anexa 1.

Situaţia descrisă în 2009 (vezi anexa la Analiza de situaţie 2011, [3] ), nu s-a schimbat în datele ei esenţiale, cu următoarele excepţii:

- în 2010 s-a instituit un Consiliu consultativ naţional de imunizare constituit din experţi în sănătate publică şi boli infecţioase, epidemiologi, pediatri - care se întrunise de 3 ori până la data raportării.

- situaţia aprovizionării cu vaccinuri apare staţionară, cu excepţia BCG-ului care a înregistrat deficienţe de aprovizionare la nivel naţional şi judeţean.

- Cheltuielile guvernamentale pentru vaccinare s-au mărit de la 40 mil RON în 2009 la 72 mil RON în 2010.

În privinţa majorităţii bolilor adresabile prin vaccinare, situaţia este staţionară sau ameliorată cu excepţia hepatitei A (2009 - 3258 , 2010 - 3493 cazuri) şi a tusei convulsive (2009 - 10, 2010 - 29 , 2011 - 86 cazuri) [7,8].

Probleme importante ridică insă rujeola şi rubeola în regiunea EURO-OMS în 2010 – 2011, cu precădere in vestul si centrul continentului.

Datele ce urmează privind anul 2011 se datorează Buletinului informativ lunar al INSP – CNSCBT nr.1, ianuarie 2012.

Astfel, în 2011 s-au confirmat în laborator 1823 cazuri de rujeolă din 4239 cazuri suspecte (un total de 4189 cazuri au fost confirmate prin laborator şi alte metode) [9], faţă de 193 cazuri confirmate în 2010 [7]. Repartiţia numărului de cazuri şi incidenţa rujeolei pe judeţe este prezentată în Anexa 2; cazurile sunt concentrate în vestul şi nord-vestul ţării, judeţul cel mai afectat fiind Sălajul (141.9%000), urmat de Satul Mare (103.0%000), Bihorul (95.9%000) şi Maramureşul(83.8%000). Numărul cazurilor de rujeolă a crescut de la 131 în luna ianuarie, la 515 în luna mai; a urmat o tendinţă de scădere si creşetere reluată începând cu luna octombrie. Cei mai afectaţi au fost copiii aparţinând grupei de vârstă sub 1 an, cu o incidenţă de 301,9/100 000, apoi grupa de vârstă 1-4 ani (196,9/100 000) şi grupa de vârstă 5-9 ani (81,9/100 000) [9].

Cel mai mare număr de cazuri - 79,6% - de rujeolă a apărut la nevaccinaţi. Dintre aceştia, numai 15,5% nu erau eligibili pentru vaccinarea cu ROR, având vârsta sub 12 luni.

Cea mai importantă măsură de intervenţie în zonele afectate a fost campania suplimentară de vaccinare cu ROR a copiilor nevaccinaţi sau incomplet vaccinaţi cu vârste cuprinse între 7 luni – 7 ani; astfel, au fost vaccinaţi aproximativ 4500 de copii [9].

În privinţa rubeolei, faţă de 351 cazuri confirmate în laborator în 2010 [7], în 2011 au fost confirmate în laborator 578 de cazuri din 3494 cazuri suspecte (din care 2626 au fost clasificate ca probabile) [9].

În anul 2003 în România a avut loc o epidemie de rubeolă, fiind înregistrate 119 259 cazuri şi o incidenţă de 548,7 la 100 000 locuitori. În anul 2004 a fost introdus în programul naţional de imunizare vaccinul trivalent rujeolă-oreion-rubeolă (ROR) la copii cu vârsta de 12-15 luni, care a fost extins în anul 2005 la copii din clasa I-a (7 ani). [9].

Dinamica in anul 2011 arată în privinţa rubeolei creşterea exponenţială a cazurilor începând cu august. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în rândul elevilor şi studenţilor astfel că majoritatea cazurilor - 66,6% au fost înregistrate la grupa de vârstă de 15-19 ani, cu o incidenţă de 233,25%000 la genul masculin şi de 150,5%000 la genul feminin. Doar un procent de 2,3% din totalul cazurilor de rubeolă a fost vaccinat în antecedente cu o singură doză de vaccin ROR şi un procent de 0,5% şi cu a doua doză de vaccin ROR [9].

În urma focarelor înregistrate în rândul colectivităţilor de elevi, a fost suplimentat numărul dozelor de vaccin ROR. Până la sfârşitul anului 2011 în focarele de rubeolă existente au fost administrate 1998 doze ROR.

Deoarece în luna ianuarie 2012 a continuat apariţia cazurilor de rubeolă în zonele afectate încă din anul 2011 s-a recomandat, prin intermediul direcţiilor de sănătate publică, informarea populaţiei asupra riscului acestei boli, a modului de transmitere şi a măsurilor de prevenire. S-a recomandat vaccinarea ROR a copiilor şi a personalului medical nevaccinat care intră în contact cu posibilele cazuri de rubeolă [9].

Grupuri defavorizate

Potrivit unui studiu din 2010 [10], 45,7% dintre minorii romi, conform declaraţiilor părinţilor, nu efectuaseră toate vaccinările incluse în Programul Naţional de Imunizare. Mai mult de jumătate dintre aceştia nu au efectuat nici unul din vaccinurile obligatorii şi gratuite, ceea ce revine la faptul că 25% dintre minorii romi nu primiseră niciun fel de vaccin. În cadrul aceleiaşi categorii cu vaccinări incomplete, s-a observat o rată ridicată de nevaccinare împotriva hepatitei B (37,4%), tetanosului (34,4%), oreionului (30,1%) şi rujeolei (29%). Detalii privind situaţia vaccinării romilor se pot obţine operativ din Analiza de situaţie SEV 2011 [3].

Autorii studiului considerau că remedierea situaţiei se poate face, printre altele, prin: a) educaţia continuă a asistenţilor medicali comunitari şi mediatoarelor sanitare lucrând în comunităţile de romi; b) înfiinţarea de servicii mobile servind obiective prioritare de sănătate publică precum îngrijirea mamă/copil (incluzând servicii de vaccinare; c) organizarea de campanii IEC, susţinute incluzând elemente de cultură romă, ţintind schimbarea comportamentelor spre un stil de viaţă sănătos, cuprinzând toate generaţiile dar cu accent pe grupele de vârstă mai mici.

Apelul EURO-OMS cu ocazia SEV 2012

Argumentele EURO-OMS pentru menţinerea acoperirii vaccinale şi acţiunile recomandate sunt următoarele [2].

1. Imunizarea salvează vieţi.
2. Imunizarea este un drept fundamental şi o componentă strategică a programelor de reducere a sărăciei. Imunizarea nu constituie numai o intervenţie eficientă pentru reducerea riscului de boală şi a decesului, ci poate fi folosită ca o strategie pentru reducerea inegalităţilor dintre state în furnizarea de asistenţă medicală primară.

3. Bolile ce pot fi prevenite prin vaccinare prezintă sunt încă prezente ca probleme de sănătate publică.

4. Bolile pot fi controlate şi eliminate. Printr-o largă acoperire vaccinală, incidenţa

bolilor unor boli infecţioase grave poate scade substanţial. Printr-un efort susţinut, unele dintre acestea pot fi eradicate.

5. Imunizarea este cost-eficientă. Imunizarea constituie una dintre cele mai eficiente realizări din sănătatea publică modernă: costă puţin, dar oferă beneficii mari pentru sănătatea şi calitatea vieţii populaţiei.

6. Sănătatea copiilor depind de sistemele de sănătate care oferă imunizare sigură, eficientă şi necostisitoare. Programele susţinute de imunizare pot asigura fiecărui copil “dreptul la vaccinare la locul şi momentul potrivit "(Project Optimize, 2010 cf. [2[).

7. Fiecare copil trebuie vaccinat. Conceptul de imunizare universală poate induce părinţilor un sentiment de securitate nejustificat – care-i poate determina să evite vaccinarea. Această percepţie greşită reduce eficacitatea imunizării în comunitate, iar fiecare copil nevaccinat creşte riscul de răspândire a bolii contagioase.

Concluzii privind campania SEV 2012

România dispune de un program national de imunizare cuprinzător (a se compara de pildă cu schemele de imunizare din Polonia şi Ungaria) acoperind grupurile ţintă în proporţii între 95% (Hep B3) şi 99% (BCG) la nivelul anului 2010.

În privinţa majorităţii bolilor adresabile prin vaccinare, situaţia este staţionară sau ameliorată în 2010 faţă de 2009 cu excepţia hepatitei A şi a tusei convulsive, care au inregistrat fie o creştere moderată, fie una susţinută insă pe un fond relativ mic de cazuri. Poliomielita este considerată eradicată. Rata de paralizie flască acută nepoliomielitică a fost raportată în 2010 – 2011 la 0,01- 1 la 100 000 de locuitori.

Probleme speciale au ridicat rujeola şi rubeola, dintre care situaţia rujeolei reflectă reapariţia acestor boli în regiunea EURO-OMS în 2010 – 2011. În 2011 cazurile de rujeolă confirmate în laborator a crescut cu un ordin de mărime faţă de 2010. În privinţa rubeolei, numărul cazurilor confirmate în laborator a crescut cu circa 65% în 2011 faţă de 2010.

Acoperirea vaccinală necorespunzătoare este înregistrată la comunităţile rroma unde 25% dintre minorii romi nu primiseră niciun fel de vaccin in 2009.

Mulţumiri cordiale sunt adresate colegilor din Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) al INSP al căror Buletin informativ pe ianuarie 2012 ne-a permis actualizarea informaţiei pentru 2011.

Bibliografie

[1] Site-ul EURO-OMS consacrat SEV 2012

http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0003/84279/SEV_overview_general_2012.pdf

[2] Seven Key Reasons. Why immunization must remain a priority in the WHO European Region http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0017/84302/Seven_Key_Reasons.pdf

[3] Negoescu R, Bălan C, Niţulescu D., Analiza de situaţie SEV 2011, PromoSan-CRSPB

[4] www.monitoruljuridic.ro

[5] INSP – CNSCBT. Comunicare personală, martie 2012

[6]http://apps.who.int/immunization_monitoring/en/globalsummary/countryprofileresult.cfm

[7]*** Anuar Statistic al României, Bucureşti 2011

[8] INSP – CNSCBT, Analiza epidemiologică descriptivă a cazurilor de tuse convulsivă intrate în sistemul de supraveghere în anul 2011, Bucureşti 2012

[9] INSP – CRSCBT, Buletin informativ lunar nr.,1 ianuarie 2012

[10] 4. Wamsiedel M., Jitariu C., Barbu S., Cnab T. - „Sănătate şi Comunitatea romă: Analiză asupra situaţiei în România”, Editat de Romani CRISS, Bucureşti, 2010.

Anexa 1: extras pe ultimii 3 ani din Profilul Imunologic al Romaniei 2010 [6] adaugit cu date 2011 [8,9]

Date generale

Statutul

ţării:

Dezvoltat economic

Venitul naţional brut (US$):

7.840

Rata mortalităţii infantile

(sub 12 luni):

23/1000

Produsul intern brut (US$):

14.282

Rata mortalităţii la copii sub 5 ani:

12/1000

Date demografice (în mii)

	2011	2010	2009	2008
Populaţia totală	20.254	21.486	21.537	21.590
Născuţi vii		221	220	220
Supravieţuitori la 1 lună		218	217	217
Populaţia sub 5 ani		1.079	1.068	1.048
Populaţia sub 15 ani		3.264	3.272	3.268
Femei între 15-49 ani		5.394	5.436	5.494

Cazuri raportate

Număr de cazuri raportate
	2011	2010	2009	2008

Difterie		0	0	0
Rujeolă	1823*	193	8	12
Oreion		286	941	2.302
Tuse convulsivă	86**	29	10	51
Poliomielită		0	0	0
Rubeolă	578*	350	343	1.746
Rubeola congenitală		0	2	0
Tetanus (neonatal)		0	0	0
Tetanus (total)		9	9	11
Febra galbenă		0	0	0

Nota: bolile nemenţionate în tabel sunt considerate eradicate.

*Cazuri confirmate de laborator [9]; ** Cazuri confirmate de laborator [8].

Acoperirea vaccinală (în procente) conform datelor WHO-UNICEF

	2011	2010	2009	2008
BCG		99	99	99
DTP1		99	99	99
DTP3*		97	97	97
HepB3		98	95	97
Hib3		-	-	-
MCV		95	96	96
Pol3		96	96	96

*Toate cele 42 de judete au raportat în 2010 acoperire vaccinală DTP3 în proporţie mai mare de 90%.

Schema naţională de imunizare

Vaccin

Schema

Vaccin

Schema

BCG	la naştere
DTaPHibIPV	din martie 2010
DTaPIPV	2, 4, 6, 12 luni;
HepA	o parte din ţară
HepB	la naştere; 2, 6 luni;
HPV	12-24 ani,

Antigripal	bolnavi cronici
IPV	9 ani;
MMR	12 luni; 7 ani;
Td	14 ani; (la fiecare 10 ani)
TT	o parte din ţară
YF	o parte din ţară

Glosar

BCG - vaccin împotriva tuberculozei (Bacillus Calmette-Guérin)

DTaPHibIPV – vaccin combinat împotriva difteriei, tetanosului (Ta - absorbit), tusei convulsive (Pertussis), virusului gripal B (Hib- Haemophilus influenzae type B) şi poliomielitei (IPV- inactivat)

DTaPIPV – vaccin combinat împotriva difteriei, Tetanustetanosului toxic, tusei convulsive şi poliomielitei

HepA – vaccin împotriva hepatitei de tip A

HepB - vaccin împotriva hepatitei de tip B

HPV – vaccin împotriva cancerului de col uterin (Human Papilloma Virus)

IPV – vaccin inactivat împotriva poliomielitei

MMR - vaccin împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului (Measles, Mumps and Rubella)

Td – bivaccin împotriva tetanosului şi difteriei

TT – vaccin împotriva tetanosului neonatal (Tetanus toxoid)

YF – vaccin împotriva febrei galbene (Yellow Fever)

MCV1, 2 – vaccin împotriva rujeolei (Measles Containing Vaccine) (doza 1sau doza 2, cu ref. la varsta vaccinării)

DTP1, 3 - vaccin combinat împotriva difteriei (D), tetanosului (T) şi tusei convulsive (P) (doza 1 sau 3)

Pol3 – vaccin împotriva poliomielitei (a 3-a doză)

ROR - vaccin trivalent împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei introdus în 2004 pentru copiii între 12-15 luni

ROR – vaccin trivalent împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului pentru copiii între 7 luni-7 ani

Anexa 2. Repartiţia numărului de cazuri confirmate de rujeolă pe judeţe în 2011[9].

Pentru a afla mai multe amanunte privind contextul celebrarii

Zilei Mondiale a Vaccinarii, va rugam sa accesati acest LINK

7 aprilie 2012 – ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII

În acest an, Ziua Mondială a Sănătăţii are ca temă sănătatea

persoanelor vârstnice.

Pentru mai multe amănunte privind Contextul celebrării

ZILEI MONDIALE A SĂNĂTĂŢII accesaţi acest LINK

24 MARTIE – ZIUA MONDIALĂ DE LUPTĂ CONTRA TUBERCULOZEI

Tuberculoza ramane in continuare o amenintare la adresa tuturor

Tuberculoza se transmite preponderent pe cale aeriană (prin aer).

Sursa (de la cine se ia !) este bolnavul de tuberculoză pulmonara care:

tuşeşte

vorbeşte

strănută

cîntă.

MICROBII SE ELIMINĂ ÎN AER şi sunt inhalaţi de către cei din jur.

Orice persoană aflată în apropierea bolnavului poate face boala.

Microbii ajung în plămîni unde se dezvoltă boala.

Cei mai sensibili sunt însă copiii, care pot face tuberculoză pulmonară dar şi alte forme grave de tuberculoză (tuberculoză osoasa, renală, meningită etc).

Mai grava este transmiterea (in acelasi mod) a tuberculozei cu germeni rezistenti.

CINE face tuberculoză cu microbi rezistenti?

Majoritatea bolnavilor care au avut tuberculoză cu microbi sensibili la tratament dar care:

au întrerupt tratamentul din proprie iniţiativă

nu au respectat medicaţiile de tratament (doză, orar)

cei care au luat contact cu un bolnav de tuberculoză şi nu şi-au făcut controlul periodic la medicul specialist.

CUM apar microbii rezistenţi?

Cînd bolnavul face tuberculoza pentru prima dată microbii sunt (în majoritatea cazurilor!) sensibili la tratament (răspund la tratament) dar bolnavul se simte bine şi nu înţelege de ce trebuie să mai continue tratamentul.

El se simte bine deoarece au început să moară microbii din plămînii lui ucişi de medicamente.

Dacă nu face tratament corect si complet, pînă cînd mor toţi bacilii Koch, apar microbi rezistenţi la tratament şi se înmulţesc.

Caracteristica bacilului tuberculozei (bacilul Koch) este că poate fi distrus doar de o asociere de medicamente.

Un singur medicament / antibiotic nu-l omoară.

Tuberculoza se tratează cu mai multe medicamente pe o perioadă de mai multe luni.

Microbii devin rezistenţi la un medicament, la două, la trei, sau la toate medicamentele antituberculoase.

Tuberculoza se ia pe calea aerului indiferent dacă microbul este sensibil sau rezistent.

Toţi suntem expuşi riscului de a face boală pentru că putem respira aer încărcat cu microbi.

Microbii se dezvoltă în plămîni unde apare boala cel mai frecvent.

Plămînul este organul care oxigenează organismul şi dacă e distrus de tuberculoză nu-şi mai îndeplineşte rolul.

Nerespectarea tratamentului duce la apariţia REZISTENŢEI LA MEDICAMENTE, care poate fi mortală.

Diagnosticul

După ce se prezintă la medic pacientul este examinat fizic. Pacientul se prezintă la medicul specialist căruia îi descrie motivele care l-au determinat să vină (îi spune ce-l supără!).

Medicul specialist discută cu el despre trecutul bolii îl consultă şi stabileşte un set de investigaţii (“analize”').

În urma discuţiilor despre boală şi a examenului fizic şi a rezultatul investigaţiilor medicul specialist stabileşte diagnosticul.

Examenul de spută este prima investigaţie.

Pacientul joacă cel mai important rol în ''prelevarea produsului''.

"Spută" înseamnă secreţie din bronhii nu salivă.

Asistat de asistentă pacientului i se recoltează sputa în recipiente speciale (borcănele de plastic cu capac).

Sputa este prelucrată în laborator (se efectuează examen direct, cultură şi antibiogramă).

Rezultatul analizării sputei este baza diagnosticului de tuberculoză (examen direct şi cultură).

Prin antibiogramă se stabileşte dacă microbul de tuberculoză este sensibil sau rezistent la tratamentul antituberculos. Tot antibiograma ne indică ce medicamente pot fi folosite pentru tratarea tuberculozei rezistente.

Aşadar!

O spută corect colectată este foarte importantă pentru diagnostic şi tratament!

Examenul radiologic – radiografia este la fel de importantă ca examenul de spută în stabilirea diagnosticului. Radiografia pulmonară ne arată cît de afectaţi de infecţie sunt plămînii şi ne ajută să urmărim starea infecţiei de-a lungul tratamentului.

Aşadar !

Monitorizarea (urmărirea) tratamentului se face prin repetarea examenului de spută şi a radiografiei.

Material preluat dupa www.tbnews.ro,realizat de Manuela Gheorghiu-Branaru

wwd12

Poza Ziua mondială a apei sărbătorită şi la Timişoara CRSP Bucureşti - Compartiment PromoSan

ZIUA MONDIALĂ A APEI - WWD 2012

Apa: vitală pentru siguranţa alimentară

2. Analiza de situaţie

Radu Negoescu, Cristian Bălan, Doina Niţulescu

Sumar:

1. Preambul

2. Consumul de apă la producerea alimentelor

3. Resurse de apă

4. Agricultura în contextul consumatorilor de apă

5. Perspective

6. Concluzii

7. Bibliografie

1. Preambul

A XX-a celebrare a Zilei Mondiale a Apei, instituită de Adunarea Generală ONU în 1993, focalizează pe calitatea apei ca resursă vitală pentru siguranţa alimentară.

Sub sloganul “ Omenirea este însetată din cauza nevoilor de hrană” WWD 2012 ţinteşte conştientizarea opiniei publice internaţionale în privinţa risipei resurselor preţioase de apă cauzată de proporţia inadmisibilă de nefolosire a alimentelor produse cu mare consum de apă.

Pornind de la premisa că aproape un miliard de oameni trăiesc în condiţii de subnutriţie [1], în timp ce resursele de apă sunt în scădere, obiectivele WWD 2012 se referă la:

- raţionalizarea consumului de apă în agricultură şi industria alimentară;

- reducerea risipei de alimente: 30% dintre alimentele livrate la nivel mondial nu sunt consumate, apa folosită pentru producerea acestora fiind definitiv pierdută;

- o creştere a producţiei însoţită de creşterea calităţii alimentelor şi de reducerea consumului de apă;

- cultivarea unor deprinderi nutriţionale sănătoase, cu accent pe alimente produse cu consum mai mic de apă.

2. Consumul de apă la producerea alimentelor

În timp ce bem în medie între 2 şi 4 litri de apă pe zi, producerea necesarului alimentar zilnic al unei persoane implică o cantitate de 1000 de ori mai mare: 2 – 4 000 de litri (L) [2].

Cantitatea totală de apă folosită în obţinere şi prelucrare până la produsul finit (apa virtuală) se găseşte în gama 160 (cartofi) -15 977 (carne de vită) L/kg. Informaţia detaliată privind apa virtuală (vezi 1. Contextul celebrării WWD 2012) pune în evidenţă faptul că, exceptând orezul – 2 656 L/kg şi soia – 2 300 L/kg, alimentele cele mai H₂O-intensive sunt cele pentru care regulile nutriţiei sănătoase recomandă consum mic/moderat, de ex. carnea de vită şi carnea de porc – 5 906 L/kg [Hoekstra, 2003, cf. 3]. Altfel spus, mâncând sănătos contribuim la conservarea unor resurse preţioase de apă.

Aspectul etic, ce nu poate fi trecut cu vederea, se referă la risipa de apă reflectată de proportia inadmisibilă de alimente rămase neconsumate şi aruncate – 30% ca medie mondială, implicând procente de peste 50% în ţările dezvoltate – în timp ce 923 milioane de oameni din ţările sărace suferă cronic de foame. Apa înglobată în alimentele neconsumate este pierdută în cea mai mare parte, numai un procent modest fiind reciclat sub forma hranei pentru animale sau ca îngrăşământ agricol.

3. Resurse de apă

Resursele globale de apă sunt prognozate ca staţionare între 2007-2050 în jurul a 200 000 km cubi ce vor trebui să facă faţă nevoilor alimentare ale unei populaţii sporite cu aproape 50% [World Water Assessment Programme (WWAP) , cf. 2].

Precipitaţiile

Evoluţiile climatice prezic pentru viitor o creştere a precipitaţiilor în nordul Europei şi o scădere în Europa de sud. Astfel, dacă regiunea de nord încă va beneficia de cantităţi de precipitaţii substanţiale, multe alte părţi ale continentului vor avea parte de veri secetoase [EEA 2008 Report, cf. 4]. Acest fenomen este ilustrat în fig.1 prin numărul estimat de zile consecutive uscate, definite ca zile cu precipitaţii sub 1 mm. În sudul Europei, numărul maxim al unor astfel de zile se preconizează să crească substanţial în decursul sec. 21. Regiunile din Europa care acum suferă de secetă vor deveni extrem de uscate.

Fig. 1 Modificările precipitaţiilor anuale, observate între 1961- 2006 [cf.4]

Cu această prognoză globală mai degrabă pesimistă, se poate înţelege predicţia FAO conform căreia randamentul în agricultura dependentă de precipitaţii va scădea cu 50% până în 2020 [1].

În România, media anuală a precipitaţiilor înregistrate în 2009, stabilită în urma monitorizării a 18 judeţe din diferite regiuni ale ţării, a fost de 616,4 mm - mai mare decât media de 577,2 mm înregistrată în România în perioada 1901-2000, dar în descreştere faţă de grosimea de 671,55 mm a stratului de apă căzută în 2007 [5,6].

Zăpadă şi gheaţă

Şi aici prognoza este pesimistă. Ca un exemplu, cantităţile de zăpadă şi gheaţă din Himalaya, considerate a fi importante surse de apă pentru agricultură în Asia, sunt aşteptate să scadă din cauza schimbărilor climatice cu 20% până în anul 2030 [1].

Apa de suprafaţă

Râurile şi lacurile asigură în Europa circa 81% din volumul captărilor de apă. Practic toată apa folosită în energetică şi mai mult decât 75% din apa consumată în industrie şi agricultură provine din surse de suprafaţă [4, p.14].

Râuri

Debitul mediu al râurilor este preconizat să scadă în sudul şi sud-estul Europei şi să crească în nordul şi nord-estul continentului. Schimbări sezoniere puternice sunt de asemenea prognozate. Astfel, iarna şi primăvara cursurile de apă sunt aşteptate să crească în cele mai multe zone europene, cu excepţia regiunilor de sud şi sud-est. Vara şi toamna, se preconizează scăderi în cea mai mare parte din Europa, cu excepţia regiunilor din nord şi nord-est [ib.cit., p. 13]. Cele mai mari reduceri ale debitelor pe timp de vară sunt previzibile pentru sudul şi sud-estul Europei, în conformitate cu amplificarea fenomenului de secetă în această regiune.

Apa de profunzime.

Pânza freatică este sursa dominantă pentru distribuţia publică de apă (55%) datorită calităţii mai bune decât aceea a apei de suprafaţă. În plus este supusă unor variaţii sezoniere (scăderea debitelor vara) mai puţin importante [ib. cit. , p. 14].

Rezervoare

Rezervoarele create prin îndiguirea râurilor sau modificarea lacurilor naturale constituie mijlocul principal de conservare a apelor de suprafaţă. În ultimele două secole a avut loc o creştere marcată a numărului şi înălţimii barajelor construite pentru hidroenergie, controlul inundaţiilor, distribuţia publică de apă potabilă, alimentarea cu apă a industriilor şi a agriculturii.

Există în Europa aproximativ 7000 rezervoare/baraje mari, grupate în gama 190/Suedia –1200/Spania. Capacitatea totală a rezervoarelor este de 1400 km cubi sau 20% din totalul resurselor de apă. Ţările cu resurse de apă relativ limitate - între care EEA enumeră România, Spania şi Turcia - pot stoca mai mult de 40% dintre resursele lor regenerabile de apă [EEA 2007, cf.4, p. 15]. Creşterea în continuare a rezervoarelor de baraj este limitată din cauza epuizării inevitabile a cursurilor fluviale amenajabile şi a limitărilor impuse de impactul ecologic.

Transferul suprafaţă – profunzime.

Reîncărcarea artificială a pânzei freatice se face pe seama excesului de apă provenind din precipitaţii extreme, umflarea apelor fluviale, apele reziduale tratate; tehnologiile includ infiltrarea de suprafaţă, puţuri de injecţie, iazuri artificiale şi tancuri de percolare.

Ca un exemplu, în Cipru 10% din apa de băut din 2008 provenea din reîncărcarea artificială a acviferelor pe seama apei eliberate controlat în avalul barajelor [ib. cit. , p. 16].

Reciclarea apelor reziduale

Reprezintă o resursă relativ neafectată de secetă sau precipitaţii reduse. În Europa volumul total al apelor reutilizate (964 Mmcubi/ an) reprezintă numai 2,4% din efluenţii urbani. Spania cu 347 Mmcubi/an şi Italia cu 233 Mmcubi/an se găsesc în frunte, destinaţia principală a acestor resurse de apă fiind agricultura [ib. cit. , p. 17].

România se găseşte din păcate printre ţările care încă nu valorifică această resursă.

Desalinizarea

Desalinizarea a devenit o alternativă la sursele tradiţionale de apă, în special în regiunile lumii unde există o criză cronica de apă. Cele două tehnologii utilizate de uzinele de desalinizare convenţionale - de evaporare şi de osmoză inversă (care implică împingerea apei printr-o membrană semi-permeabilă, care păstrează săruri dizolvate) - necesită din păcate o cantitate mare de energie. Cerinţele de energie la uzinele de desalinizare au scăzut totuşi semnificativ în ultimii ani şi scad în continuare ca urmare a dezvoltării nanotehnologiei şi noilor polimeri.

Spania este cel mai mare utilizator de tehnologii de desalinizare în lumea occidentala; la nivel global, se situează pe locul al patrulea în spatele Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite şi Kuweitului şi primul în utilizarea de apă desalinizată pentru agricultură. Cele 700 de instalaţii produc aproximativ 1 600 000 m cubi de apă pe zi (suficientă pentru 8 milioane de oameni). Alte ţări precum Cipru, Grecia, Italia, Malta şi Portugalia se bazează tot mai mult pe apă desalinizată ca o resursă suplimentară pentru alimentarea populaţiei [ib. cit. , p. 16].

În spaţiul extra-european desalinizarea asigură resurse notabile în Israel, Australia şi China.

Supra-exploatarea resurselor de apă

Recentul raport al EEA descrie efectele îngrijorătoare ale consumului excesiv de apă.

Supraexploatarea resurselor sporeşte probabilitatea unei penurii de apă severe în timpul perioadelor secetoase şi presupune o calitate scăzută a apei (întrucât poluanţii sunt mai puţin diluaţi), precum şi riscul de infiltrare a apei sărate în pânza freatică în regiunile de coastă. Ecosistemele râurilor şi lacurilor pot fi, de asemenea, afectate sever prin dispariţia plantelor şi animalelor când nivelul apei scade sau când râul sau lacul seacă în întregime.

Ca exemple, în Bazinul Konya din Turcia, captarea apei pentru irigaţii — mare parte din aceasta extrasă din puţuri forate ilegal — a redus considerabil suprafaţa celui de-al doilea lac ca mărime al ţării, lacul Tuz; în Cipru, deficitele severe de apă din 2008 au necesitat importarea apei cu ajutorul autocisternelor, reducerea cantităţilor furnizate consumatorilor casnici şi creşterea semnificativă a preţurilor [7].

4. Agricultura în contextul consumatorilor de apă

Irigaţiile cresc randamentele celor mai multe culturi cu 100 – 400%; în prezent agricultura irigată contribuie cu 40% din producţia globală de alimente [1].

Până în 2050 resursele de apă ale planetei vor trebui să facă faţă extinderii sistemelor de irigaţii agricole vitale pentru hrană, în condiţiile unui plus demografic estimat la 2,7 miliarde de oameni. Conform WWAP, tehnologiile inadecvate de irigare conduc la pierderi necuvenite în subteran şi transformarea în sărături a circa10% din terenurile irigate din întreaga lume [1].

La nivel global suprafaţa de teren irigată este de 277 milioane ha, reprezentând circa 20% din suprafaţa arabilă totală [1].

În România 296,8 mii ha erau irigate din cele 9422,5 mii ha suprafaţa totală arabilă [6]. În ciuda proportiei medii modeste a irigaţiilor, sudul României reprezintă una din regiunile cel mai intens irigate din Europa.

Agricultura irigată „înghite” în medie circa 70% dintre resursele de apă pe plan mondial [8]; acest consum este de numai 24% în Europa [4, p. 39] dar procente considerabil mai mari sunt documentate în Peninsula Arabică şi Asia de sud-vest (vezi distribuţia mondială a terenurilor agricole irigate în 1. Contextul celebrării WWD 2012).

Deşi proporţia de 24% din apa totală a Europei consumată în agricultură ar putea să nu pară mare în comparaţie cu cele 44% reprezentând apă de răcire în energetică, impactul său asupra rezervelor este mult mai însemnat: în timp ce apa de răcire se întoarce aproape în totalitate într-un bazin, în cazul agriculturii această cifră reprezintă, cel mai des, doar o treime.

În 1. Contextul celebrării WWD 2012 s-a documentat repartizarea apei dulci între marii consumatori şi natura surselor de captare în UE: apa utilizată în agricultura şi apa de răcire din energetică (provenind mai ales din sursele de suprafaţă: aproape 100% în energetică şi 70% în agricultură) sunt în frunte, urmate de distribuţia publică (provenind din captările de profunzime – circa 60%) reprezentând circa 2/3 din consumul în agricultură şi de industrie (cu circa 20% captare de profunzime) reprezentând circa 1/3 faţă de agricultură [4, p. 15].

În privinţa consumului de apă necesar în industria prelucrătoare, fig. 2 indică o descreştere moderată de volum (10–15%) în vestul şi sudul Europei faţă de o prăbuşire de circa 75% în estul Europei în 2002-2005 faţă de începutul anilor ’90 [4, p. 25]. Scăderea rezervelor de apă şi tehnologii industriale mai puţin H₂O-intensive pot fi discutate pentru Europa de vest şi sud, în timp ce în est prăbuşirea industrială consecutivă căderii comunismului este desigur implicată.

În România se consumă mai multă apă în industria prelucrătoare comparativ cu vestul Europei (vezi 1. Contextul celebrării WWD 2012).

Fig. 2. Volumul captărilor de apă necesare industriei prelucrătoare (mil.mc/an)

la începutul anilor 90 şi perioada 2002-2005

În privinţa raportului dintre consumul public şi industrial, potrivit EEA/2009 [4, p. 15] în UE consumul de apă din reţeaua publică se ridică la circa 60 mld mcubi/an faţă de consumul industrial cifrat la aprox. 25 mld mcubi/an – adică la 41% din consumul cumulat public & industrial. În România, apa potabilă distribuită consumatorilor însuma în 2009 o cantitate de 1065 mil mcubi, din care 681 mil mcubi au revenit uzului casnic din reţeaua publică. Restul de 384 mil – adică 36% din total - au revenit sectoarelor industrial şi terţiar (servicii). În 2009, consumul de apă pentru uzul casnic a înregistrat o creştere cu circa 10 mil mcubi faţă de 2007 [6].

În anexă se detaliază situaţia din 2007 pe macroregiuni şi judeţe subsidiare.

5. Perspective

Reciclarea apelor uzate şi desalinizarea apelor marine reprezintă soluţii majore de compensare a scăderii resurselor de apă.

Întrucât agricultura irigată este un consumator major al resurselor preţioase de apă, în ţările dezvoltate se fac eforturi pentru perfecţionarea tehnologiilor de desalinizare a apelor marine în scopuri agricole. Astfel, state precum Israelul, China sau Australia folosesc intensiv apa desalinizată din mările şi oceanele cu care se învecinează, în timp ce Franţa şi Germania au lansat recent în Europa proiecte ambiţioase. În tehnologiile cele mai avansate apa sărată ajunge potabilă în mai puţin de o oră, fiind apoi dirijată către consum agricol sau industrial şi, în mai mică măsură, către consumul populaţiei.

În ţara noastră, desalinizarea nu reprezintă deocamdată o sursă alternativă la apa de suprafaţă sau de adâncime în privinţa irigaţiilor, întrucât zonele afectate de ariditate sau deşertificare (Dobrogea, sudul Munteniei sau Oltenia) se învecinează cu surse sau rezervoare de apă ce par suficiente. În perspectivă situaţia se poate însă schimba şi pentru noi.

6. Concluzii

Apa, indispensabilă omenirii pentru alimentaţie, igienă personală, băut sau în producerea altor bunuri, este o resursă regenerabilă, dar are un potenţial finit - aşa cum a devenit evident în ultima decadă.

Faptul că volumul de apă necesar pentru a hrăni populaţia este considerabil mai mare decât necesarul pentru băut susţine importanţa apei ca resursă vitală şi pilon principal al siguranţei alimentare.

Cum populaţia lumii este în continuă creştere, iar 30% dintre alimentele produse pe plan mondial rămân nefolosite (în pofida faptului, etic inadmisibil, că 1/6 din populaţia globului este subnutrită), resursele de apă ale omenirii, în descreştere sau cel mult staţionare, vor deveni insuficiente pentru satisfacerea nevoilor alimentare.

Deoarece pe plan mondial 70din resursele preţioase de apă ale lumii sunt absorbite de agricultură, este absolut necesară îmbunătăţirea tehnologiilor de irigare şi mai ales găsirea unei alternative fezabile economic faţă de apa .

În această perspectivă, rezolvarea durabilă a setei crescânde de apă a omenirii va trebui să apeleze pe termen mediu la desalinizarea apelor marine.

În planul stilului individual de viaţă, orientarea către alimente mai puţin H₂O-intensive serveşte în acelaşi timp unei nutriţii sănătoase.

7. Bibliografie

1. Site-ul FAO (cu privire la WWD 2012): http://www.fao.org/nr/water/

2. http://www.unwater.org/statistics_sec.html

3. http://www.unwater.org/downloads/wwdr2_ch_7.pdf

4. *** Water resources across Europe — confronting water scarcity and drought

EEA Report No 2/2009, p. 11. EEA, Copenhagen, 2009. http://www.eea.europa.eu/publications/water-resources-across-europe

5. ***Anuarul Statistic al Romaniei 2008, INS, Bucureşti 2009

6. *** Anuarul Statistic al Romaniei 2010, INS, Bucureşti 2011

7. Site-ul EEA: http://www.eea.europa.eu/ro/articles/the-water-we-eat

8. Site-ul UN Water (privind WWD 2012): http://www.unwater.org/worldwaterday/

Anexă. Raporturi între consumul total şi cel casnic în macroregiunile din România.

Macroregiunea 1: consumul a însumat 279695 mii mc din care 175068 mii mc au reprezentat uzul casnic.

Sub-regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj) cu 125761 mii mc din care 80132 mii mc în uz casnic.

Sub-regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) cu 153934 mii mc din care 94936 în uz casnic.

Macroregiunea 2: a însumat 243345 mii mc din care 159726 mii mc uz casnic.

Sub-regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui) cu 114 577 mii mc din care 70296 mii mc în uz casnic.

Sub-regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constantă, Galaţi, Tulcea, Vrancea) cu 128 768 mc din care 89 430 mc uz casnic.

Macroregiunea 3: a însumat 327 134 mii mc din care 187 626 mii mc în uz casnic.

Sub-regiunea Bucuresti-Ilfov 221 641 mii mc din care 115 163 mii mc în uz casnic.

Sub-regiunea Sud-Muntenia (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman) cu 105 493 mii mc din care 72 463 mii mc uz casnic.

Macroregiunea 4: a însumat 215 000 mii mc din care 148 484 mii mc în uz casnic.

Sub-regiunea Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea) cu 120 438 mii mc din care 84 427 mii mc în uz casnic.

Sub-regiunea Vest (Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş) cu 94 562 mii mc din care 64 057 mii mc în uz casnic

Pentru mai multe amănunte privind contextul celebrării ZILEI MODIALE A APEI, accesaţi acest LINK

ATENTIE LA DEGERATURI – 27.01.2012

Ce sunt degeraturile?

Ø “Degeratura reprezinta inrosirea extremitatilor - maini, picioare, nas, urechi - din cauza frigului. Acesta leziune apare destul de des la o temperatura mai scazuta de -10 grade Celsius, dar poate fi produsa si de vanturile reci la temperaturi mai ridicate. Cel mai des, degeraturile nu sunt corelate cu altitudinile inalte, temperatura scazuta si starea de oboseala, ci cu o lipsa de ingrijire corespunzatoare”.

Pe timp de iarna, din cauza temperaturilor scazute, a imbracamintii neadecvate si a umiditatii exista riscul de aparitie a degeraturilor Leziunile de acest tip se pot instala in mai putin de cateva minute.

De ce apar degeraturile?

Ø Degeraturile apar din cauza expunerii indelungate la temperaturi scazute. Pe langa aceasta, imbracamintea neadecvata conditiilor metereologice pune in pericol orice persoana expusa. Zonele care pot fi afectate cel mai repede sunt: degetele, mainile, picioarele, nasul, urechile si obrajii.

Simptome ale aparitiei degeraturilor

Ø durere in zona afectata

Ø senzatia de mancarime

Ø pielea se inroseste si apoi capata o culoare alba, zona riscand sa prezinte umflaturi

Ø innegrirea pielii care poate duce in final la instalarea cangrenei.

Cum poti evita aparitia degeraturilor

Ø In primul rand,este necesar sa ne inbracam corespunzator. Nu folositi, de exemplu, doar un singur pulover gros, ci adoptati stilul „in straturi”. Folositi bluze mai subtiri, dar mai multe. Alegeti texturile usoare, care dau posibilitatea sa se mistcare lejera. Daca transpirati, indepartati un strat de haine.

Ø Protejati bine extremitatile. Nu trebuie sa lipseasca manusile si caciula. Folositi doua perechi de sosete si manusi cu un deget. Acestea va vor tine mainile incalzite. Nu uitati de fular, iar daca vantul bate puternic, o masca de schi va poate proteja in mod adecvat.

Ø Inainte de a va expune la frig mancati corespunzator, pentru ca mancarea se va transforma in energie.

Ø Informati-va asupra conditiilor meteorologice. Degeraturile pot aparea atunci cand se inregistreaza temperaturi sub – 7 grade Celsius, daca pielea sau imbracamintea este umeda si vantul bate puternic. De asemenea, zonele care in trecut au fost afectate de degeraturi sunt mult mai sensibile.

Ø Periodic intrati in casa pentru a va incalziti si sa schimbati eventual hainele care s-au udat.

Ø Nu atingeti cu mana goala portiuni de metal. Acesta va absorbi imediat caldura si va favoriza aparitia degeraturilor.

Daca prezentati deja degeraturi

Ø Intrati intr-o camera incalzita si sunati imediat dupa un medic. Hidratati-va cu bauturi calde si indepartati orice haina umeda.

Ø Inveliti-va in paturi calduroase si asteptati interventia medicului.

Atentie!

Ø Nu incercati sa incalziti zona folosindu-va de caldura de la calorifer, soba, lampa etc. Pielea nu va simti oricum caldura si riscati sa provocati arsuri.

Ø Nu frecati zona afectata cu zapada, cu mainile sau cu orice altceva.

Ø Lasati ranile intacte si acoperiti-le eventual cu o panza sterila.

Ø Nu incepeti sa incalziti leziunea daca stiti ca va fi imediat expusa frigului

Dr. M ariana Pasarescu

DSP Dolj

Compartimentul Promovarea Sanatatii.

RECOMANDARI PENTRU POPULATIE - 27.01.2012

GERUL DE AFARA NE POATE AFECTA GRAV SANATATEA

Datorita temperaturilor foarte reci, inregistrate in aceste zile la nivel national si care se vor prelungi conform prognozelor meteorologice pana la sfarsitul lunii ianuarie si inceputul lui februarie, facem cateva recomandari generale pentru populatie,in scopul prevenirii unor imbolnaviri sau a aparitiei unor complicatii provocate de ger.

o Evitati expunerile prelungite in aer liber.Persoanele varstnice,copiii,bolnavii cu afectiuni cronice cardio-vasculare si respiratorii sa evite pe cat posibil aceste expuneri.

o Folositi imbracaminte si incaltaminte adecvata pentru a evita degeraturile(o imbracaminte si o incaltaminte stramta nu este recomandata pentru ca nu pastreaza caldura).

o Purtati caciula, fular si manusi pentru a va feri extremitatile care sunt cele mai mult expuse riscului de inghet.

o Mersul pe jos(pentru distante mici) este de preferat unor stationari prelungite in asteptarea unui mijloc de transport in comun.

o Evitati eforturile fizice mari care suprasolicita organismul

o Asigurati-va o alimentatie completa adaptata la varsta si activitatea zilnica care sa fie bazata pe o hrana calda, cu multe legume si fructe proaspete ce aduc un aport crescut de vitamine si minerale , cresc imunitatea si ne apara de temutele viroze si infectii respiratorii.

o Asigurati-va hidratarea corespunzatoare din care sa nu lipseasca supele calde ,ceaiurile vitaminizante.

o Folositi (in limita tolerantei ) mierea de albine si usturoiul ca si adjuvante naturale impotriva racelilor.

o Evitati consumul de alcool (este chiar periculos ), opriteide la consum cel putin pe perioada aceasta fumatul si cafeaua .

o Urmati corect ratamentul bolilor cronice de care suferiti ,si nu-l interupeti decat cu acordul medicului.Altfel,exista riscul decompensarii unor boli grave.

o In caz de aparitie a unor simptome de raceala, degeraturi mergeti la medic,NU incercati sa va autotratati

o Pastrati un ambient in locuinta in care temperature optima este 22-24 grade.Sub 20 grade intervine stresul asupra organismului facandu-l vulnerabil si incapabil sa se concentreze sau sa se odihneasca

o NU folositi aragazul pentru incalzirea locuintei

o Informati-va despre starea vremii si a drumului in cazul in care doriti sa plecati intr-o calatorie pentru a evita eventualele surprize.

Dr .Dinica Narcisa

ZIUA MONDIALĂ SIDA

1 DECEMBRIE 2011

DATE STATISTICE

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
INSTITUTUL NAŢIONAL DE BOLI INFECŢIOASE “PROF.DR.MATEI BALŞ” Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecţiei HIV/SIDA în România
DATE GENERALE CUMULATIVE (1985-2011) LA 30 SEPTEMBRIE 2011

PERSOANE INFECTATE HIV/ BOLNAVE DE SIDA IN VIAŢĂ	10.765

TOTAL HIV/ SIDA (CUMULATIV)	17.212

TOTAL SIDA (CUMULATIV)	12.369
*Cazuri SIDA copii - total din care:**	7.941
- În viaţă	3.458
- Decedaţi	4.317
- Pierduţi din evidenţă	166
Cazuri SIDA adulţi – total din care:	4.428
- În viaţă	2.773
- Decedaţi	1.533
- Pierduţi din evidenţă	122
Total decese SIDA	5.850
TOTAL HIV (CUMULATIV)	4.843
Cazuri HIV copii*	1.925
Cazuri HIV adulţi	2.918
Pierduţi din evidenţă HIV copii + adulţi	309

CAZURI HIV/SIDA NOI, DEPISTATE ÎN PERIOADA 01.01 – 30.09.2011	405
· CAZURI NOI HIV NOTIFICATE	226
· CAZURI NOI SIDA NOTIFICATE	179
DECESE SIDA 2011	117

Total pacienţi în evidenţă activă HIV+SIDA	8.916
Copii (0-14 ani*)	234
Adulţi (> 14 ani*)	8. 682
Total pacienţi în tratament ARV	7.352
Copii (0-14 ani*)	192
Adulţi (> 14 ani*)	7.160
Persoane care au primit tratament ARV profilactic	384

Ziua Mondială SIDA –Comunicat OMS

1 Decembrie 2011

Ziua Mondială SIDA, celebrată anual pe data de 1 Decembrie, reuneşte oameni din toate părţile lumii cu scopul de a sensibiliza publicul cu privire la fenomenul HIV/SIDA şi de a accentua solidaritatea internaţională în faţa aceastei pandemii. Ziua Mondială SIDA este un prilej pentru partenerii publici şi privaţi, angajaţi în lupta împotriva acestei boli să ridice nivelul de conştientizare şi de cunoştinţe despre statusul actual al pandemiei, precum şi o ocazie de încurajare a progreselor realizate în zona prevenirii transmiterii HIV/SIDA, a tratamentului şi a îngrijirii, atât în ţările cu rată crescută a prevalenţei cât şi în celelalte ţări din lume.

Între anii 2011-2015, tema principală a Zilei Mondială SIDA va fi “Reducerea până la zero: Zero Cazuri noi de Infecţie HIV. Zero Cazuri de Discriminare. Zero decese cauzate de SIDA.” Campania destinată Zilei Mondială SIDA, concentrată pe sintagma “Zero Decese cauzate de SIDA” sugerează, în primul rand, extinderea accesului la tratament pentru toţi cei care au nevoie de el şi în al doilea rand un îndemn adresat guvernelor de a acţiona acum. Este un îndemn la respectarea promisiunilor precum cele din Declaraţia de la Abuja şi un imbold dat guvernelor africane, care sa atingă, cel puţin, ţintele de cheltuieli interne pentru sănătate şi HIV.

Aproximativ 50% din persoanele eligibile pentru terapia antiretrovirală au acum acces la tratament

O evoluţie subtanţială, chiar şi în timpul crizei financiare, accentuează seriozitatea angajamenului de ţară- noul cadru de investiţii va ajuta ţările lumii să salveze mai multe vieţi şi fonduri

De la stânga la dreapta: Ministrul Federal al Sănătăţii din Germania (BMG), Daniel Bahr, Directorul Executiv UNAIDS Michel Sidibé, Ministrul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania (BMZ), Dirk Niebel.
Fotografie: UNAIDS/ C. Koall

BERLIN/GENEVA, 21 Noiembrie 2011— Un nou raport al Programului Naţiunilor Unite pentru SIDA (UNAIDS) relevă faptul că anul 2011 a fost crucial pentru răspunsul SIDA, cu progrese semnificative din punct de vedere ştiinţific, al politicilor de şi ca rezultate efective. Raportul mai arată că noile cazuri de infecţie HIV şi decesele cauzate de SIDA au ajuns la cel mai mic nivel, faţă de vârful epidemiei atins în anii anteriori. Astfel, începând cu 1997, cazurile noi de infecţie HIV au fost reduse cu 21%, iar decesele a căror cauză au fost bolile asociate SIDA au scăzut cu 21% din anul 2005.

“Chiar şi în contextual actul al crizei financiare, ţările au obţinut rezultate notabile în răspunsul SIDA” a spus Michel Sidibé, Director Executiv UNAIDS. “Am observat o escaladare masivă a tratamentului HIV, care a produs un efect puternic în vieţile tuturor persoanelor care au nevoie de el”.

Potrivit estimărilor UNAIDS şi OMS, 47% (6.6 million) din cele 14.2 millioane de persoane eligibile pentru tratament din ţările cu venit mic şi mediu, au accesat în anul 2010 terapia antiretrovirală de salvare – concret, o creştere de 1.35 de milioane faţă de 2009. Raportul UNAIDS al Zilei Mondiale SIDA 2011 (2011 UNAIDS World AIDS Day report) subliniază , în egală măsură, că tratamentul specific HIV are un impact semnificativ în reducerea numărului de cazuri noi de infecţiei HIV.

În Botswana, profilul comportamentului sexual s-a menţinut relativ stabil din anul 2000. Accesul la tratament a crescut de la 5% în 2000 la peste 80%, procent care este menţinut stabil din anul 2009. De la sfârşitul anilor 1990, numărul anual de cazuri noi de infecţie HIV a scăzut cu aproximativ două treimi iar datele disponibile arată că numărul de infecţii noi HIV este cu 30%-50% mai scăzut astăzi, faţă de numărul acestora, în situaţia în care terapia antiretrovirală nu ar fi fost disponibilă. Tratamentul specific ARV are o funcţie dublă - reducerea încărcăturii virale până la o valoare nedectabilă la persoana infectată HIV, respectiv diminuarea riscului de transmitere a virusului pentru partenerul neinfectat. Studii recente au demonstrat că tratamentul poate avea o eficacitate de 96% în prevenirea transmiterii infecţiei HIV în rândul cuplurilor.

Estimările de la sfârşitul anului 2010:

34 millioane [31.6 millioane – 35.2 millioane] persoane infectate HIV/SIDA în viaţă, în lume
2.7 millioane [2.4 millioane – 2.9 millioane] infecţii HIV noi în 2010
1.8 millioane [1.6 millioane – 1.9 millioane] persoane au decedat din cauza bolilor associate SIDA în 2010

Începând cu anul 1995 tratamentul a dus la evitarea a 2.5 millioane de decese

Datorită efectelor benefice ale terapiei antiretrovirale, speranţa de viaţă pentru persoanele infectate HIV este astăzi mai mare, iar numărul cazurilor de decese SIDA este în scădere. În anul 2010, la nivel global, aproximativ 34 de milioane de persoane [31.6 milioane – 35.2 millioane] erau infectate cu HIV iar din anul 2005 numărul deceselor cauzate de SIDA a început să o scadă de la 2.2 millioane [2.1 millioane – 2.5 millioane] la 1.8 millioane [1.6 millioane – 1.9 millioane] în 2010. Se estimează că în jur de 2.5 millioane de decese au fost evitate începând din anul 1995 în ţările cu venit mic şi mediu, datorita extinderii accesului la tratament.

Progrese în prevenirea transmiterii HIV

În cele mai multe părţi ale lumii, noile cazuri de infecţie HIV au fost reduse în mod semnificativ sau stabilizate. În Africa sub-Sahariană, numărul de infecţii noi a scăzut cu peste 26% faţă de vârful epidemiei, înregistrat în anul 1997, urmată de Africa de Sud, ţara cu cele mai multe cazuri noi de infecţie HIV din lume, unde s-a constatat o scădere cu o treime din totalul acestor cazuri.

În Insulele Caraibe, noile infecţii HIV au fost reduse cu o treime faţă de nivelul anului 2001- în Republica Dominicană şi în Jamaica procentul acestor cazuri scâzând cu 25%. În mod similar, numărul acestor cazuri noi HIV a scăzut cu peste 40% între anii 2006-2010 în Asia de Sud şi de Sud-Est. În India infecţiile noi HIV au scăzut cu 56%.

Cu toate acestea, numărul cazurilor noi de infecţie HIV continuă să crească în Europa de Est şi Asia Centrală, în Oceania, Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord, în timp ce în alte regiuni ale lumii acesta a rămas stabil.

Aceasta diminuare a numărului de cazuri noi HIV este, de asemenea, stimulată de schimbările în comportamentul sexual, în mod special la persoanele tinere care au mai puţini parteneri sexuali, utilizează frecvent prezervativul şi amână debutul vieţii sexuale. Rata de prevalenţă HIV a înregistrat o scădere în rândul populaţiei tinere, în cel puţin 21 din cele 24 de ţări cu rată de prevalenţă naţională de 1% sau mai ridicată. Cinci alte ţări: Burkina Faso, Congo, Ghana, Nigeria, şi Togo au înregistrat între anii 2001-2010 o scădere în rata prevalenţei HIV- de peste 25%.

Rata noilor cazuri HIV în zona urbană din Zimbabwe a scăzut de la aproximativ 6% în 1991 la mai puţin de 1% în 2010. Studiile au estimat că în absenţa schimbărilor comportamentale, această ţară ar fi înregistrat 35.000 de infecţii noi HIV, anual.

Raportul subliniază că numărul crescut de cazuri de circumcizie reprezintă o contribuţie pentru descreşterea totalului de infecţii noi HIV. Studiile relevă că 2000 de infecţii noi HIV au fost prevenite în rândul populaţiei masculine din provincia Nyanza din Kenia, ca o consecinţă a intensificării fenomenului de circumcizie voluntară. Estimările din raport evidenţiază că evitarea a aproximativ 3.4 milioane de cazuri noi de infecţie HIV poate fi posibilă prin aplicarea procedurii de circumcizie pentru încă 20 de milioane de persoane de sex masculin, până în 2015.

Se apreciază că în jur de 400.000 de cazuri noi HIV au fost prevenite începând cu anul 1995 datorită accesului extins la regimuri antiretrovirale în ţări cu venit mic şi mediu, până în 2010; aproximativ jumătate (48%) din totalul femeilor gravide infectate HIV au avut posibilitatea de a accesa terapia specifică antiretrovirală, pentru a preveni infectarea copilului cu virusul HIV.

Investiţii inteligente pentru un pachet mai bun de servicii

UNAIDS a stabilit un nou cadru pentru investiţiile din domeniul HIV/SIDA, care se concentrează pe ideea unei strategii de valoare cu impact major, bazată pe dovezi.

"Cadrul de investiţii este determinat de comunitate şi nu de comoditate. El plasează oamenii în centrul intervenţiilor şi nu virusul” a declarat dl. Sidibé.

Aceasta nouă abordare a investiţiilor ar putea obţine rezultate semnificative: cel puţin 12.2 millioane de infecţii noi HIV ar fi prevenite, inclusiv pentru 1.9 millioane de copiii, în perioada 2011-2020; iar 7.4 millioane de decese cauzate de SIDA ar putea fi împiedicate.

Acest cadru se bazează pe şase activităţi de program: intervenţii concentrate pe populaţiile la risc (în mod special pe persoanele care practică sexul comercial şi clienţii acestora, pe populaţia homosexuală şi pe cosumatorii de droguri injectabile); prevenirea cazurilor noi de infecţie HIV la copii; programe de schimbare a comportamentului; promovarea utilizării prezervativului şi distribuirea acestuia; îngrijirea, susţinerea şi accesul la tratament a persoanelor infectate HIV/SIDA, şi circumcizia voluntară medicală în ţări cu rată ridicată a prevalenţei.

Pentru eficienţa cadrului de investiţii, activitaţile de program trebuie să se bazeze pe determinanţii critici, precum reducerea stigmatizării, respectarea drepturilor omului, crearea unui cadru legal de protecţie şi construirea capacităţii pentru organizaţiile bazate pe comunitate-elemente esenţiale pentru înlăturarea obstacolelor ce ar putea veni împotriva rezultatelor bune de program.

Utilizarea acestui cadru pentru a obţine accesul universal la programele de prevenire, tratament, îngrijire şi susţinere HIV până în anul 2015 necesită o suplimentare a fondurilor până la 22-24 miliarde USD, până în 2015, conform ţintelor Declaraţiei Politice a Naţiunilor Unite pe HIV/SIDA din 2011. Dacă în următorii patru ani, implementarea totală a acestui cadru este realizată, nevoia de resurse globale ar atinge un vârf în anul 2015, urmând a scădea progresiv în perioada următoare; prin transformarea răspunsului SIDA într-un motiv de investiţie, aceste costuri iniţiale vor fi compensate în mai puţin de o generaţie.

La sfârşitul anului 2010, aproximativ 15 miliarde USD au fost distribuite pentru răspunsul SIDA în ţări cu venit mic şi mediu. Finanţarea din partea donatorilor a fost redusă cu 10% de la 7.6 miliarde USD în 2009 la 6.9 miliarde USD în 2010. Într-un climat economic dificil viitorul finanţării SIDA depinde de investiţii inteligente.

Pentru o reducere rapidă a numărului de cazuri noi HIV şi pentru salvarea de vieţi, raportul UNAIDS a Zilei Mondiale SIDA 2011 (the 2011 UNAIDS World AIDS ) subliniază faptul că ,o importanţă deosebită o are împărţirea responsabilităţii între actorii din domeniu.

INSTITUTUL NAŢIONAL CENTRUL REGIONAL

DE SĂNĂTATE PUBLICĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ MUREŞ

DIRECTIA DE SANATATE PUBLICA DOLJ

Ziua internaţională pentru eliminarea
violenţei împotriva femeilor

25 noiembrie 2011

ANALIZĂ DE SITUAŢIE

Violenţa contra femeilor este “orice act de violenţă bazată pe deosebirea de sex din care rezultă sau este posibil să rezulte pentru femei traumatisme sau suferinţe fizice, sexuale, sau psihologice, inclusiv ameninţările cu astfel de acte, constrângerea sau lipsirea arbitrară de libertate, săvârşite fie în viaţa publică fie în viaţa privată” (Declaraţia pentru Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor, adoptată de Adunarea Generală ONU în decembrie l993.)

Conform Platformei de acţiune de la Beijing adoptată la a patra Conferinţă Mondială asupra Problemelor Femeilor din 1995, termenul de „violenţă împotriva femeilor” înseamnă orice act de violenţă fundamentat pe diferenţa de gen, care rezultă sau care poate rezulta într-o vătămare sau suferinţă fizică, sexuală sau psihologică a femeilor, inclusiv ameninţările cu asemenea acte, coerciţia sau privarea arbitrară de libertăţi, indiferent dacă acestea apar în viaţa publică sau privată. (Naţiunile Unite (Departamentul de Informare Publică), a patra Conferinţă Mondială asupra problemelor femeilor, Beijing, China, 4-15 septembrie 1995);

Violenţa în familie poate să îmbrace forme diverse, mai mult sau mai puţin vizibile, precum violenţa fizică, psihologică, sexuală, economică şi socială. Violenţa (intra) familială constituie “orice formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva unui membru al căminului familial, unei rude de sânge sau contra altor persoane din mediul familial” (Correctinal Service Canada, 1988, p 3).

Violenţa (intra) familială este “utilizarea constrângerii fizice sau emoţionale asupra unui alt membru al familiei în scopul impunerii puterii şi a controlului asupra acestuia, precum şi ansamblul conflictelor din grupul familial, care au ca efect maltratarea partenerului sau al copilului” (Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, 2000, p 4).

Violenţa în cadrul familiei nu include numai violenţa fizică (omor, vătămare, lovire), ci şi cea sexuală (violul marital), psihologică (şantaj, denigrare, umilire, izgonire, abandon, izolare), violenţa verbală (insulta, ameninţare) şi cea economică (privarea de mijloace şi bunuri vitale) – (Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, 2000) .

SCURT ISTORIC

Violenţa de gen este manifestarea cea mai brutală a inegalităţii existente la nivelul societăţii noastre. Victimele acestui fenomen sunt femeile pentru simplul fapt că agresorii lor nu le recunosc drepturile minime de libertate, respect şi capacitate de decizie. În cadrul celei de-a IV- a Conferinţe Mondiale a Femeilor din 1995, ONU a recunoscut faptul că violenţa asupra femeilor este un obstacol pentru atingerea egalităţii, a dezvoltării şi a păcii şi că încalcă şi aduce atingeri drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. ONU defineşte fenomenul ca o manifestare a relaţiilor de putere dintre femei şi bărbaţi care, aşa cum ne arată istoria, au fost întotdeauna inegale.

CAUZELE VIOLENŢEI

Violenţa împotriva femeilor constituie manifestarea unei relaţii bazate pe forţă dintre bărbaţi şi femei, care are drept consecinţă dominarea şi discriminarea femeilor de către bărbaţi şi împiedicarea dezvoltării pe deplin a acestora. Prin urmare, această definiţie include diferite forme de violenţă împotriva femeilor şi oferă un cadru pentru conceptualizarea violenţei în familie. Condiţii care favorizează apariţia actelor de violenţă:

Disfuncţii şi carenţe educative ale mediului familial
Deficienţele mediului educaţional
Educaţia sexuală lacunară
Carenţele socio-economice
Deficienţele mediului instituţional
Creşterea gradului de permisivitate socială
Incidenţa tulburărilor psihice

Ce este violenţa în familie?

Definiţia pe care o dă legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie este următoarea:„ Violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale. În sensul legii, prin membru de familie se înţelege soţul, ruda apropiată şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copil, dovedite pe baza anchetei sociale.”Potrivit documentelor Consiliului Europei (Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei Nr. R (85) cu privire la violenţa în familie), violenţa în familie reprezintă „orice act sau omisiune comisă în interiorul familiei de către unul dintre membrii acesteia şi care aduce atingere vieţii, integrităţii corporale sau psihologice sau libertăţii altui membru al acelei familii şi vatămă de manieră gravă dezvoltarea personalităţii sale”.

Conceptul de „violenţă în familie” este amplu şi cuprinde violenţa domestică (înţeleasă ca violenţă ce apare între parteneri, fie ei soţi sau concubini), dar şi violenţa asupra copiilor, bătrânilor sau altor rude.

În ce priveşte violenţa domestică, potrivit unor organizaţii guvernamentale care au efectuat studii privind acest fenomen în România, aceasta reprezintă o serie repetată de comportamente coercitive şi de atac fizic, sexual şi psihic pe care o persoană le manifestă faţă de partener, în scopul controlării şi dominării acestuia, utilizând forţa şi/sau profitând de incapacitatea de apărare a victimei, ce apare în cadrul unei relaţii de cuplu. Aceasta include şi abuzurile de tip economic şi social. Este considerată violenţă domestică şi cea făptuită asupra fostei soţii/partenere şi în relaţiile consensuale.ograme pentru Tineret l

FORME DE VIOLENŢĂ

Violenţa fizică constă în atingeri sau contacte fizice dureroase, inclusiv intimidarea fizică

a victimei. Abuzul fizic se manifestă prin comportamente precum cele ce urmează, dar nu se limitează la acestea: lovire cu palma, cu piciorul, cu pumnul, îmbrâncire, tras de haine, de păr, zgâriere, plesnire, desfigurare, provocarea de hematoame, contuzii, fracturi, arsuri, bătăi, izbirea victimei de pereţi sau de mobilă, aruncarea de obiecte şi folosirea armelor albe sau de foc, imobilizarea, legarea, reţinerea victimei, lăsarea victimei într-un loc periculos. Violenţa fizică include şi distrugerea bunurilor care aparţin victimei sau pe care cei doi parteneri le stăpânesc şi le utilizează împreună. În general, victimele violenţei fizice în context familial sunt supuse mai multor acte de agresiune în decursul timpului. Efectele imediate ale violenţei fizice sunt următoarele: vătămări corporale, provocarea de handicapuri sau chiar a morţii victimei.

Violenţa psihologică/psihică (include violenţa emoţională şi cea verbală): insulte, jigniri

(referitoare la aspectul fizic, la capacităţile intelectuale sau la îndeplinirea responsabilităţilor pe care le are victima în cadrul familiei), ameninţări, intimidare, şantaj emoţional, inducerea fricii, presiune continuă, teroare, privare de alimente sau de somn, discreditare în faţa celorlalţi. Denumită şi „abuz emoţional”, violenţa psihologică este folosită pentru a manipula şi controla; efectul este cumulativ în timp, cu consecinţe grave pe termen lung pentru victimă. Literatura de specialitate indică faptul că acest tip de violenţă este un factor central în abuzul intrafamilial.

Violenţa sexuală/Abuzul sexual constă în orice contact sexual nedorit de către partener

sau cu privire la care partenerul nu poate să-şi exprime consimţământul valabil format. Contactul sexual fără consimţământ este considerat viol. Acest concept cuprinde violul marital, dacă relaţiile dintre parteneri sunt oficializate, şi violul în general, pentru alte tipuri de relaţii sexuale obţinute fără consimţământ prin forţă, ameninţare şi/sau constrângere. Formele de sex forţat sau degradare sexuală sunt următoarele: (a) continuarea activităţii sexuale atunci când victima nu este pe deplin conştientă, nu îşi dă acordul sau îi este teamă să dea un răspuns negativ; (b) vătămarea fizică a victimei în perioada actului sexual sau vătămarea organelor sale genitale, inclusiv prin folosirea de obiecte sau arme, intra-vaginal, oral sau anal; (c) obligarea victimei să întreţină relaţii sexuale fără protecţie împotriva sarcinii sau a bolilor cu transmitere sexuală; (d) criticarea sexualităţii victimei şi invocarea de apelative denigratoare sexual la adresa acesteia.

Violenţa economică reprezintă scăderea resurselor şi autonomiei victimei prin control

asupra resurselor financiare şi a accesului acesteia la bani, obiecte personale, hrană, mijloace de transport, telefon şi alte surse de protecţie sau îngrijire de care ar putea beneficia. Violenţa economică se manifestă prin comportamente precum interdicţia din partea agresorului ca victima să se angajeze sau să-şi păstreze locul de muncă, refuzul agresorului de a da bani victimei pentru necesităţile de bază şi neimplicarea în nici un fel a victimei în deciziile legate de administrarea bugetului familiei. Victima este menţinută într-o stare de dependenţă faţă de agresor.

Violenţa socială reprezintă o formă de violenţă psihologică pasivă, care constă în

controlul victimei, izolarea acesteia de familie sau de prieteni sau monitorizarea activităţilor acesteia şi care are drept rezultat întreruperea sau insuficienţa relaţiilor sociale, precum şi restrângerea accesului la informaţie sau asistenţă.

Prin urmare, violenţa împotriva femeilor cuprinde următoarele, fără a fi limitată la acestea:

1. Violenţa fizică, sexuală şi psihologică ce are loc în familie, inclusiv bătăile, abuzul sexual

al copiilor de sex feminin în cadrul casnic, violenţa legată de zestre, violul marital, mutilarea genitală a femeilor, violenţa extra-maritală şi violenţa care decurge din exploatare;

2. Violenţa fizică, sexuală şi psihologică ce apare în comunitate, inclusiv violul, abuzul

sexual, hărţuirea sexuală şi intimidarea la locul de muncă, în instituţiile de educaţie şi în altă parte, traficul cu femei şi prostituţia forţată;

3. Violenţa fizică, sexuală şi psihologică comisă sau trecută cu vederea de către stat, oriunde

apare aceasta.

(sursă: *Naţiunile Unite (Departamentul de Informare Publică), a patra Conferinţă Mondială asupra problemelor femeilor, Beijing, China, 4-15 septembrie 1995; Platforma de acţiune şi Declaraţia de la Beijing publicată în 1996.) e Programe la 03

Discriminarea sexuală şi violenţa de-a lungul vieţii unei femei

Faza

Prenatală

Copilăria mică

Copilăria

Adolescenţa

Reproductivă

Bătrânețe

Tipul

Selecţia prenatală în funcţie de sex, lovituri în timpul sarcinii, sarcina forţată (viol în timpul războiului)

Uciderea fetiţelor, abuzul emoţional şi fizic, accesul diferenţiat la hrană şi îngrijire medicală

Mutilarea genitală; incestul şi abuzul sexual; accesul diferenţiat la hrană, îngrijire medicală şi educaţie; prostituţie infantilă

Violenţa avansurilor sexuale către adolescente, sexul impus de raţiuni economice, abuzul sexual la locul de muncă, violul, hărţuirea sexuală, prostituarea forţată

Abuzarea femeilor de către partenerii intimi, violul conjugal, abuzuri şi crime din cauza zestrei, uciderea partenerei, abuzul psihologic, abuzul sexual la locul de muncă, violul, abuzarea femeilor cu dizabilităţi

Abuzarea văduvelor, abuzarea celor de vârsta a treia (care afectează în majoritate femeile)

(Source: Heise, L. 1994. Violence Against Women: The Hidden Health Burden. World Bank Discussion Paper. Washington. D.C. The World Bank)

CONSECINŢE ŞI EFECTE ALE VIOLENŢEI

Violenţa înportiva femeilor au numeroase efecte negative, grave, atât pe termen lung cât şi pe termen scurt, directe (asupra victimei) şi indirecte (asupra persoanelor care asistă la actele de violenţă).

În ceea ce priveşte starea de sănătate, victima poate suferi o serie de vătămări corporale, cu grade diferite de gravitate, care pot necesita mai multe sau mai puţine îngrijiri medicale. În funcţie de gravitatea acestora, ele pot avea urmări grave şi pe termen lung, mergând până la infirmităţi, pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă sau moartea victimei.

În ceea ce priveşte sănătatea mintală, victimele pot suferi, datorită abuzurilor, o serie de tulburări tranzitorii sau permanente în sfera emoţională, cum ar fi: depresii acute sau cronice, anxietate, fobii, atacuri de panică, insomnii, coşmaruri sau sindrom post-traumatic. În funcţie de durata şi natura abuzului, pot surveni tulburări de personalitate şi de comportament, tulburări alimentare şi tentative suicidare; de asemenea, pot apărea comportamentele de dependenţă (victimele se refugiază în consumul de alcool sau de substanţe tranchilizante).

Viaţa profesională şi economică a victimei va fi afectată de lipsa unui loc de muncă sau de pierderea acestuia, în urma interdicţiilor partenerului de a se încadra în muncă sau a scenelor de gelozie ale acestuia, fără a mai menţiona absenţele (consecinţa violenţelor fizice care necesită îngrijiri medicale).Veniturile insuficiente sau absenţa lor vor crea dependenţă financiară faţă de agresor, mai ales în lipsa resurselor alternative (situaţia este mai gravă dacă victima are copii minori în îngrijire). Victimele care reuşesc să-şi păstreze locul de muncă întâmpină dificultăţi de concentrare şi performanţă, datorită stresului şi tracasărilor la care sunt supuse de către agresori.

Din punct de vedere social victimele sunt izolate treptat şi, în cele din urmă, total de familia de origine, grupul de prieteni, colegii de serviciu sau de serviciile de asistenţă socială. Izolarea socială a victimei reprezintă unul dintre cei mai severi factori de eşec în încercarea acesteia de ieşire din această dependenţă.

VIOLENŢA ÎN FAMILIE

Ea poate să îmbrace forme diverse, mai mult sau mai puţin vizibile, precum violenţa fizică, psihologică, sexuală, economică şi socială. Persoanele violente manifestă o serie de comportamente agresive repetitive (rareori violenţa se manifestă printr-un singur incident), în forma unor combinaţii de acte coercitive şi de atac, de mai multe tipuri.

Violenţa în familie are caracteristici care o fac diferită de alte tipuri de violenţe apărute incidental sau în alte contexte şi o dinamică sau ciclu de manifestare aparte bazate pe tipul de relaţie care există între victimă şi agresor.

Este un fenomen grav, o problemă comunitară, socială şi de sănătate publică ce afectează în principal femeile (95% din totalul victimelor violenţei în familie sunt femei). La nivel mondial, între 40% şi 70% dintre femeile ucise sunt victime ale violenţei în familie. ( Ghid de informaţii şi bune practici în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, pag.51, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2004. Family Violence Professional Education Taskforce, 1991)

Ca formă de comportament, violenţa în familie are:

a) caracter instrumental (agresorul controlează victima, iar comportamentele devin funcţionale şi persistă dacă au rezultatul scontat);

b) caracter intenţional (se produce cu intenţia de control şi dominare, de menţinere a puterii, intenţie pe care făptuitorul nu o recunoaşte, dar care poate fi identificată prin rezultatele pe care le produce);

c) caracter dobândit (violenţa nu este înnăscută, ci învăţată prin imitaţie).

Specialiştii au identificat un ciclu al violenţei în familie:

a) faza de acumulare a tensiunilor, timp în care victima acţionează cu precauţie şi încearcă strategii pentru a evita un incident violent;

b) faza acută, momentul în care agresorul acţionează, desfăşurată pe parcursul unei perioade cuprinse între două şi douăzeci şi patru de ore (uneori chiar pe parcursul unei săptămâni sau mai mult);

c) faza de relaxare, o perioadă de calm, în care agresorul manifestă blândeţe şi dragoste faţă de victimă. Această fază reprezintă doar un armistiţiu vag în cadrul unui război al ameninţărilor şi loviturilor.Ciclurile se desfăşoară în spirală: fazele tensionate devin din ce în ce mai lungi, violenţele devin din ce în ce mai ameninţătoare, iar fazele blânde devin mai scurte sau dispar cu totul;

IMPACTUL ECONOMIC ŞI SOCIAL AL VIOLENŢEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR

Violenţa împotriva femeilor îngreunează sistemele de îngrijire medicală: studii din Nicaragua, SUA şi Zimbabwe indică faptul că femeile care au fost victimele unor abuzuri fizice sau sexuale apelează la servicii medicale mai des decât cele care nu au trecut printr-o experienţă de acest gen.

Violenţa împotriva femeilor reprezintă un factor care influenţează negativ forţa de muncă productivă: un studiu la nivel naţional realizat în Canada despre violenţa împotriva femeilor, indică faptul că 30% dintre femeile care sunt bătute de către soţii lor au fost nevoite să renunţe la activităţile obişnuite din cauza abuzului iar 50% dintre femei au fost nevoite să-şi ia concediu medical din cauza leziunilor.

Violenţa împotriva femeilor are drept consecinţă costuri foarte mari la nivel de cheltuieli naţionale pentru îngrijiri medicale, acţiuni în justiţie şi acţiuni ale poliţiei precum şi pierderi în domeniul realizărilor educaţionale şi în cel al productivităţii. În SUA, violenţele din partea partenerului intim sunt estimate la un cost de 12,6 miliarde $ pe an. Un studiu din India arată că fiecare act de violenţă face ca femeile să piardă în jur de 7 zile de lucru. Un studiu făcut asupra femeilor victime ale abuzurilor din Managua şi Nicaragua arată că astfel de femei câştigă cu 46% mai puţin decât femeile care nu au trecut printr-o experienţă similară, chiar şi după analizarea altor factori care ar putea influenţa câştigurile.

SCOPUL CAMPANIEI

Conştientizarea populaţiei privind violenţa asupra femeilor pentru:

prevenirea şi stoparea acestui fenomen şi
îmbunătăţirea calităţii vieţii femeilor, în mod special, cât şi a intregii societăţi prin diverse acţiuni de informare, educare, consiliere, intervenţie, schimbare şi participare activă

OBIECTIVELE CAMPANIEI

Transmiterea către populaţie a unui mesaj care afirmă că violenţa împotriva femeii (în cadrul familial sau în relaţia de cuplu) este un comportament indezirabil, anomic şi deviant
Informarea tinerilor cu privire la efectele negative (pe termen mediu şi lung) ale violenţei asupra femeii

Informarea tinerilor şi femeilor cu privire la instituţiile şi organizaţiile care oferă servicii şi consultanţă pe probleme de violenţă împotriva femeii
Promovarea unei legislaţii şi a unor practici legislative adecvate care să ofere protecţie victimelor violenţei în familie, abuzului sexual şi traficului
Conştientizarea societăţii asupra subiectului drepturilor omului, violenţei in familie şi politicilor democratice
Educarea intregii societăţi prin promovarea unor politici afirmative şi nondiscriminatorii pentru creşterea calităţii vieţii femeii din Romania

Implicarea activă a tinerilor în acţiunile derulate, în vederea prevenirii şi combaterii fenomenului.

Sloganul campaniei: STOP VIOLENŢEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR!

DATE STATISTICE

În lume:

• cel puţin una din trei femei a fost bătută, forţată să facă sex sau abuzată pe perioada vieţii, conform unei cercetări bazate pe 50 de sondaje din întreaga lume

• o cincime din femei declară că au fost abuzate sexual înainte de vârsta de 15 ani

• anual 500.000 de femei mor ca urmare a sarcinii sau a naşterii – un număr care a variat prea puţin în ultimii 20 de ani

• violenţa împotriva femeii omoară mai multe femei decât accidentele rutiere şi malaria împreună, conform estimărilor Băncii Mondiale

• aproape 70% dintre victime au fost ucise chiar de către partenerii lor de viaţă, arată Organizaţia Mondială a Sănătăţii

• procentul femeilor din ţările în curs de dezvoltare care sunt victime ale violenţei în timpul sarcinii variază între 4% şi 20%, conform European Journal of Public Health

• în 48 de sondaje realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în întreaga lume, între 10% şi 69% dintre femei au raportat că au fost abuzate fizic de partenerul intim la un moment dat în viaţă

• violul sistematic, folosit ca armă de război, a marcat milioane de femei şi adolescente şi le-a lăsat infectate cu HIV/SIDA

• cel puţin 60 de milioane de fete „lipsesc” din populaţia mai multor ţări ca rezultat al avortului selectiv sau al neglijenţei

• cel puţin 130 de milioane de femei au fost supuse mutilării genitale; alte 3 milioane sunt expuse în fiecare an riscului de a fi victimele acestei practici degradante şi periculoase

• crimele „pentru onoare” iau viaţa a mii de femei în fiecare an, în special în vestul Asiei, nordul Africii şi în unele părţi din sudul Asiei

În România

• una din trei femei a declarat că a fost abuzată fizic sau verbal de către partenerul de viaţă, conform Studiului Sănătăţii Reproducerii 2004

• în primele cinci luni ale anului 2008 au avut loc cu 21,3% mai multe violuri urmate de moartea victimei faţă de perioada similară a anului 2007, peste 50% dintre acestea în mediul rural, conform datelor Poliţiei Române

• violenţa în familie este preponderent îndreptată împotriva femeilor: în 2006 dintr-un total de 9372 de victime, 5160 au fost femei, iar în 2007 dintr-un total de 8787 de victime, 5794 au fost femei, conform datelor ANPF

• 69 de femei au murit din cauza violenţei în familie numai în 2006 şi 69 în 2007, tendinţa fiind în creştere, conform datelor ANPF

• numai în Bucureşti în perioada 2006-2007 au fost înregistrate 968 de cazuri de violenţă împotriva femeii în familie, 10 decese ca urmare a violenţei şi 47 de violuri în stradă, conform datelor Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti

• o cercetare la nivel naţional lansată în 2003 de Centrul Parteneriat pentru Egalitate arăta că: 827.000 de femei au suportat în mod frecvent violenţă în familie sub diferite forme, 739.000 de femei au fost insultate, ameninţate sau umilite, mai mult de 320 de femei au fost abuzate fizic şi un număr similar au suferit abuzuri care au dus la restrângerea forţată a relaţiilor sociale, peste 70.000 de femei au fost abuzate sub forme multiple, inclusiv sexual.

REZULTATELE STUDIILOR ASUPRA VIOLENŢEI

Împotriva femeilor

Chiar dacă cifrele obţinute pe cale statistică, prin studii epidemiologice sau prin sondaj nu oferă decât o fiabilitate limitată, ele ne ajută cu siguranţă să ne formăm o idee precisă asupra amplorii problemei.

În diverse ţări, există nenumărate studii şi sondaje ce prezintă rezultate variate. Cifrele de care dispune OMS în ceea ce priveşte consecinţele non mortale ale violenţei în cadrul familiei provin în mare parte din anchete şi studii speciale efectuate pe diferite grupe populaţionale.

De exemplu, în anchetele naţionale, procentajul de femei care au semnalat agresiuni fizice exercitate de partenerul intim variază de la 10% în Paraguay şi Filipine, la 22,1% în SUA, la 29% în Canada şi 34,4% în Egipt. Proporţia de femei din diverse sate şi oraşe din lume care au declarat că au fost victime ale agresiunii sexuale (cuprinzând şi tentativele de agresiune) variază de la 15,3% în Toronto (Canada) la 21,7% în Leon (Nicaragua) la 23% în Londra (Anglia), şi 25% în Zimbabwe. Printre adolescenţii din licee, procentajul de copii (baieţi) care au declarat că au fost bătuţi în anii precedenţi variază de la 22% în Suedia, la 44% în SUA la 76% în Ierusalim.

Aceste date statistice corespund în mare parte declaraţiilor persoanelor respective. Este dificil astfel în aceste grupe populaţionale de cunoscut dacă aceste date sub- sau supra- estimează amploarea reală a agresiunilor fizice şi sexuale. Este sigur că în ţările unde cultura respectivă consideră violenţa o "problemă privată", sau care determină aceptarea violenţei ca pe o problemă "naturală", consecinţele non - mortale ale acesteia sunt probabil declarate doar parţial. Victimele ezită să vorbească despre incidentele violente nu doar dintr-un sentiment de ruşine ci şi din cauza tabu-urilor, din cauza fricii. În anumite ţări, victima riscă pedeapsa cu moartea doar dacă a admis că a fost supusă la anumite tipuri de violenţă cum ar fi violul, iar în anumite culturi, prezervarea onorii familiale e suficientă în justificarea uciderii femeilor care au fost violate ("crimele în numele onorii").

În Elveţia, rezultatele unui sondaj (un eşantion reprezentativ de 1500 femei care trăiau în cuplu în momentul sau în perioada dinaintea sondajului) au dat următoarele rezultate: în cursul existenţei lor, 20,7% dintre femeile interogate au suferit de violenţe fizice şi/sau sexuale din partea partenerului lor. În jumătate din cazuri, violenţa suferită era una fizică sau acompaniată de violenţe sexuale. Actele de violenţă cele mai frecvente au fost: împingerile, bruscarea, zgâlţâirea, pălmuirea. Dacă se include şi violenţa psihică, aproximativ 40% dintre femeile interogate au suferit astfel de violenţe. În 87% din cazuri, violenţa fizică s-a acompaniat de violenţa psihologică. Invers, violenţa psihologică nu s-a acompaniat de violenţa fizică decât în 17% din cazuri. Formele de violenţă psihologică cele mai frecvente au fost înjurăturile şi insultele.

Studii comparabile efectuate în alte ţări (Olanda, Canada, SUA) au dat rezultate mergând până la dublul cifrelor prezentate în Elveţia. Cercetătorii presupun că cifrele reale pot fi cu mult mai ridicate decât cele prezentate.

Alte tipuri de violenţe ca violenţa suferită în timpul copilăriei, maltratarea copiilor, violenţa între fraţi etc. au fost studiate.

Un studiu realizat în Germania furnizează cifre foarte detaliate asupra violenţei suferite în timpul copilăriei. Extrăgând câteva rezultate, putem spune că trei sferturi din persoanele ce trăiesc în societatea germană au fost supuse unor pedepse corporale din partea părinţilor. Pentru 38% dintre femeile şi bărbaţii interogaţi, aceste pedepse au fost mai mult frecvente decât rare. Au rezultat că 9,9% dintre persoane au suferit de rele tratamente fizice din partea părinţilor. Violenţa sexuală intrafamilială în copilărie a fost de 2,6% printre fete şi 0,9% printre băieţi. Alte studii au avansat rezultate unde cifrele sunt superioare: de la 4% la 18% în funcţie de definiţia violenţei suferite, exploatării.

Contrar violenţei parentale, violenţa între fraţi şi surori este practic nestudiată. Ea este evocată în studii asupra episoadelor de violenţă fizică între membrii unei familii: 5% din episoadele de violenţă în interiorul familiei se derulează între fraţi şi surori, iar cazul cel mai frecvent este cel al fratelui care agresează sora; 2,2% dintre fete suferă de agresiuni sexuale din partea unui frate şi 0,3% din partea unei surori.

Privind violenţa asupra persoanelor vârstnice în mediul familial cifrele din literatură variază între 1,5% şi 4%. Ţinând cont de starea lor de dependenţă şi de vulnerabilitatea lor particulară, este dificil a determina persoanele în vârstă să vorbească despre violenţă.

De asemenea, în momentul de faţă nu există studii asupra violenţei în cupluri de acelaşi sex.

LEGISLAŢIE

Comunitatea internaţională a luat o atitudine clară în faţa acestui stigmat social. În acest sens, putem menţiona următoarele hotărâri:

Ø Convenţia referitoare la eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeii din 1979;

Ø Declaraţia Naţiunilor Unite referitoare la eliminarea violenţei asupra femeii, proclamată în decembrie 1993 de către Adunarea Generală;

Ø Rezoluţiile din cadrul ultimului Summit Internaţional al Femeilor organizat la Beijing în septembrie 1995;

Ø Rezoluţia WHA49.25 a Adunării Mondiale a Sănătăţii ce declară violenţa o problemă prioritară pentru sănătatea publică, proclamată în 1996 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii;

Ø Raportul Parlamentului european din iulie 1997;

Ø Rezoluţia Comisiei pentru Drepturile Omului a naţiunilor Unite din 1997;

Ø Declararea anului 1999 ca Anul european de Luptă împotriva Violenţei de Gen.

Ø În anul 2004, s-a adoptat Decizia nr. 803/2004/CE a Parlamentului european, prin care se aprobă Programul comunitar de acţiune (2004-2008) pentru prevenirea şi combaterea violenţei asupra minorilor, tinerilor şi femeilor, precum şi protejarea victimelor şi grupurilor în situaţii de risc (programul Daphne II), în care se stabileşte poziţia şi strategia adoptată de cetăţenii Uniunii în ceea ce priveşte această problemă.

Puterile publice nu pot fi străine acestui fenomen întrucât violenţa de gen constituie unul dintre cele mai flagrante atacuri aduse drepturilor fundamentale, adică libertăţii, egalităţii, vieţii, siguranţei şi nediscriminării.

La nivel naţional reglementările în domeniu sunt următoarele:

Ø Legea 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

Ø Hotărârea de Guvern 1624 din 23 decembrie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei

Ø Hotărârea de Guvern 686 din 12 iulie 2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei în familie

Ø Hotărârea de Guvern 197 din 9 februarie 2006 privind aprobarea programelor de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu handicap, precum şi în domeniul asistenţei sociale a persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost şi persoanelor victime ale violenţei în familie şi a finanţării acestor programe, cu modificările şi completările ulterioare

Ø Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale 383/2004 privind aprobarea standardelor de calitate pentru serviciile sociale din domeniul protecţiei victimelor violenţei în familie

Ø Ordinul 384 din 12 iulie 2004 pentru aprobarea Procedurii de conlucrare în prevenirea şi monitorizarea cazurilor de violenţă în familie

Ø Ordinul 385 din 21 iulie 2004 privind aprobarea Instrucţiunilor de organizare şi funcţionare a unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

Ø Legea 396 din 30 octombrie 2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei

Alte instrumente legislative naţionale cu referire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie:

Ø Legea 211 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor

Ø Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

Ø Legea 682/2002 privind protecţia martorilor

Ø Legea 416/2001 privind venitul minim garantat

Ø Legea 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială

Ø Ordonanţa 68 din 28 august 2003 privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare

Ø Legea nr. 497 din 28/12/2006 pentru consacrarea zilei de 5 iunie ca Ziua împotriva violenţei asupra copilului în România

CONCLUZII

Impactul informaţiilor eronate riscă să fie mult mai negativ decât lipsa de informaţii căci un nivel al prevalenţei inferior realităţii poate fi utilizat pentru a contesta importanţa fenomenului violenţei. Este deci important ca un studiu asupra violenţei în familie să fie condus după o metodologie solidă pentru a reduce erorile la maximum posibil.

Într-o abordare a sănătăţii publice, pentru tratarea şi rezolvarea problemei violenţei este necesară parcurgerea succesivă a următoarelor patru etape cheie:

1. Descoperirea şi cunoaşterea tuturor aspectelor de bază ale: violenţei printr-o colectare sistematică de date (amploarea, caracteristicile şi consecinţele violenţei la scară locală, naţională şi internaţională).

2. Realizarea unor studii, anchete clinice şi epidemiologice pentru determinarea cauzelor, corelaţiilor, factorilor de risc, factorilor favorizanţi ai violenţei, precum şi a factorilor asupra cărora se poate interveni, influenţând de manieră pozitivă fenomenul.

3. Conceperea unor mijloace de prevenire a violenţei utilizând informaţiile furnizate de studiile efectuate şi aplicarea lor acordând o atenţie importantă evaluării intervenţiilor.
4. Punerea în practică în diverse cadre a intervenţiilor care sunt promiţătoare, difuzarea pe larg a informaţiilor precum şi calcularea rentabilităţii programelor respective.

Concluzii:

· Este important ca rezultatele cercetărilor să servească elaborării de acţiuni menite a soluţiona problema. Costul considerabil al violenţei domestice atât pe plan personal, social şi sanitar obligă moral atât cercetătorii cât şi participanţii să utilizeze rezultatele obţinute în practică. Comunităţile studiate trebuie rapid informate de rezultatele obţinute.

· În măsura posibilului rezultatele trebuie utilizate pentru activităţi de sensibilizare şi elaborare de politici, de intervenţii, ca de exemplu campania internaţională "16 zile de mobilizare împotriva violenţei cu motivaţie sexistă" (25 noiembrie - 10 decembrie), care face parte din campania mondială pentru drepturile femeilor lansată în America în 1991 de Center for Women's Global Leadership.

· Cercetătorul trebuie să se asigure că rezultatele muncii lui sunt corect interpretate de public şi de media. Dacă anumite subgrupuri sunt expuse mai mult decât altele, când prezintă rezultatele, cercetătorul nu trebuie să vehiculeze eventuale stereotipii negative asupra anumitor grupuri etnice sau sociale şi să se asigure că nici o comunitate sau nici o persoană nu poate fi identificată.

· O strategie constă în a sublinia că violenţa împotriva femeilor există în toate comunităţile şi grupurile socio-economice. O altă strategie este de a insista asupra similitudinilor dintre diferite subgrupuri şi a arăta cum anumite forme particulare de inegalitate pot fi sursă de diferenţe .

· Cum în diverse studii s-a semnalat că în categoriile socio-economice defavorizate nivelele de violenţă fizică sunt mai ridicate, este important a utiliza rezultatele obţinute de acest gen pentru a preconiza ameliorări şi nu pentru a umili în plus grupurile respective.

REFERINŢE

1. Prevenirea şi intervenţia eficientă în violenţa domestică, Centrul de Resurse Juridice şi Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, Bucureşti, 2003.

2. Irimescu, G., Asistenţă socială, studii şi aplicaţii, cap. Violenţa în familie şi metodologia intervenţiei,Ed. Polirom, Iaşi, 2005.

3. Ghid de informaţii şi bune practici în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, pag.51, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2004.

4. Family Violence Professional Education Taskforce, 1991.

5. Naţiunile Unite (Departamentul de Informare Publică), a patra Conferinţă Mondială asupra problemelor femeilor, Beijing, China, 4-15 septembrie 1995; Platforma de acţiune şi Declaraţia de la Beijing publicată în 1996.

6. A Patra Conferinţă Mondială asupra problemelor Femeilor, Beijing,1995

7. Sondaj Curs, Sondaj de opinie reprezentativ la nivel naţional, martie-aprilie 2008

8. Date statistice înregistrate de ANPF în perioada ianuarie 2004-septembrie 2008

9. Violence Against Women: The Hidden Health Burden. World Bank Discussion Paper. Washington. D.C. The World Bank: Heise, L, 1994

10. Astarastoae, V., Almos, B.T., Essentialia in Bioetica, Ed. Cantes, 1998;

11. Gillioz, L. et al., Domination et violence envers la femme dans le couple, Lausanne, Payot, 1997;

12. Gloor, D., Meier, H., Gewaltbetroffene Manner " wissenschaftliche und gesellschaftlich "politisch Einblicke in eine Debatte, "FAMPRA" cahier 3/2003, Berne, 2003;

13. Godenzi, A., Gewalt im sozialen Nahraum, Bale/Francfort sur le Main, 1993;

14. Hass, H., Agressions et victimisations: une enquite sur les delinquants violents et sexuels non detectes, Aarau, 2001;

15. Liss, M. et Solomon, S.D., Considerations ethiques liees - la recherche sur la violence, 1996;

16. Organisation Mondiale de la Sante, La violence " L'egard des femmes: une priorite pour l'action de sante publique, WHO/FRH/WHD/97.8, Geneve, Suisse, 1997;

17. Organisation Mondiale de la Sante, Principes d'ethique et de securite recommandes pour les recherches sur les actes de violence familiale l'egard des femmes, Priorite aux femmes, WHO/ FCH/GWH/01.1, Geneve, Suisse, 2001;

18. Organisation Mondiale de la Sante, Rapport mondial sur la violence et la sante, WHO/NHL HV 6625/ sous la direction Krug, E.G. et al., Geneve, Suisse, 2002;

19. Paunescu, C., Agresivitatea şi condiţia umană, Ed. Tehnica, Bucureşti, 1994;

20. Parker, B., and Ulrich, Y., A Protocol of Safety: Research On Abuse Of Women, Nursing Research July/Aug., 38 248-250, 1990;

21. Rădulescu, M.S., Sociologia violenţei intrafamiliale, victime şi agresori în familie, Ed. Luminalex, 2001;

22. Scripcaru, Gh., Pirozynski, T., Astarastoae, V., Scripcaru, C., Criminologie clinică şi relaţională, Ed. Synposion, Iasi, 1995;

23. Wetzels, P., Gewalterfahrungen in der kindheit, sexueller Missbrauch, koperliche Misshandlung und deren langfristige Konsequenzen, Baden-Baden, 1997;

24. Wyss, E., La violence domestique en chiffres, Service de lutte contre la violence, Schwarztorstr. 51 CH-3003, Berne, 2004.

25. http://www.violenta.wvf.ro/

26. http://www.ipu.org/wmn-e/vaw/day.htm

27. http://www.un.org/womenwatch/daw/news/vawd.html

28. http://www.saynotoviolence.org/

29. www.social.coe.int/en/cohesion/fampol/recomm/family

VIOLENŢA :

Ucide mai multe tinere decât cancerul !

Afectează o treime din femeile de pe glob !

Lasă urme adânci pe viaţă !

Mottouri:

n Violenţa este arma celor slabi.- Mahatma Ghandi

n Violenţa este replica incultului. -Alan Brien

n Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei. -Isaac Asimov

Pentru amănunte privind CAMPANIA PENTRU CELEBRAREA

Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor – 25.11.2011,

vă rugăm să accesaţi acest LINK

20 noiembrie

Ziua Internaţională de Comemorare

a Victimelor Traficului Rutier

ANALIZĂ DE SITUAŢIE

Accidentul de trafic rutier este considerat doar acela care a avut loc pe un drum public, adica pe o cale de comunicatie amenajata pentru circulatia vehiculelor si aflata în administrarea unui organ de stat, daca este deschisa circulatiei publice.

Codul Rutier defineste accidentul de circulatie ca pe un eveniment care intruneste cumulativ cateva conditii:

s-a produs pe un drum deschis circulatiei publice ori si-a avut originea intr-un asemenea loc;
a avut ca urmare decesul, ranirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea acel putin unui vehicul sau alte pagube materiale;
in eveniment a fost implicat cel putin un vehicul in miscare.

Cauzele accidentelor de circulatie

a. Accidentele datorate factorului uman au, urmatoarele cauze:

excesul de viteza, neatentia pietonilor, depasirea neregulamentara si neasigurarea prioritatii de trecere, conducerea sub influenta bauturilor alcoolice. Alte cauze: conducerea imprudenta; nesemnalizarea la schimbarea directiei de mers; neasigurarea la trecerile de nivel cu calea ferata; oboseala, boala, adormirea la volan; nerespectarea culorii semaforului electric sau a semnalelor agentului de politie rutiera; conducerea fara permis etc.

b. Accidentele datorate factorilor tehnici: defectiuni ale sistemului de frânare, directie, iluminare si de semnalizare.

c. Accidentele datorate factorilor rutieri: „latimea, declinitatea, curbura, natura

si starea îmbracamintei, indicatoarele, refugiile, spatiile verzi, intersectiile, podurile înguste, drumurile neiluminate, monotonia unor cai rutiere.

În concluzie, accidentele de circulatie au la baza trei factori: omul, automobilul si

drumul, dintre care rolul predominant îl are primul

Cercetarile de specialitate au relevat 14 factori psihici generatori de accidente:

· deficiente în sfera atentiei (concentrare redusa, instabilitate, fixitate);

· operativitate redusa a functiilor decizionale (lentoare, unilateralitate, slaba anticipare,deficit de informatie etc.);

· slaba rezistenta afectiva în situatii critice (emotivitate, anxietate, frica);

· impulsivitatea si agresivitatea (slabul echilibru psihomotor, nesocotirea pericolului, a regulilor de circulatie si a prezentei celorlalti participanti la trafic);

· reactivitatea motorie scazuta (timp de reactie mare, discrepanta între momentul aparitiei stimulului si cel al efectuarii operatiilor motorii);

· slabul autocontrol (dezorganizarea generala a comportamentului în situatiile critice);

· nivelul scazut al capacitatii de anticipare a evenimentelor în spatiul rutier

· simt de raspundere scazut (slaba constientizare a complexitatii si implicatiilor sociale ale comportamentului la valori);

· ambitia (centrarea unilaterala pe propriul Eu, exacerbarea tendintelor de autoevidentiere si autoafirmare etc.);

· indisciplina (nesocotirea conditiilor respective ale circulatiei rutiere; încalcarea regulilor de circulatie);

· supraestimarea propriului nivel de competenta (a insusirilor si capacitatilor);

· vitezomania, „betia vitezei" si placerea pe care o resimte cel în cauza;

· nervozitatea (rezistenta scazuta la actiunea factorilor perturbatorii), la frustratie; instabilitatea modului de abordare si reactie la stimulii externi);

· oboseala (disfunctia generala a sistemului personalitatii, cauzata de suprasolicitarea neuropsihica la volan).

În nici unul din cazurile analizate nu a fost prezent doar un singur factor dintre cei enumerati; cel mai frecvent s-au conjugat 3-4 asemenea factori. Se confirma astfel ca accidentul de circulatie este multiconditionat, neputând fi explicat printr-o singura variabila psihofiziologica

Sfaturi pentru prevenirea accidentelor rutiere

a. Pentru conducătorii auto:

Centura de siguranţă poate să salveze vieţi;
Nu conduceţi dacă aţi consumat băuturi alcoolice;
Înainte de a pleca la drum verificaţi întotdeauna starea tehnică a autovehiculului;
Adaptaţi viteza la condiţiile de drum, trafic şi meteo;
Nu vă angajaţi în depăşiri decât atunci când vizibilitatea şi starea drumului o permite;
Atenţie la copii! Ei reacţionează imprevizibil în comparaţie cu adulţii. Cei mici nu sesizează pericolul, sau chiar dacă îl percep, nu-i acordă prea multă atenţie;
Respectaţi limitările de viteză, iar în afara localităţilor circulaţi cu viteză corespunzătoare, pentru că riscul unui accident de circulaţie este mai mare;
Când conduceţi, gândiţi-vă la siguranţa persoanelor pe care le transportaţi, fiţi atenţi la drum şi la vizibilitate.

b. Pentru a preveni implicarea copiilor:

Învăţaţi-i pe cei mici

Să circule numai pe trotuare;
Să nu staţioneze pe bordura trotuarelor, deoarece se pot dezechilibra şi cădea pe carosabil;
Să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri, decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;
Să traverseze numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestuia pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat;
Acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în şir unul după altul;
Să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice;
Să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
Să nu circule cu bicicleta pe drumurile publice, dacă nu au împlinit vârsta de 14 ani;
După căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, să folosească îmbrăcăminte de culoare deschisă, cu elemente reflectorizante, care îi face mai vizibili în lumina farurilor;
În condiţii atmosferice deosebite (ploi torenţiale, ceaţă, polei, ninsoare) când vizibilitatea şi acţiunea de frânare este greoaie, să se angajeze în traversare numai după ce s-au convins că nu există niciun pericol;
Dacă circulă cu bicicleta, să evite zonele aglomerate şi arterele principale cu trafic intens; dacă totuşi ajung cu bicicleta într-o intersecţie, să respecte semnificaţia indicatoarelor şi să-şi sporească atenţia. Orice schimbare a direcţiei de mers trebuie semnalizată cu braţul întins orizontal, însă acest lucru nu este suficient. Trebuie să fie siguri că toţi conducătorii auto le-au observat intenţia.
Învăţaţi copilul să circule corect, pentru a-l feri de necazuri şi a vă putea bucura în continuare de liniştea familiei dumneavoastră !

Scopul campaniei

• Atragerea atenţiei întregii societăţi asupra problemei accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, concomitent cu încurajarea unui comportament responsabil în trafic

Obiectivele campaniei

• Participarea României alături de statele membre ale UE şi ale ONU la efortul global de reducere a numărului de victime datorate accidentelor rutiere

• Creşterea gradului de conştientizare în ceea ce priveşte impactul economic şi social al accidentelor rutiere

• Promovarea unor acţiuni privind factorii de risc cum ar fi conducerea în stare de ebrietate, viteza excesivă, utilizarea centurii de siguranţă şi infrastructurile sigure.

Grupurile tintă

• Populaţia generală / în mod special :

• persoane cu vârsta între 5 şi 44 de ani

• utilizatorii vulnerabili ai drumurilor (biciclişti, motociclişti)

• conducători auto

Date statistice

A. Date statistice internaţionale

Ø Accidentele de trafic rutier sunt a 11-a cauză de deces

Ø Ele constituie 2,1% din totalul deceselor la nivel global

Ø Efectele accidentelor de trafic rutier:

§ peste 1.27 milioane de decese pe an

§ 20-50 milioane de persoane rănite sau rămase cu handicap în urma accidentelor

§ ( Global Status Report on Road Safety 2009 )

Ø Decesele de trafic rutier sunt prognozate ca până în 2030 să fie a cincea cauză principală de deces (ducând la circa 2,4 milioane de decese pe an )

Ø În marea lor majoritate, adică 93% din cazuri, accidentele au ca principal vinovat factorul uman, 80% dintre acestea fiind cauzate de pierderea atenţiei şoferului chiar şi pentru câteva secunde (în medie este vorba despre 3 secunde, potrivit unui studiu făcut de Virginia Transport Research Council).

Ø Conform World Health Statistics evenimentele rutiere constituie prima cauză a mortalităţii pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani.

Ø Accidentele de trafic rutier sunt una dintre primele trei cauze de deces pentru persoane cu vârsta între 5 şi 44 de ani

Sursa: World Health Statistics 2008

Dinamica fenomenului:

Ø În ţările din Uniunea Europeană, unde Siguranţa Rutieră a devenit Politică de Stat, s-au înregistrat scăderi de 30-50% ale numărului de evenimente rutiere soldate cu morţi şi răniţi (Portugalia, Franţa, Anglia, Luxemburg, Olanda).

Ø Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România s-a angajat să reducă numărul deceselor din evenimentele rutiere cu 50%, până în anul 2010 (conferinţa de presă AVAC 31.03.2011 pe baza datelor de la International Road Safety Academy Association - IRSA şi Federaţia Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor - FRAVA)

Mortalitatea standard pe accidente rutiere în unele ţări europene la 100000 locuitori

(Sursa INSP-CNSISP 2009)

Se poate observa, că valoarea mortalităţii standard pe accidente rutiere în România (12,69) este mai ridicată decât mortalitatea în Europa (10,34) sau în UE (7,35).

Rata mortalităţii din cauza leziunilor provocate de accidente rutiere la copii şi tineri (0-19 ani)

Casetă text:

Sursa http://uniphe.wesper.hu/

B. Date statistice naţionale (sursa Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie)

Ø În anul 2010 România se afla pe primul loc în Uniunea Europeană în privinţa ratei evenimentelor rutiere soldate cu morţi si răniţi grav.

Ø Din 1990 şi până în prezent, peste 62.000 de români au murit în evenimente rutiere.

Ø De la începutul acestui an, alţi 2.000 de români s-au adăugat acestei statistici îngrozitoare.

Ø Aproape 400 dintre aceştia - morţi în acest an - sunt copii şi adolescenţi care nu au depăşit vârsta de 18 ani.

Ø În fiecare an îşi găsesc sfârşitul pe şoselele din România peste 3.000 de români, echivalentul unei localităţi de dimensiune medii care este ştearsă de pe harta ţării. Alte zeci de mii de români rămân cu infirmităţi pentru tot restul vieţii.

Ø Accidentele rutiere constituie cauza mortalităţii numărul unu pentru tinerii între 16 - 24 de ani şi cauza mortalităţii numărul doi pentru categoria 15 – 44 ani.

Ø Potrivit oficialilor AVAC, în 2010 s-au contabilizat peste 2300 de decese survenite în urma unor accidente rutiere, o valoare care ar trebui să îngrijoreze publicul larg, având în vedere că vorbim de una dintre cele mai ridicate rate din Uniunea Europeană.

Ø Anul trecut, pe şoselele din România, au fost înregistrate 9213 accidente, în care 2363 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar 8477 au fost răniţi.

Ø Statisticile AVAC plasează în topul cauzelor accidentelor de circulaţie traversările neregulamentare şi neacordarea de prioritate pentru pietoni sau alte vehicule. Tot cifrele arată că 80% din accidentele care implică pietoni au loc în mediul urban.

Dinamica accidentelor grave în România (2000 - 2010)

Sursa date: Inspectoratul General al Poliţiei Române Direcţia Rutieră

Dintre datele referitoare la accidente, mortalitatea cauzată de accidentele rutiere este pe primul loc.

Rezultate relevante din studii

Ø Până de curând, măsura şi situaţia siguranţei rutiere în întreaga lume a fost neclară

Ø În 2009, OMS a publicat Raportul privind Starea Globală de Siguranţă Rutieră (Global status report on road safety) ca prima evaluare a situaţiei siguranţei rutiere la nivel global. Aceasta este o evaluare amplă a datelor din 178 de ţări.

Ø Raportul OMS, printre altele, a arătat o corelaţie între numărul accidentelor şi veniturile ţărilor, după cum urmează:

- Cele mai multe decese în traficul rutier apar în ţările cu venituri mici şi medii. Peste 90% din decesele din accidentele rutiere apar în ţările cu venituri mici şi medii, care au doar 48% din vehiculele din lume înregistrate

HIC-ţări cu venit mare, MIC- ţări cu venit mediu, LIC-ţări cu venit mic

- Ratele de fatalitate de trafic rutier în ţările cu venituri mici şi ţările cu venituri medii (21,5 şi 19,5 la 100 000 populaţie, respectiv) sunt duble faţă de ratele din ţările cu venit mare (10,3 la 100 000).

- Aproape jumătate din cei care mor din cauza accidentelor rutiere din lume sunt utilizatori vulnerabili ai drumurilor. Pietoni, biciclişti, călăreţi şi vehicule motorizate cu două roţi şi pasagerii lor ("utilizatori vulnerabili ai drumurilor") reprezintă aproximativ 46% din decesele la nivel mondial al traficului rutier. Această proporţie este mult mai mare în ţările cu venituri mici decât în ţările cu venituri mari: de exemplu, în ţările cu venituri mici din Asia de Sud-Est peste 80% dintre cei ucişi sunt utilizatori vulnerabili ai drumurilor, în timp ce în ţările cu venituri mari din America cifra corespunzătoare este de 22%.

- În unele ţări, utilizatorii de transport public nesigure pot fi, de asemenea, considerate a fi vulnerabili la trafic - de exemplu, pasagerii agăţaţi pe laturile de autobuze, sau microbuze supraaglomerate.

Decese raportate în funcţie de tipul de vehicul folosit pe regiuni şi venituri

Raportul OMS prezintă 5 factori majori care au rol important în creşterea numărului de accidente rutiere (rezultatele arată că doar 15% dintre ţări au legi care pot fi considerate a fi "complete" referitoare la următorii cinci factori de risc care duc la accidente):

1. Existenţa legilor referitoare la centura de siguranţă /ţară / zonă

Folosirea centurii de siguranţă reduce riscul de deces cu 40-65% în rândul pasagerilor din scaunul din faţă.

Acest studiu a constatat că doar 57% din ţări recomandă folosirea centurilor de siguranţă în maşini de către ambele locuri din faţă şi de către pasagerii din spate (38% din ţările cu venituri mici, 54% din ţările cu venituri medii şi 83% din - ţările cu venituri mari).

2. Conducerea unui vehicul şi consumul de băuturi alcoolice creşte riscul unui accident din care poate să rezulte atât decese cât şi prejudicii grave. Concentraţia de alcool din sânge (BAC) nivelurile de 0,04 grame pe decilitru (g / dl) cresc riscul de implicare într-un accident.

O concentraţie de alcool din sânge cu limita mai mică sau egală cu 0,05 g/dl este admisă pentru populaţia generală.

Acest studiu a constatat că mai puţin de jumătate de ţările din întreaga lume au legi referitoare la alcoolemia care se bazează pe o limită de concentraţie de alcool din sânge, care este egală sau mai mică de 0,05 grame pe decilitru.

Limite de concentraţie de alcool (g/dl) în sânge/în funcţie de ţară/zonă

3. Viteza

Reducerea vitezei este un mijloc important de diminuare a leziunilor cauzate de traficul rutier, în special în rândul utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor (pietoni, biciclişti şi motociclişti). În zonele urbane limitele de viteză nu trebuie să depăşească 50 km/h. Autorităţile locale ar trebui să fie în măsură să reducă aceste limite acolo unde este necesar - de exemplu, în jurul şcolilor sau în zone rezidenţiale.

Acest studiu a constatat că mai puţin de o treime din ţările participante (29%) au limite de viteză de 50 kilometri pe oră pe drumurile urbane şi permite autorităţilor locale să reducă această limită de viteză, dacă este necesar.

4. Căşti de protecţie

Purtarea căştilor de protecţie la motociclişti poate reduce riscul de deces cu aproape 40%, iar riscul de rănire severă a capului cu peste 70%. Căştile de motociclete ar trebui să îndeplinească un standard de siguranţă recunoscut şi trebuie să fie corect fixate în scopul de a fi eficiente.

Acest studiu a arătat că doar 40% din ţări au o lege referitoare la folosirea căştii de protecţie la motociclete atât pentru şoferi cât şi pentru pasageri, şi că calitatea şi durabilitatea căştii ar trebui să îndeplinească un anumit standard naţional sau internaţional.

Legi pentru casca de protecţie şi standarde pe ţări

5. Restricţii pentru transportul copiiilor

Utilizarea mijloacelor de protecţie în transportul copiilor (care includ locuri pentru sugari, scaune pentru copii) pot reduce decesele copiilor până la 70% şi decesele copiilor mici între 54% -80% în cazul unui accident.

Acest studiu a constatat că mai puţin de jumătate dintre ţările participante la studiu au o lege care necesită utilizarea de restricţii pentru copii mici în vehicule. În timp ce 90% din ţările cu venituri ridicate au o lege care necesită imobilizarea adecvată a copiilor mici în maşini, iar doar 20% din ţările cu venituri mici au cerinţe similare.

Legislaţia referitoare la transportul copiilor în funcţie de ţară/zonă

Punerea în aplicare a legilor siguranţei rutiere adesea lipsesc.

În cadrul studiului s-a cerut să se autoevalueze aplicarea legii în diferite ţări pe o scară de la 0 la 10:

· 9% din ţări raportează aplicarea unor limite de viteză pe o scară de la 0 la 10 ca peste 7.

· 13% din ţări raportează aplicarea unor limite de concentraţie de alcool din sânge pe o scară de la 0 la 10 ca peste 7.

· 25% dintre ţări raportează punerea în aplicare a legilor de utilizare a căştii de motocicletă pe o scară de la 0 la 10 ca peste 7.

· 19% din ţări raportează punerea în aplicare a legilor referitoare la folosirea centurii de siguranţă pe o scară de la 0 la 10 ca peste 7.

· 6% din ţări raportează punerea în aplicare a legilor referitoare la restricţiile de transport pentru copii pe o scară de la 0 la 10 ca peste 7.

Acte normative în vigoare

Ø Legea circulaţiei rutiere (noul cod rutier):

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. 195/2002 din 12/12/2002

- Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Hotărâre de Guvern 85/2003

- Legea Nr. 49 din 8 martie 2006 pentru aprobarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

Ø Acte normative privind Consiliului Interministerial pentru Siguranţă Rutieră:

- Hotărâre de Guvern Nr. 437 din 20 iunie 1995 privind înfiinţarea Consiliului Interministerial pentru Siguranţă Rutieră

- Hotărâre nr. 901 din 20 august 2008 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 437/1995 privind înfiinţarea Consiliului Interministerial pentru Siguranţă Rutieră

- Lege nr. 265 din 7 noiembrie 2008 privind auditul de siguranţă rutieră

Strategii, programe de acţiune

A. Programe şi strategii internaţionale

Ø Decada acţiunii pentru siguranţa rutieră 2011-2020 (Decade of Action for Road Safety 2011-2020)

În martie 2010, Adunarea Generală a ONU a proclamat perioada 2011-2020 ca deceniul de acţiune pentru siguranţa rutieră. Decada oferă un cadru pentru ţări şi comunităţi în vederea elaborării planurilor de acţiune pentru salvarea vieţilor participanţilor la traficul rutier. Face apel la statele membre, agenţiile internaţionale, organizaţiile societăţii civile, întreprinderi şi liderilor comunităţii pentru a se asigura că Decada duce la îmbunătăţiri reale. Ca un pas în această direcţie, guvernele ar trebui să elibereze planurile lor naţionale pentru lansarea Decada la nivel global pe 11 mai 2011 (Domnul Ban Ki-moon, Secretarul General al ONU).

Al doilea Raport despre Starea Globală privind Siguranţa Rutieră

În 2011 OMS a început să lucreze la al doilea Raport despre Starea Globală privind Siguranţa Rutieră. Obiectivele acestui nou raport de stare globală sunt:

Ø să indice lacunele în domeniul siguranţei rutiere la nivel naţional şi de a stimula astfel siguranţa rutieră

Ø să descrie situaţia de siguranţă rutieră în toate statele membre şi să evalueze schimbările care au avut loc de la publicarea primului Raport Global

Ø pentru a servi ca bază pentru monitorizarea activităţilor cu privire la Deceniul de Acţiune pentru Siguranţa Rutieră la nivel naţional şi internaţional.

Colectarea datelor va începe la începutul anului 2011 şi va fi efectuată în toate statele membre OMS, care sunt de acord să participe, prin intermediul Birourilor OMS regionale şi naţionale. Raportul va fi publicat în 2012.

B. Programe şi strategii europene

Ø Carta Europeană a Siguranţei Rutiere

În aprilie 2004, la întâlnirea ministerelor de transport europene de la Dublin, Uniunea Europeană a prezentat o iniţiativă ambiţioasă pentru a reduce numărul de accidente pe şosele, în condiţiile în care o conduită rutieră precară produce 50.000 de accidente anual.

Astfel s-a născut Carta Europeană a Siguranţei Rutiere (o iniţiativă a Comisiei Europene), având ca scop să sprijine orice tipuri de iniţiative care sunt sau vor fi luate de statele membre pentru a creşte siguranţa traficului.

C. Programe şi strategii naţionale

Ø Consiliul Interministerial pentru Siguranţă Rutieră este organul consultativ al Guvernului, fără personalitate juridică, care asigură concepţia de ansamblu şi coordonarea pe plan naţional, pe baza strategiei naţionale de siguranţă rutieră şi a programului naţional de acţiuni prioritare pentru implementarea strategiei, a activităţilor privind îmbunătăţirea siguranţei rutiere, desfăşurate de organele de specialitate ale administraţiei publice şi de alte instituţii şi organizaţii cu atribuţii în aceste domenii, şi evaluarea politicilor publice privind siguranţa rutieră, care funcţionează în baza Hotărârii Guvernului nr. 437/1995 privind înfiinţarea Consiliului Interministerial pentru Siguranţa Rutieră, act normativ modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 901 din 20 august 2008.

Ø Planul naţional de acţiune pentru redresarea situaţiei în domeniul siguranţei traficului rutier pentru 2011-2020. Pentru diminuarea accidentelor rutiere, Guvernul a elaborat Planul naţional de acţiuni pentru redresarea situaţiei în domeniul siguranţei traficului rutier pentru 2011-2020. Prin intermediul acestui plan, executivul îşi propune înjumătăţirea numărului de victime ale accidentelor rutiere.

Analiza grupurilor populaţionale

Grupe de risc: toată populaţia, dar mai ales persoane cu vârsta între 5 şi 44 de ani, utilizatorii vulnerabili ai drumurilor

Mesaje şi materiale adecvate acestor grupuri sunt:

Ø procesul de responsabilizare trebuie să privească:

1. instructorii auto şi profesorii de legislaţie

2. candidaţii la obţinerea permisului de conducere,

3. candidaţii la obţinerea permisului de conducere,

4. societatea civilă, potrivit principiului”siguranţa rutieră este siguranţa ta”

Ø creşterea gradului de responsabilizare a posesorilor de permis de conducere se poate realiza prin: activităţi educative şi cursuri de perfecţionare

Situaţia Campaniilor IEC la nivel naţional

În vederea identificării participanţilor interesaţi în dezbaterea problemelor în domeniu şi a unor posibile parteneriate înşirăm campaniile asemănătoare din anii precedenţi:

Ø Programul Partenerial de Prevenire şi Combatere a Accidentelor Rutiere, iniţiată de Inspectoratul General a Poliţiei Române în 2006 (Stop accidentelor rutiere! – Viaţa are prioritate!). Parteneri: Inspectoratul General al Poliţiei Române (Direcţia Poliţiei Rutiere, Direcţia Poliţiei de Ordine Publică, Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii), Ministerul Transporturilor (Autoritatea Rutieră Română, Registrul Auto Român, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România), Consiliul Interministerial pentru Siguranţă Rutieră (C.I.S.R.), Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Administraţiile Publice Locale, Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, G.R.S.P. România, Automobil Clubul Român, Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie, Petrom OMV, Asociaţia Berarilor din România, Policolor, 3M România, U.N.S.A.R., Vesta Investment, IPTANA, Consilier Construct, Search Corporation, Societatea Inginerilor de Autovehicule din România, F.N.S.S.R., Primăria Municipiului Bucureşti, Mass-media.

Ø Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulaţie, 15-17 noiembrie 2007 organizată de Institutul de Filozofie şi Psihologie „C. Rădulescu Motru” al Academiei Române împreună cu ONG-urile implicate în domeniu ASCOR şi FRAVA, AVAC. Au fost organizate forumuri dedicate siguranţei rutiere, prezentate lucrări ce au preocupări în domeniu (cauze – consecinţe – soluţii).

Ø Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulaţie, 13, 15 noiembrie 2008 organizată de AVAC, împreună cu membrii Delegaţiei Permanente Interministeriale de Sigurantă Rutieră -D.P.I.S.R., dar şi ONG-uri implicate în domeniu, precum AVA, ASCOR, FRAVA. Au fost organizate forumuri dedicate siguranţei rutiere, prezentate lucrări ce au preocupări în domeniu (cauze – consecinţe – soluţii).

Ø Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulaţie, 2009 organizată de Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie, International Road Safety Association şi Federaţia Româna pentru Asistarea Victimelor Accidentelor.

Ø Forum Internaţional de Siguranţa Rutiera, Bucureşti 21-22 octombrie 2010 organizată de PRI - Prévention Routière Internationale, AVAC.

Ø Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulaţie, 20 noiembrie 2010 organizată de Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie cu sloganul “Asfalt însângerat”.

Ø Campania Naţională de Educaţie Rutieră „Atenţie! Circul şi eu!”, 24 martie – 30 septembrie 2011, face parte din „Programul naţional de acţiuni prioritare în domeniul transporturilor. 2011. Anul siguranţei cetaţeanului în transporturi” şi se desfasoară sub egida Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Sănătăţii şi a Consiliului Interministerial pentru Siguranţa Rutieră. Scopul campaniei este de conştientizare a copiilor şi tinerilor cu vârsta între 6 si 18 ani cu privire la pericolul rutier, de conştientizare a opiniei publice asupra vulnerabilităţii şi comportamentului în trafic al tinerilor, şi, implicit, de scădere a numărului de accidente şi victime în rândul utilizatorilor vulnerabili cu vârste între 6 şi 18 ani.

Ø Conferinţa Naţională "Importanţa evaluării medico-psihologice a personalului cu atribuţii în siguranţa circulaţiei rutiere", Bucureşti 3 mai 2011, Consiliul Interministerial pentru Siguranţa Rutieră. Acţiune dedicată Decadei de Siguranţă Rutieră sub egida Programului european „Pentru un spaţiu european de siguranţă rutieră”.

Ø Programul naţional de acţiuni prioritare în domeniul transporturilor – 2011 Anul siguranţei cetăţeanului în transporturi:

- Simpozionul Naţional pentru formarea/pregătirea profesională a conducătorilor auto „Cum devii şofer responsabil”, 21 iunie 2011 organizat de Autoritatea Rutieră Română – ARR în parteneriat cu Federaţia Naţională a Patronatelor Formatorilor din Transportul Rutier din România.

- Campania Naţională „Răspundem pentru siguranţa rutieră” 21 iunie 2011, Bucureşti

Referinţe:

WHO: Global Status Report on Road Safety

www.who.int/roadsafety

www.decadeofaction.org

www.cisr.ro

http://www.worlddayofremembrance.org/

www.avac.ro

Pentru o informare în plus, vă rugăm să consultaţi şi acest LINK

Pentru consultarea proiectului de campanie, vă rugăm să consultaţi acest LINK

ZIUA EUROPEANĂ A INFORMĂRII DESPRE ANTIBIOTICE

(ZEIA)

18 NOIEMBRIE 2011

CONTEXTUL CELEBRĂRII

SCURT ISTORIC ZEIA

Ø Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) este o agenţie independentă a Uniunii Europene (UE) care vizează consolidarea sistemului de apărare al Europei împotriva bolilor infecţioase. ECDC a fost fondată în anul 2005 şi este situată la Solna, Suedia.

Ø ECDC a recomandat introducerea unei Zile Europene de Informare despre Antibiotice pe 18 noiembrie. Prima ZEIA a fost celebrată în 2008 in cele 27 de state membre ale UE.

Ø Acest eveniment anual are drept obiectiv sensibilizarea în privinţa utilizării responsabile a antibioticelor (A) pentru menţinerea eficienţei acestora în viitor.

Ø Creşterea rezistenţei la antibiotice (RA) a unor microorganisme este o preocupare majoră a sistemelor de sănătate.

Ø ZEIA oferă oportunitatea de a reaminti personalului medical şi publicului larg pericolele atrase de RA indusă de utilizarea abuzivă a antibioticelor.

MOMENTE CHEIE IN ISTORIA ANTIBIOTICELOR

Ø A. sunt substanţe chimice organice produse de microorganisme sau obţinute prin sinteză/semisinteză, care inhibă dezvoltarea unor microorganisme patogene precum bacteriile şi unele ciuperci (fungi).

Ø In 1857 L. Pasteur demonstrează că bolile infecţioase sunt produse de microorganisme (microbi-semnalaţi pentru prima oară de A. van Leeuwenhoek 1674); descoperirea a fost urmată de punerea în evidenţă a antibiozei prin care unele specii microbiene se apară de altele prin secreţia unor substanţe nocive - antibiotice.

Ø In 1885 V. Babeş sugerează că antibioza ar putea fi folosită pentru combaterea agenţilor patogeni în medicina umană.

Ø In 1940 A. Fleming, E.B. Chain şi N.G. Heatley au purificat şi preparat penicilina - primul A, pe care au introdus-o în practica medicală în 1941.

Ø Tema

Antibioticele - antimicrobiene puternice, dar vulnerabile

Ø Scop

Încurajarea prescrierii raţionale a antibioticelor, astfel încât acestea să rămână un instrument sigur şi eficient şi în viitor.

Ø Slogan.

Prudenţi astăzi – protejaţi mâine!

Ø Mesaje cheie

A preveni rezistenţa la antibiotice înseamnă:

Ø utilizarea raţională a antibioticelor

Ø controlul infecţiilor

OBIECTIV ZEIA 2011

Ø o mai bună înţelegere a apariţiei/răspândirii RA precum şi a factorilor care o favorizează

Ø facilitarea raţionalizării utilizării A disponibile

Ø reducerea selecţiei de tulpini rezistente la antibiotice prin controlul infecţiilor

Ø creşterea preocupării privind utilizarea raţională de A în comunităţile de medici, farmacişti şi pacienţi

prin planificarea si implementarea la nivel naţional şi local a unor activităţi

intersectoriale implicând toate părţile interesate

FAPTE CHEIE PRIVIND RA

Ø Rezistenţa la antibiotice se referă la capacitatea naturală sau dobândită a unui microorganism de a rezista efectelor unuia sau mai multor antibiotice. RA apare atunci când microorganisme precum bacteriile şi unele ciuperci sensibile se modifică astfel încât A folosite pentru tratarea infecţiilor îşi pierd eficienţa.

Ø Un procent ridicat al infecţiilor nozocomiale sunt cauzate de bacterii foarte rezistente, cum ar fi stafilococul auriu rezistent la meticilină şi enterococul rezistent la vancomicină.

Ø O parte din cele 150 000 de decese consecutive celor aproximativ 440 000 de cazuri noi de tuberculoză rezistente la multiplii agenţi antimicrobieni raportate în 64 de ţări, sunt legate de RA precum rifampicina.

Ø Creşterea prevalenţei rezistenţei la ciprofloxacină reduce drastic opţiunile pentru tratarea diareii induse de Shigella în special la copii; lipsa de noi antibiotice administrabile oral este dureros resimţită.

CIRCUMSTANŢE CARE FAVORIZEAZĂ RA

Cauzele directe ale RA privesc microbii (adaptarea biologică) şi A (dozare necorespunzătoare, tratamente incomplete, produse de slabă calitate).

Dincolo de acestea, o serie de circumstanţe favorizează RA:

ü angajamentul naţional inadecvat pentru activităţi cuprinzătoare şi coordonate,, responsabilităţile vagi şi implicarea insuficientă a comunităţilor de medici şi pacienţi;

ü sisteme de monitorizare/control absente sau deficiente;

ü sisteme deficiente de aprovizionare fluentă cu A de calitate;

ü utilizarea improprie şi iraţională de A în zootehnie;

ü practici deficiente în prevenirea şi controlul infecţiilor;

ü infrastructura deficitară privind diagnosticarea, medicamentele şi vaccinurile, precum şi cercetarea/dezvoltarea de noi A.

RA IN EUROPA

Ø În fiecare an recent, în Uniunea Europeană 25 000 de persoane din

400 000 infectate, mor din cauza unor infecţii bacteriene grave şi rezistente la A, cele mai multe dobândite în unităţile spitaliceşti.

Ø În grupul ţărilor UE + Norvegia + Islanda, 5-12% dintre pacienţii spitalizaţi dobândesc o infecţie în timpul spitalizării.

Ø Utilizarea antibioticelor în Europa, este exprimată în doze zilnice definite (DDD) per 1000 de locuitori şi variază de la 10,0 în Federaţia Rusă şi 14,6 în Suedia până la 45,2 în Grecia, conform Proiectului european de supraveghere a consumului de antimicrobiene (ESAC) din 2008. Siguranţa acestor date depinde de capacitatea sistemelor naţionale de monitorizare.

Ø În UE bacteriile multirezistente provoacă pierderi economice estimate la peste 1,5 miliarde € în fiecare an. Rezistenţa la A este în creştere în Europa pentru unele bacterii gram-negative, precum Escherichia coli sau Klebsiella pneumoniae, în condiţiile în care apar mecanisme de rezistenţă insuficient înţelese iar noi A nu sunt încă descoperite.

RA ÎN ROMÂNIA

Sistemul de supraveghere, coordonat de ECDC, colectează date anuale cu privire la infecţiile cu cele mai rezistente şapte bacterii. Datele recente comunicate de Romania în privinţa RA către ECDC arată următoarele (2010) :

1. Staphylococcus aureus: >25% izolaţi invazivi (II) erau rezistenţi la meticilină (nivelul 4 - maxim european);

2. Streptococcus pneumoniae: >25% II erau rezistenţi la penicilină (nivelul 4 - maxim european);

3. Enterococcus faecium: >= 5% II erau rezistenţi la vancomicină (euronivel 1);

4. Escherichia coli : între 21 si 30% II erau rezistenţi la flurochinolone, iar > 15% la cefalosporine de generaţia a treia (euro-niveluri 3 respectiv 4);

5. Klebsiella pneumoniae: între 11 si 20% II erau rezistenţi la cefalosporine de generaţia a treia, flurochinolone şi aminoglicozide (euronivel 2);

6. Pseudomonas aeruginosa: >25% II erau rezistenţi la trei sau mai multe clase de antibiotice dintre care piperacilina ± tazobactam, flurochinolone, ceftazidime, aminoglicozide, carbapeneme (nivelul 4 - maxim european);

ATITUDINEA PUBLICULUI FAŢĂ DE RA

(cf. Eurobarometrului 72.5 - noiembrie/decembrie 2009)

1. Utilizarea antibioticelor

Ø 40% din cei chestionaţi afirmă că au luat A în ultimele douăsprezece luni, sub formă de tablete, pulbere sau sirop – la acelaşi nivel cu datele din 2002 înregistrate în UE 15.

Ø Mai mult de nouă din zece (95%) declară A obţinute pe bază de reţetă sau direct de la un medic. 3% din respondenţi le-au obţinut fără reţetă de la o farmacie iar 2% au declarat că au folosit antibiotice rămase de la un tratament anterior.

Ø Respondenţii ţărilor din sudul Uniunii Europene sunt cei care folosesc cu cea mai mare probabilitate antibiotice.

Ø Paradoxal, tinerii din grupa de vârsta 15-24 ani au fost cei care au utilizat cu cea mai mare probabilitate de A în cursul anului anterior.

ATITUDINEA PUBLICULUI FAŢĂ DE RA

2. Cunoştinţe privind antibioticele

Ø Unul din cinci respondenţi (20%) au declarat că au utilizat A pentru a trata gripa, deşi au ştiut că acestea nu acţionează împotriva viruşilor. De asemenea, 14% au declarat că au utilizat A împotriva răcelii.

Ø 53% au greşit susţinând că sintagma "antibioticele ucid viruşii“ este adevarată.

Ø 47% cred în mod eronat ca "antibioticele sunt eficiente împotriva răcelii şi gripei"; un număr similar de respondenţi (46%), cred că sintagma este falsă.

Ø Majoritatea respondenţilor (83%) au fost conştienţi că utilizarea inutilă generează ineficienţa antibioticelor.

Ø Mai mult de doi din trei respondenţi (68%) au fost conştienţi că antibioticele pot provoca efecte secundare cum ar fi diareea.

ATITUDINEA PUBLICULUI FAŢĂ DE RA

3. Campanii de conştientizare privind antibioticele

Ø Mai mult de unul din trei europeni (37%) au primit informaţii şi consiliere in ultimele 12 luni, privind utilizarea inutilă de A.

Ø Aproape o treime dintre respondenţi (30%) au fost sfătuiţi de către medicul lor de familie de a nu consuma inutil A.

Ø O proporţie similară de respondenţi (29%) au declarat că au văzut o reclamă TV, iar 15% au citit în presă sau au văzut la ştirile TV materiale privind A.

Ø Aproape două treimi din europeni (62%), au afirmat că informaţiile primite în ultimul an cu privire la A, nu le-au schimbat punctul de vedere; dintre aceştia o majoritate de 76% a spus că, în viitor, vor consulta întotdeauna un medic dacă vor avea nevoie de un antibiotic.

CONCLUZII

Ø Consumul mediu de A în UE se menţinea în 2009 la un nivel similar celui din 2002.

Ø In privinţa cunoştinţelor privind A, europenii se împart între avizaţi şi neinformaţi în proporţii echilibrate; totuşi o vastă majoritate sunt constienţi de pericolele abuzului de A.

Ø Campaniile de conştientizare în privinţa RAM sunt eficiente în măsura în care au schimbat în anul precedent viziunea unei treimi dintre respondenţi.

Ø Romania se încadrează în tabloul sudic/mediteranian în privinţa cunoştinţelor; conform unui anumit specific naţional Romania are numărul cel mai mare de cetăţeni care au obţinut antibiotice fără să treacă pe la medic.

Resurse bibliografice

Ø Dominik Zenner a, Nandini Shetty b - European Antibiotic Awareness Day 2011: antibiotics—a powerful tool and a dwindling resource. Family Practice, Volume28, Issue5 Pp. 471-473, 2011 (Abstract in Oxford Journals: http://fampra.oxfordjournals.org/content/28/5/471.short?rss=1)

Ø http://www.who.int/world-health-day/en/

Ø Eurobarometer 72.5 AMR Survey carried out by TNS Opinion & Social at the request of the Directorate-General for Health and Consumers

(http://www.eurosurveillance.org/ViewArticle.aspx?ArticleId=19540)

CRSP Bucureşti Compartiment PomoSan

ZIUA EUROPEANĂ DE INFORMARE DESPRE ANTIBIOTICE

ZEIA-2011

2. Analiza de situaţie

Sumar:

Contextul mondial, european şi comunitar

Situaţia în România

Evaluări şi perspective

Bibliografie

Contextul mondial, european şi comunitar

Cu ocazia ZEIA 2011 având ca temă „Antibioticele - antimicrobiene puternice dar vulnerabile”, Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) lansează un apel pentru intensificarea angajamentului global în protejarea eficienţei antibioticelor (A) în beneficiul generaţiilor viitoare. Sloganul „Prudenţi azi – protejaţi mâine!” înseamnă utilizarea raţională a antibioticelor, controlul infecţiilor, dezvoltarea de noi antibiotice.

Rezistenţa la antibiotice (RA) reprezintă o ameninţare serioasă la adresa sănătăţii publice în întreaga lume, implicând protocoale mai complicate de tratament, riscuri mai mari de deces şi costuri suplimentare pentru sistemele de sănătate.

O parte din cele 150 000 de decese consecutive celor aproximativ 440 000 de cazuri noi de tuberculoză rezistente la multiplii agenţi antimicrobieni raportate în 64 de ţări, sunt legate de RA precum rifampicina. Rezistenţa la doxicilina este semnalată în majoritatea ţărilor malario-endemice [1].

Un procent ridicat al infecţiilor nozocomiale sunt cauzate de bacterii foarte rezistente, precum stafilococul auriu rezistent la meticilină şi enterococul rezistent la vancomicină. Infecţiile nosocomiale produc internări prelungite, handicap pe termen lung, creşterea rezistenţei la agenţii microbieni, costuri masive pentru sistemele de sănătate, cheltuieli ridicate pentru pacienţi şi familiile lor şi un număr ridicat de decese. Infecţiile nosocomiale fac cele mai multe victime în secţiile de terapie intensivă. În Europa, în fiecare an, mai mult de patru milioane de persoane suferă cel puţin o infecţie nosocomială şi 37.000 mor din cauza complicaţiilor [2]. În grupul ţărilor UE + Norvegia + Islanda, 5-12% dintre pacienţii internaţi dobândesc o infecţie în timpul spitalizării Dincolo de boala prelungită, suferinţe şi decese nemeritate, bacteriile multirezistente la antibiotice provoacă în UE pierderi economice estimate la peste 1,5 miliarde €/anual [1].

Creşterea rezistenţei la ciprofloxacină reduce drastic opţiunile pentru tratarea diareii induse de Shigella în special la copii; lipsa de noi antibiotice administrabile oral este dureros resimţită. RA a devenit o problemă serioasă în tratamentul gonoreii (cauzată de Neisseria Gonorrhoeae), implicând chiar cefalosporinele orale de ultimă generaţie; o boală cu transmitere sexuală considerată până de curând rezolvată, revine astfel în forţă.

Însfârşit apar noi mecanisme de rezistenţă, precum beta-lactamaza NDM-1 la unii bacili gram-negativi, ceea ce face ineficiente antibioticele până de curând puternice împotriva unor tulpini de bacterii multirezistente [1].

În Europa, consumul de antibiotice variază de la 10,0 DDD (doze zilnice definite la 1000 de locuitori), în Federaţia Rusă şi 14,6 în Suedia până la 45,2 în Grecia - conform Proiectului European de Supraveghere a Consumului de Antimicrobiene (ESAC) -2008. Deşi valoarea de încredere a indicatorilor statistici este relativizată de puterea variabilă a sistemelor naţionale de monitorizare, aceste consumuri relativ mari încurajează indubitabil RA. Astfel a devenit alarmantă rezistenţa unor bacterii gram-negative, precum Escherichia coli sau Klebsiella pneumoniae, care dezvoltă mecanisme de adaptare insuficient înţelese în timp ce noi antibiotice nu sunt încă la îndemână [1].

Strategia UE împotriva RA, având în spate Comunicarea Comisiei 0333/2001 şi Recomandarea Consiliului din 15 noiembrie 2001, este centrată pe sistemul de supraveghere coordonat de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) de la Stockholm, ce colectează şi publică date anuale cu privire la infecţiile cu cele mai AMR-virulente şapte bacterii (Staphylococcus aureus, Streptococcus pneumoniae, Enterococcus faecium, Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Pseudomonas auruginosa, Enterococcus faecalis). 62% dintre statele UE au dezvoltat programe naţionale considerând combaterea rezistenţei la antimicrobiene (RAM) un obiectiv prioritar de sănătate publică. Supravegherea infecţiilor nozocomiale este instituită în 78% iar a RAM în 95% dintre statele membre; doar 32% au adoptat însă legislaţii naţionale privind prevenirea şi controlul RAM.

În perioada 2006-2008 programul IPSE (Improving Patient Safety in Europe) al Biroului OMS Europa a revizuit ghidurile existente, standardele şi indicatorii pentru controlul infecţiilor şi programele privind RAM [3].

Insă dincolo de legislaţie şi alte măsuri macro-sociale, uzul corect sau abuzul de A depind major de nivelurile de cunoaştere, informare şi educare existente în comunităţile profesionale şi la publicul larg.

Sinteza rezultatelor ultimului Eurobarometru (72.5 - date culese în nov/dec 2009) privind atitudinile şi practicile populaţiilor UE legate de antibiotice (A) arată următoarele [4]:

- consumul mediu de A în UE se menţine în 2009 (40 % dintre respondenţi în ultimul an) la un nivel similar celui din 2002, o veste mai degrabă bună ţinând seama de numeroase alarme epidemice traversate de Europa şi întreaga lume în acest interval;

- în privinţa cunoştinţelor privind A, europenii se împart între avizaţi şi neinformaţi în proporţii echilibrate; totuşi o vastă majoritate de 83 % sunt conştienţi de pericolele abuzului de A;

- campaniile de conştientizare în privinţa abuzului de A, desfăşurate cu ocazia Zilei Europene a Informării privind Antibioticele - 18 nov, sunt eficiente în măsura în care au corectat în anul precedent viziunea unei treimi dintre respondenţi;

- se menţin diferenţe sensibile de informare între Europa nordică (mai avizată) şi cea sudică (mai puţin avizată);

- România se încadrează în partea sudic/mediteraneană a tabloului în privinţa cunoştinţelor; de exemplu respondenţii cei mai puţin informaţi privind ineficienţa A împotriva viruşilor s-au înregistrat în Portugalia şi România (cu numai 14% răspunsuri corecte); în sfârşit, conform unui anumit specific naţional, România are numărul cel mai mare de cetăţeni care au obţinut antibiotice fără să treacă pe la medic (21 %).

Situaţia în România

Datele recente comunicate de ţara noastră în privinţa RA către Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) de la Stockholm [5] arată următoarele:

- în privinţa Staphylococcus aureus: peste 25% izolaţi invazivi erau rezistenţi la meticilina (nivelul 4 - maxim european);

- în privinţa Streptococcus pneumoniae: peste 25% erau rezistenţi la penicilină (nivelul 4 - maxim european);

- în privinţa Pseudomonas auruginosa: peste 25% erau rezistenţi la trei sau mai multe clase de antibiotice dintre piperacilina ± tazobactam, fluorochinolone, ceftazidime, aminoglicozide, carbapeneme (nivelul 4 - maxim european);

- în privinţa Escherichia coli : între 21 şi 30% erau la rezistenţi la fluorochinolone, iar peste 15% la cefalosporine de generaţia a treia (euro-niveluri 3 respectiv 4);

- în privinţa Klebsiella pneumoniae: între 11 şi 20% erau rezistenţi la la cefalosporine de generaţia a treia, fluorochinolone şi aminoglicozide (euronivel 2);

- în privinţa Enterococcus faecium: până la 5% erau rezistenţi la vancomicina (euronivel 1).

Astfel în euro-context ţara noastră se găseşte pe partea mai degrabă nefavorabilă a tabloului cu 4 cotări la nivelul maxim RA, o cotare la pre-maxim şi numai 2 cotări la niveluri inferioare.

Precizări în privinţa a ce înseamnă calificativul “peste” folosit mai sus se pot face folosind date relativ recente publicate de Institutul Cantacuzino - Laboratorul de Infecţii Nozocomiale şi Rezistenţa la Antibiotice, în cadrul Programului Santinelă de Supraveghere a Infecţiilor Nozocomiale 2006 [6], care au arătat următoarele:

- din 146 tulpini Staphylococcus (122) şi Micrococcus colectate de la 14 spitale (7 spitale cu peste 10 tulpini) 65% au fost rezistente la meticilină iar 77,04% au fost rezistente la eritromicină;

- numai 28,68% dintre tulpinile de S. aureus au fost sensibile la toate aminoglicozidele, în timp ce 55,73% au fost rezistente la kanamicină, iar 15,57% au prezentat rezistenţă la toate aminoglicozidele ;

- nici o tulpină din cele 146 testate nu a fost rezistentă la vancomicină, linezolid, quinopristin/dalfopristin şi telitromicină.

În România în 2010 s-au raportat 8.370 de cazuri de infecţii nosocomiale (8.500 în 2009), adică 0,17% din totalul de circa 4 milioane persoane internate. Se consideră că există o subraportare a acestor infecţii, deoarece media ţărilor UE este 5-7% iar în secţiile de terapie intensivă se poate ajunge la 20% [7].

Evaluări şi perspective

Conferinţă Naţională de Microbiologie şi Epidemiologie din octombrie 2010 a permis actualizarea informaţiilor privind infecţiile nozocomiale şi utilizarea antibioticelor în spitalele noastre, precum şi exprimarea de opinii autorizate privind căile de urmat în combaterea RA.

Astfel, un studiu din iulie 2010 [8], ce a vizat infecţiile nozocomiale şi consumul de antibiotice într-un spital clinic de specialitate (gastroenterologic şi transplant hepatic) şi a cuprins toţi cei 271 de pacienţii aflaţi în spital în acel interval de timp, a depistat 18 infecţii nozocomiale, (6,6%): 61% din cazuri infecţii în plagă, 22% infecţii urinare (90% confirmate microbiologic) şi 17% pneumonii (75% confirmate microbiologic).

38% dintre pacienţi au primit tratament cu antibiotice; dintre aceştia 27,3% au fost trataţi profilactic, când s-a folosit un singur antibiotic în 89% dintre cazuri. În tratamentul curativ, s-a constatat că 55% din cazuri au primit un singur antibiotic, în timp ce 28% au primit trei tipuri de antibiotice, îndeosebi pentru infecţiile de plagă.

Tabloul mai degrabă optimist sugerat de aceste date este în legătură probabilă cu poziţia instituţiei luate în studiu (vârful naţional) şi sugerează că, în privinţa comunităţii medicale cel puţin, ţara noastră are potenţialul de a atinge euro-nivelurile bune.

În opinie autorizată, principalele cauze pentru creşterea rezistenţei la antimicrobiene la noi sunt prescrierea antibioticelor pentru infecţii fără a practica antibiograma, automedicaţia, dar şi introducerea antibioticelor în hrana animalelor [9].

În privinţa căilor de urmat, apelul MS cu ocazia recent amintită se adresează în egală măsură managerilor/medicilor din spitale, medicilor de familie, publicului şi mass-mediei pentru a colabora în promovarea folosirii adecvate a antibioticelor şi informarea pacienţilor despre rezistenţa la antibiotice şi alte riscuri ale utilizării incorecte a medicamentelor incluzând efectele adverse [10].

Bibliografie

1. http://www.who.int/world-health-day/en, WHD 2011.

2. http://www.sanatateatv.ro

3. Coutinho A. P. The role of the WHO în Europe in the prevention of healthcare associated infections, WHO EURO, 2009.

4. Eurobarometer 72.5 - “ANTIMICROBIAL RESISTANCE” - Survey carried out at the request of the Directorate-General for Health and Consumers, UN Commission,

http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_338_en.pdf.

5. *** Antimicrobial Resistance in Europe 2009, ECDC, Stockholm, 2010, http://www.euro.who.int/en/what-we-do/health-topics/disease-prevention/antimicrobial-resistance/facts-and-figures/prevalence-of-antimicrobial-resistance-in-the-who-european-region.

6. http://www.cantacuzino.ro/ro/?cat=31. .

7. http://www.ghidcabinet.ro/2011/01/peste-8-200-de-cazuri-de-infectii-nosocomiale-raportate-in-2010/

8. Şerban R., Ghiţă C., Zotă L, Roşca M., Cucuiu R. Studiu de prevalenţă a infecţiilor nosocomiale şi a consumului de antibiotice în iulie 2010, A 2-a “Conferinţa Naţională de Microbiologie şi Epidemiologie”, 14-16 octombrie 2010, Sinaia.

9. Rafila A. Consumul de antibiotice trebuie redus. Arhiva de ştiri Mediafax 2010. http://www.desprecopii.com/newsitem.asp?ID=15244.

10. Cseke A. Scrisoarea Ministrului Sanatatii catre medicii de familie cu ocazia Zilei Europene a Informării despre Antibiotice, 18 nov. 2010, http://www.ms.ro/.

MINISTERUL SANATATII

ANALIZA DE SITUAŢIE ÎN CADRUL CAMPANIEI CU OCAZIA ZILEI NATIONALE FARA TUTUN

17 NOIEMBRIE 2011

Bolile legate de fumat fac anual în Europa 650 000 victime; 80 000 de decese sunt urmare a fumatului pasiv. Prevalenţa fumatului în populaţia generală peste 15 ani a UE este 35 % la bărbaţi şi 25 % la femei.

Date epidemiologice in România

Începând cu anul 1990 prevalenţa fumatului a crescut în Europa de Est, fapt datorat în primul rând tranziţiei spre o economie de piaţă şi apariţiei industriei internaţionale a tutunului, care a promovat intens produsele în absenta reglementărilor legislative care să limiteze acest lucru.

Ø În 1994, Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare Medicală a efectuat o anchetă privind autoevaluarea sănătăţii, gradul de autonomie a handicapatului, comportamentul populaţiei faţă de sănătatea proprie. Datele arătau creşterea procentului de fumători comparativ cu o anchetă similară din 1989 (25,9% în 1989 şi 28,0% în 1994). Procentul fumătorilor era de aproape trei ori mai mare la sexul masculin comparativ cu cel feminin; dacă în mediul rural acest procent este de patru ori mai mare, în mediul urban era doar dublu. Aceste date demonstrau la momentul respectiv încă funcţionalitatea unor norme impuse la sate de o serie de percepte culturale care nu permiteau femeilor să copieze acest obicei cu mare răspândire în rândul bărbaţilor.

Ø Studiul populaţional realizat în 2003 de către Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, format din 1209 persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 59 ani, intervievate direct, a arătat că mai mult de o treime din populaţie (35,1%) este reprezentat de persoane fumătoare. Acestea sunt persoane care au fumat cel puţin o sută de ţigări în viaţa lor şi care în ultima lună au fumat zilnic sau ocazional. Referitor la statutul de fumător există o diferenţă foarte mare pe sexe - aproape jumătate (46,4%) dintre bărbaţii cu vârste cuprinse între 14 ani şi 60 de ani sunt fumători faţă de 24,1% dintre femeile din aceeaşi categoria de vârstă.

Ø În anul 2007 a fost repetat studiul din 2003, realizat de către Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate. Acesta a arătat că aproape o treime din populaţia vizată de studiu (30,0%) este reprezentată de persoane fumătoare . Cea mai mare prevalenţă a fumatului se întâlneşte la grupa de vârstă 15-24 ani - 34,8% şi 25-34 ani - 32,9%. Cea mai mare parte a fumătorilor (61,6%) fumează între 10 şi 20 de ţigări pe zi. O presoană din zece fumează mai mult de 20 de ţigări pe zi, 3 din 5 persoane au încercat măcar o dată sa fumeze în viaţă. Din totalul fumătorilor, 58,0% au declarat că doresc să se lase de fumat, iar aproape jumătate dintre fumători au încercat să se lase de fumat cel puţin o dată în viaţă.

Ø Conform Studiului de evaluare a cunoştinţelor, atitudinilor şi practicilor cu privire la fumatul activ şi pasiv, desfăşurat în luna iulie 2009 de către Institutul de Pneumologie Marius Nasta pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia cu vârste peste 15 ani, intervievat direct, o treime din eşantionul analizat (32,4%) este reprezentat de persoane fumătoare. Trei din cinci persoane din populaţia inclusă în lot au încercat să fumeze (57,5%). Procentul este diferit la femei şi bărbaţi (46,8% faţă de 69,6%) dar este aproximativ similar la împărţirea pe grupe de vârstă.

Cea mai mare prevalenţă a fumatului se întâlneşte la grupa de vârstă 25-44 de ani şi anume 39,3%. La celelalte categorii de vârstă valorile au fost 33,9% pentru grupa 15-24 de ani şi 27,6% pentru intervalul 45 de ani și peste (cea mai mică prevalenţă). Pe ansamblul eşantionului studiat se observă că prevalenţa fumătorilor este mai mare la grupele de vârstă tinere.

Procentul de fumători este mai mare în rândul persoanelor cu studii medii (79,69%) şi în rândul persoanelor ocupate (57,39%).

Din totalul fumătorilor, 12,1% au început să fumeze înainte de vârsta de 15 ani (faţă de 8% câţi fumau zilnic în 1999 aşa cum arăta studiul ESPAD şi faţă de 13,9% în 2003 – CAPCTR), în timp ce mai puţin de jumătate dintre aceştia (44,8%) au început să fumeze înaintea vârstei de 18 ani. Mai mult de jumătate dintre bărbaţi (53,7%) au început să fumeze înainte de vârsta de 18 ani, procentul femeilor care fumează de la aceleaşi vârste fiind de 30,6%.

Dintre persoanele care nu au fumat deloc în ultimele 30 de zile pentru că s-au lăsat de fumat (26,9% din eşantionul de fumători de 546 de persoane), aproape jumătate (46,3%) au procedat în acest fel pentru că au avut convingerea că fumatul dăunează grav sănătăţii, aproximativ o treime (36,1%) au renunţat pentru că fumatul le făcea rău, aproximativ un sfert (27,9%) consideră cheltuielile generate de acest obicei prea mari, iar unul din cinci respondenţi s-a îmbolnăvit şi a fost nevoit să se lase (20,4%) sau nu a mai simţit nevoie să fumeze (17,7%).

Ø Conform sondajului realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES) in aprilie 2011, 76% dintre cei cuprinşi in eşantion (cercetarea a avut loc pe un eşantion multi-stratificat, probabilistic de 1.960 de indivizi de peste 18 ani, reprezentativ pentru România, interviul fiind telefonic) spun ca sunt nefumători. 24% dintre respondenţi susţin ca fumează si fac acest lucru zilnic (15%) sau cu o frecventa mai scăzută (9%).

Procentul cel mai mare de persoane care fumează zilnic (22,5%) se regăseşte in rândul tinerilor intre 18 si 35 de ani. Cel mai mic procent (5,5%) este prezent in rândul celor peste 65 de ani.
In ceea ce priveşte vârsta la care au început sa fumeze, trei sferturi dintre fumători au făcut acest lucru pana la 25 de ani, 45% intre 19 si 25 de ani, iar alţi 31% au spus ca au fumat pentru prima data intre 15 si 18 ani. Unul din 10 fumători a început sa consume tutun atunci când avea sub 15 ani.
Potrivit sondajului, 60% dintre fumători au încercat sa se lase de fumat in ultimele 12 luni, iar unul din 5 fumători reuşesc sa abandoneze fumatul pentru mai puţin de o zi.

Cei mai mulţi care au încercat sunt fumătorii care locuiesc în mediul rural (67% faţă de 55,2% în mediul urban), dar şi cei care locuiesc în zona de sud a ţării sau în Moldova (peste 60% faţă de doar 50% în Transilvania).

Ø Conform Special Eurobarometer 332, prevalenţa fumatului în populaţia generală peste 15 ani din Romania era in 2009 de 30%, in scadere fata de 31% in 2006.

Legislaţia antifumat in Romania

In România exista legislaţie strictă antifumat începând din 2002 (legea nr. 349/2002; O.G. nr. 13/2003; legea nr. 275/2003).

Potrivit OU5/2008 privind modificarea si completarea Legii 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, incepand cu 1 ianuarie 2009, in spatiile publice inchise fumatul este permis numai in camere exclusiv dedicate acestui scop, ventilate, si care sa nu fie spatiu de transit sau de acces.
De la aceasta data, in restaurante si baruri, spatiile pentru fumat vor reprezenta maxim 50 la suta din suprafata spatiului alocat clientilor si va fi obligatoriu sa se asigure ventilare si izolarea lor de spatiile pentru nefumatori. Localurile cu o suprafata mai mica de 100 metri patrati pot alege sa functioneze fie ca unitati in care se fumeaza, fie ca unitati in care nu se fumeaza.
Acest lucru trebuie adus la cunostinta publicului, prin panouri de afisare.
De asemenea, incepand cu 1 ianuarie 2009 s-a interzis comercializarea produselor din tutun in incinta si in jurul spitalelor si unitatilor de invatamant cu exceptia celor de invatamant superior.
De la 1 ianuarie 2009 legea prevede inscriptionarea de avertismente pe toate produsele din tutun.
Prin OG5/2008 s-a decis ca distribuirea gratuita a produselor din tutun tinerilor cu varsta sub 18 ani sau sponsorizarea pentru produsele din tutun a evenimentelor si activitatilor destinate acestora sunt interzise, incepand cu 1 ianuarie 2009.
Potrivit actului normativ, este interzisa publicitatea la produsele din tutun in presa scrisa si in orice alte publicatii si materiale tiparite, in salile de spectacol, cinematografe sau alte tipuri de sali de proiectie a materialelor vizuale destinate publicului.
De asemenea, este interzisa publicitatea realizata prin intermediul mesajelor inscriptionate pe suprafetele interioare si exterioare ale mijloacelor de transport in comun, precum si pe cele exterioare ale oricarui mijloc de transport, precum si folosirea marcilor produselor din tutun pe alte produse decat cele de tutun sau pe servicii care nu au legatura cu comertul cu produse din tutun, cu exceptia acelor produse necesare fumatului, precum scrumiere, brichete, chibrituri.

A fost interzisa si publicitatea pentru produsele din tutun realizata prin crearea, comercializarea sau oferirea gratuita de jocuri, inclusiv cele destinate utilizarii pe calculator, sau jucarii care promoveaza fumatul sau in care este utilizata o marca de produs din tutun.

Din prezentarea anterioara a legislatiei, este evident ca tara noastra are cadrul legal necesar pentru a obtine in timp reducerea consumului de tutun in randul populatiei, insa nu este suficienta existenta bazei legale, eficienta actelor normative fiind asigurata prin cunoasterea textelor legale si aplicarea acestora.

Bibliografie:

▪ Anchetă privind autoevaluarea sănătăţii, gradul de autonomie a handicapatului,

comportamentul populaţiei faţă de sănătatea proprie, consumul de tutun, consumul de alcool, Ministerul Sănătăţii, Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare Medicală (CCSSDM), Bucureşti, 1995.

▪ Fumatul şi sănătatea publică în România. Cunoştinţe, atitudini şi practici legate de consumul de produse din tutun în rândul populaţiei generale din România, editat de Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate (CPSS), Bucuresti, 2004.

▪ Cunoştinţele, atitudinile şi practicile populaţiei generale referitoare la de consumul de tutun si la prevederile legislative in domeniu. Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate, Bucuresti, 2007.

▪ https://www.stopfumat.eu

▪ European Commission, Flash Eurobarometer: Survey on Tobacco Analytical report, March 2009.

▪ Special Eurobarometer 332, May 2010.

ZIUA NAŢIONALĂ FĂRĂ TUTUN

17 NOIEMBRIE 2011

FUMATUL SI SANATATEA-efecte pe termen lung :

▪ Boli respiratorii

▪ Boli cardiovasculare

▪ Boli oftalmologice, digestive, orale, urinare şi osteoarticulare

▪ Diferite tipuri de cancere

▪ Scade imunitatea

▪ Consecinţe negative asupra fertilităţii, sarcinii şi fătului

Boli respiratorii

▪ Afectează dezvoltarea pulmonară ( în caz de expunere prenatală şi în primii ani de viaţă )

▪ Creşte reactivitatea bronşică , datorită acţiunii iritante

▪ Bronhopneumopatia cronică obstructivă

▪ Cancerul bronhopulmonar

▪ Astmul bronşic

▪ Infecţii respiratorii mai frecvente şi mai severe

Boli cardio-vasculare

- Hipertensiunea arterială sistemică

- Cardiopatia ischemică cronică

- Infarct miocardic acut

- Ateroscleroza

- Arteriopatiile obliterante ale membrelor

- Anevrismele arteriale

- Accidente vasculare cerebrale

- Tulburări de ritm cardiac (îndeosebi fibrilaţia ventriculară)

- Moartea subită

- Stenoze de arteră carotidă

Diverse forme de cancer:

▪ Cancerul pulmonar

▪ Cancerul laringian

▪ Cancerul de colon

▪ Cancerul de pancreas

▪ Cancerul de esofag

▪ Cancerul gastric

▪ Cancerul renal

▪ Cancerul cavităţii bucale

▪ Cancerul de sân

▪ Cancere din sfera genitală (prostată, penis, col uterin, ovarian)

Influente ale fumatului aspupra vietii sexuale:

Bărbaţi:

▪ Scăderea libidoului şi potenţei sexuale

▪ Infertilitate

▪ Reducerea numărului de spermatozoizi şi motilităţii acestora

Femei:

▪ Amenoree secundară

▪ Infertilitate

▪ Instalarea precoce a menopauzei

▪ Interacţiunea cu pilula contraceptivă

Fumatul pasiv:

Copii:

• Bronşiolită, bronşită catarală, astm , pneumonie

• Bronhopneumonie, otită, amigdalită, sinuzită

• Scăderea capacităţii respiratorii

Adulti:

• Scăderea capacităţii respiratorii

• Cancer pulmonar

• Infarct miocardic

MINISTERUL SANATATII

ANALIZA DE SITUAŢIE PRIVIND

CAMPANIA DE LUPTĂ

ÎMPOTRIVA BPOC

Respiraţi cu dificultate? Aţi putea avea BPOC!

Adresati-va medicului pentru un simplu test de respiratie: spirometria.

16 NOIEMBRIE 2011

Situaţia BPOC pe plan mondial şi în România

Pe plan mondial, în 2004, 64 milioane de persoane aveau BPOC.

4% din populaţia globului (210 milioane de persoane, 90% provenind din ţări nedezvoltate sau în curs de dezvoltare) este afectată de BPOC, dintre care peste 50% nu ştiu că au boala (conform datelor precizate la Conferinţa de presă "BPOC pe înţelesul tuturor", ce a marcat Ziua Mondială de Luptă Împotriva BPOC de pe 17 noiembrie 2010).

1 din 10 adulţi cu vârstă peste 40 de ani prezintă BPOC.

80 – 90% dintre bolnavii cu BPOC au fost fumători o perioadă lungă de timp. 50% dintre fumătorii cronici cu vârsta peste 45 ani dezvoltă BPOC.

În Europa, doar 25% din cazurile de BPOC sunt diagnosticate.

Dacă în urmă cu 10 ani, BPOC era a 6-a cauză de deces, acum este pe locul 4 (3 milioane de persoane decedează din cauza acestei afecţiuni în fiecare an – cca. 5% din decesele pe plan mondial), iar în următorii 10 ani se preconizează a fi a 3-a cauză. Rata de deces a crescut în ultimii ani cu 163%, iar rata de subdiagnosticare, cu până la 50%.

În SUA, ocupă locul 4 ca morbiditate cronică şi mortalitate şi se preconizează ca în 2020 să ajungă pe locul 5, conform unui studiu publicat de World Bank/World Health Organization.

Pentru prevenirea şi controlul bolilor cronice, Organizaţia Naţiunilor Unite şi-a propus:

· Conştientizarea asupra epidemiei globale a bolilor cronice

· Crearea unui mediu înconjurător mai sănătos, mai ales pentru populaţia săracă şi dezavantajată

· Scăderea factorilor de risc pentru bolile cronice, cum ar fi fumatul, alimentaţia nesănătoasă şi inactivitatea fizică

· Prevenirea deceselor premature şi disabilităţilor evitabile pentru majoritatea bolilor cronice.

Pentru controlul consumului de tutun, OMS a creat Convenţia Cadru pentru Controlul Fumatului, primul tratat global negociat de OMS şi ratificat de mai mult de 167 ţări.

În 1998, pentru a răspunde întrebărilor medicilor, autorităţilor de sănătate publică, a populaţiei în general şi a îmbunătăţirii eforturilor globale de prevenire şi management al BPOC, prin colaborarea dintre US National Heart, Lung and Blood Insitute şi OMS, a fost creat GOLD (Global Initiative for Chronic Obstructive Lung Disease – Iniţiativa Globală pentru Boala Pulmonară Cronică Obstructivă). Primul raport, Global Strategy for the Diagnosis, Management and Prevention of COPD, a fost elaborat în 2001.

Scopurile GOLD sunt de a sensibiliza populaţia despre BPOC şi de a scădea morbiditatea şi mortalitatea determinată de boală. GOLD urmăreşte îmbunătăţirea prevenţiei şi managementului BPOC printr-un efort global susţinut de întregul sistem sanitar şi încurajarea extinderii cercetării în acest domeniu.

O strategie de a-şi realiza obiectivele GOLD este de a furniza personalului şi autorităţilor din sectorul sanitar, cât şi populaţiei generale, informaţii despre BPOC şi recomandări specifice asupra managementului bolii şi strategiilor de prevenţie.

OMS a iniţiat, de asemenea, Alianţa Globală împotriva Bolilor Respiratorii Cronice (GARD), o alianţă voluntară a organizaţiilor naţionale şi internaţionale, instituţii şi agenţii care au ca scop reducerea poverii bolilor respiratorii cronice, urmărind realizarea a trei indicatori generali:

- proporţia ţărilor participante în care se constată un trend accentuat de reducere a internărilor în spital datorate bolilor respiratorii pulmonare cronice

- proporţia ţărilor participante în care se constată un trend accentuat de reducere a mortalităţii datorate bolilor respiratorii pulmonare cronice

- proporţia ţărilor participante în care medicamente esenţiale bolilor respiratorii pulmonare cronice sunt disponibile şi accesibile.

În România se află aproximativ 1 milion de bolnavi diagnosticaţi cu BPOC, conform Societăţii Române de Pneumologie, dintre care cca. 100.000 în stadii avansate, boala fiind favorizată de fumat, atât activ cât şi pasiv. Riscul bolii creşte odată cu numărul de ţigări fumate pe zi şi cu numărul anilor de fumat. Aproximativ 10 – 15% dintre fumători dezvoltă ulterior boala, conform aceleaşi surse.

Doar 10% din cazurile de BPOC au diagnostic cert şi doar 50% din cazuri urmează corect tratamentul, cu probabilitate crescută de a dezvolta complicaţii în timp. Anual se înregistrează peste 80.000 internări pentru exacerbarea BPOC (în 2006 reprezentau 1,76% din totalul internărilor). Ţara noastră ocupă locul 3 în Europa la mortalitatea prin BPOC la bărbaţi.

În 2010, Societatea Română de Pneumologie, în vederea reducerii incidenţei bolii, a desfăşurat activităţi, în colaborare cu parteneri media şi organizaţii nonguvernamentale (Aer pur, Rom Tens):

a) pentru pacienţi şi populaţia generală: campanii de conştientizare, testare liberă a funcţiilor plămânilor – 17.11.2010; campanii de informare referitoare la BPOC în mediul urban (17.000 persoane cu vârsta între 40 – 65 ani); întâlniri cu femei fumătoare.

b) pentru profesioniştii din sănătate: sesiuni ştiinţifice – 17.11.2010, Bucureşti şi lansarea Primului Protocol Naţional Terapeutic pentru Managementul BPOC.

Datorită creşterii consumului de tutun la ambele sexe, a accentuării poluării aerului, boala, odată specifică sexului masculin, în prezent afectează şi femeile în proporţii relativ egale.

FACTORII DE RISC AI BPOC:

EXOGENI: fumatul (cauza primordială), locul de muncă (noxele profesionale), poluarea atmosferică (pulberi, gaze, fum), condiţii de micro- şi macroclimat (frig, umezeală, ceaţă), infecţii virale, bacteriene, micotice.

ENDOGENI: particularităţi constituţionale (anomalii anatomice rinofaringiene, leziuni bronhopulmonare, cifoscolioza, etc.), susceptibilitatea şi hipersensibilitatea constituţională de tip alergic, caracterul ereditar al fragilităţii ţesutului conjunctiv elastic, deficitul congenital de α1-antitripsină), lipsa de gamma-globuline şi scăderea IgA în spută şi ser.

Alături de simptomatologia care sugerează boala, testul de certitudine pentru diagnostic este reprezentat de spirometrie. Este un test simplu, nedureros, care măsoară cantitatea de aer inspirată şi expirată de o persoană într-o unitate de timp. Se determină:

- Capacitatea vitală forţată (FVC)

- Volumul expirator maxim pe secundă (VEMS sau FEV1)

- FEV1/FVC.

La pacienţii cu BPOC, raportul FEV1/FVC este redus sub 70% (la adultul normal fiind între 70 – 80%).

Clasificarea BPOC în funcţie de severitate*:

Stadiul 0: la risc	Tuse cronică şi producţie de spută, funcţionalitate pulmonară normală
Stadiul I: BPOC uşor	Flux de aer uşor limitat, tuse şi producţie de spută cronice FEV1/FVC < 70% FEV1 ≥ 80%
Stadiul II: BPOC moderat	Flux de aer limitat, progresia simptomelor cu dispnee de efort 50% ≤ FEV1 < 80%
Stadiul III: BPOC sever	Flux de aer limitat accentuat, creşterea dispneei şi exacerbări repetate cu impact asupra calităţii vieţii 30% ≤ FEV1 < 50%
Stadiul IV: BPOC foarte sever	Limitare severă a fluxului de aer FEV1 < 30% sau FEV1 < 50% plus insuficienţă respiratorie cronică Exacerbările pot periclita viaţa

*Conform Societăţii Române de Pneumologie

Cea mai importantă strategie de reducere a poverii BPOC (conform GOLD) este prevenirea fumatului prin politici de control şi programe antifumat repetate (cei 5 A), dup[ cum urmează:

1. ASK: identificarea fumătorilor

2. ADVISE: sfătuirea fumătorilor să renunţe la fumat

3. ASSESS: determinarea dorinţei de a încerca un sevraj

4. ASSIST: ajutarea pacientului cu un plan de sevraj – consiliere, suport social, terapie suportivă (ultimele două cu ajutorul familiei şi prietenilor)

5. ARRANGE: planificarea monitorizării.

- Vizitarea doctorului cel puţin de două ori pe an pentru control

- Eliminarea sau reducerea expunerii la diferite substanţe de la locul de muncă, cât şi supravegherea şi detectarea precoce a îmbolnăvirilor

- Reducerea şi evitarea poluării interioare şi exterioare de la combustibili

- Exerciţii regulate pentru întărirea corpului şi o alimentaţie sănătoasă

- Diagnosticarea precoce a bolii prin spirometrie.

Amploarea bolii şi a factorilor de risc, comorbidităţile, morbiditatea spitalizată cât şi incapacitatea temporară de muncă datorată BPOC şi complexitatea acestei boli, fac absolut necesară o activitate de management specific, unitar şi structurat pentru BPOC, care să conducă la îmbunătăţirea stării de sănătate a pacienţilor cu BPOC, în acelaşi timp reducând utilizarea crescută a resurselor sistemelor de sănătate şi crescând calitatea vieţii acestor pacienţi.

În cadrul acestei activităţi sunt menţionate 4 componente:

(1) evaluarea şi monitorizarea bolii;

(2) reducerea factorilor de risc;

(3) managementul BPOC-ului stabil;

(4) managementul exacerbărilor.

Aceste activităţi, bine conduse, ar trebui sa conducă la:

- ameliorarea simptomelor,

- prevenirea progresiei bolii,

- ameliorarea toleranţei la efort,

- ameliorarea stării generale de sănătate,

- creşterea calităţii vieţii,

- prevenirea şi tratarea complicaţiilor,

- prevenirea şi tratarea exacerbărilor,

- reducerea mortalităţii datorate BPOC,

- prevenirea şi reducerea efectelor adverse produse de tratament.

(1) Evaluarea şi monitorizarea bolii.

Pacienţii cu tuse cronică şi spută productivă, care au un istoric de expunere la factorii de risc menţionaţi şi la care este limitat fluxul de aer în căile respiratorii vor fi testaţi cu ajutorul spirometriei (FEV1/FVC < 70% şi FEV1< 80% după administrarea de bronhodilatatoare).

(2) Reducerea factorilor de risc.

Fumatul fiind principalul factor de risc, se pot face trei tipuri de consiliere: educaţie pentru sănătate, suport social şi farmacoterapie.

(3) Managementul BPOC stabil.

Se realizează prin:

- educaţie pentru sănătate a pacienţilor cu BPOC, cu rol important în îmbunătăţirea calităţii vieţii – o componenta de baza

- farmacologic – bronhodilatatoare, glucocorticosteroizi

- nonfarmacologic – programe de exerciţii de respiraţie, iar la pacienţii cu insuficienţă respiratorie severă – administrare de oxigen cel puţin 15 ore pe zi.

(4) Managementul exacerbărilor/acutizărilor.

Exacerbările (determinate de infecţii traheobronşice, poluarea atmosferică, cât şi idiopatice) constau în scurtarea bruscă a respiraţiei, wheezing şi, posibil, tuse severă, seacă sau productivă. Importanţa lor decurge din faptul că acestea pot ameninţa viaţa şi cer intervenţii medicale specifice: inhalaţii cu bronhodilatatoare, teofilină, glucocorticosteroizi, antibiotice, dar şi ventilare noninvazivă.

ACTELE NORMATIVE ŞI GHIDURILE CELE MAI IMPORTANTE DIN ROMÂNIA ÎN RELAŢIE CU BPOC:

- Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă

- Norma metodologică din 11/10/2006 de aplicare a prevederilor legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006

- Hotărârea 355 din 17 mai 2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor

- Hotărârea nr. 37/2008 pentru modificarea HG nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor – M. Of. P.I nr. 45//21.01.2008

- Ghiduri naţionale de diagnostic şi management al bolilor respiratorii cronice în România

- Ghid local de management al BPOC – Ghid 7-8292-6000.pdf.site-ul Ministerului Sănătăţii din 12.08.2010.

BIBLIOGRAFIE:

- R.J. Epstein – Medicină Generală, Editura Medicală Amaltea, Bucureşti, 1996, ediţia a II-a

- J.P. Kumar, M.L. Clark – Clinical Medicine, Ed. Tindall, London, 1988

- Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă

- Norma metodologică din 11/10/2006 de aplicare a prevederilor legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006

- Hotărârea 355 din 17 mai 2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor

- Hotărârea nr. 37/2008 pentru modificarea HG nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor – M. Of. P.I nr. 45//21.01.2008

- Ghid local de management al bronhopneumopatiei obstructive cornice, 05/10/2010, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 793bis din 26/11/2010, Intrare in vigoare: 26/11/2010, Ministerul Sănătăţii (www.cmr-ct.ro/.../Ghid-local-de-management-al-bronhopneumopatie...)

- GLOBAL STRATEGY FOR THE DIAGNOSIS, MANAGEMENT, AND PREVENTION OF CHRONIC OBSTRUCTIVE PULMONARY DISEASE, 2006 (www.who.int/respiratory/copd/GOLD_WR_06.pdf)

- www.pneumo-iasi.ro/articole/GhidBPOC.pdf

- www.ms.ro/documente/Ghid/207_8292_6000.pdf

- www.desprebpoc.ro

- www.medfarm.ro/mf/mf/mf15/bpoc.html

- www.goldcopd.org

- http://www.goldcopd.org/wcd-home.html

- http://www.goldcopd.org/wcd-plan-your-wcd-event.html

- http://www.who.int/respiratory/copd/en/index.html

www.goldcopd.org

CE ESTE BPOC?

BPOC semnifică "boală pulmonară obstructivă cronică"

· Boală înseamnă stare de rău

· Pulmonar înseamnă în plămâni

· Obstructivă înseamnă parţial blocat (circulaţia normală a aerului este parţial blocată din cauza îngustării căilor aeriene)

· Cronică înseamnă că este de lungă durată şi progreseayă lent .

BPOC este o boală de plămâni care blochează căile respiratorii, făcând respiraţia dificilă. Este, de obicei, cauzată de fumat sau de expunerea la fum sau praf în mediul înconjurător.

Simptomele BPOC includ: tuse, eliminarea de spută sau mucus şi scurtarea respiraţiei.

Dacă aveţi peste 40 de ani şi aveţi aceste simptome, mergeţi la medic şi întrebaţi despre BPOC!

Mulţi oameni au BPOC şi nu ştiu. Unii cred că simptomele lor sunt doar o parte naturală a procesului de îmbătrânire. Cu toate acestea, BPOC este o boală care pune în pericol viaţa, care se va agrava dacă nu este tratată.

BPOC poate fi prevenit! Dacă sunteţi un fumător, renunţarea la fumat este cea mai bună modalitate de a preveni BPOC sau opri progresia acesteia. Niciodată nu este prea târziu să renunţaţi la fumat!

Un test simplu de respiraţie numit spirometrie poate ajuta la diagnosticarea BPOC. Testul este rapid, fără dureri şi poate fi de multe ori efectuat în cabinetul medicului dumneavoastră.

BPOC poate fi tratată! Deşi nu există nici un tratament, medicii pot ajuta să vă simţiţi mai bine şi să se reducă afectarea plămânilor. Cu cât se face mai precoce un diagnostic, tratamentul va fi mai eficace.

ŢARA	M	F	TOTAL
Austria	42,6	33,4	38
Belgia	44,8	38,8	41,8
Bulgaria	48,1	40,9	44,5
Croaţia	49,8	43,4	46,7
Cehia	47,6	37,6	42,7
Danemarca	40,6	28,4	34,5
Finlanda	47,4	36,3	41,9
Franţa	42,3	29,3	35,7
Grecia	39,4	32,7	36,1
Ungaria	50	41	45,5
Olanda	42,4	30,8	36,6
Polonia	46,5	37,4	41,9
ROMANIA	47,1	41,7	44,5
Spania	41,5	31,7	36,7
Suedia	43,1	32,5	37,9
Elvetia	41,6	28,2	34,8

ŢARA	M	F	TOTAL
Argentina	41,8	29,2	35,2
Australia	37,4	26,2	32,8
Brazilia	47,8	37,1	42,3
Canada	33,1	26,3	29,7
China	40,8	36,3	38,6
Egipt	38,8	37,4	38,1
India	36	34,2	35,2
Japonia	41,3	30,7	36
Mexic	39,4	33,1	36,1
Mongolia	51,4	42,7	47
Noua Zeelanda	37,5	28	32,6
Pakistan	40,1	38,8	39,5
Federaţia Rusă	46,2	41,3	43,8
Koreea	33,5	25,8	29,8
SUA	32,6	27,1	29,9
Venezuela	46,3	35,6	41

Ţara	Determinanţi ai stării de sănătate în relaţie cu HTA %
Ţara	Fumat zilnic/ 15-24 ani / 2009	Fumat zilnic/ populaţia totală/ 2009	Consum alcool 1litru/capita/ ≥15ani/2009	Obezi, BIM ≥ 30/ ≥18 ani/ 2009	Consum vegetale ≥ o dată/zi/2009	Fructe ≥ o dată /zi/ 2009
Belgia
Bulgaria	23	29,2		11,5	59,1	45,2
Republica Cehă	20,2	24,3	14,9		59,8	66,4
Islanda			7,2
Danemarca
Norvegia			6,46
Germania			11,9
Estonia	25,5	25,9		18,5	51,7	56,7
Slovenia	18,2	18,7		16,8	75	74,7
Irlanda			13,36
Grecia	25	31,8		17,6	63,9	60,7
Spania			9,49
Slovacia	16	19,3		15,1	51,5	64,2
Franţa				12,2		65,8
Islanda			7,2		76,9	65,8
Italia			8,02
Cipru	25,8	25,9		15,6	68,2
Letonia	23,8	27,9			63,1	60,2
Lituania			12,9
Suedia			6,8
Ungaria	27,5	26,1		20	52,7	68,4
Malta	17,7		22,8	22,8	50,8	73,9
Finlanda			10,14
Olanda
Austria	32,3	24,8	12,8	12,8
Polonia			10,4
Portugalia
România	12,4	20,5	11,74	7,1	54,1	45,6

Scor
Componenta	Subtotal
1. Schimbări în sistem
2. Educaţie şi instruire
3. Evaluare şi feedback
4. Afişaj la locul de muncă
5. Atitudinea instituţională
Total

Scor total (gama)	Nivelul privind igienia mâinii
0 – 125	Inadecvat
126 – 250	Elementar
251 – 375	Intermediar
376 - 500	Avansat